Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:09 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Internaţională a Femeii Femeile din Grădina, sărbătorite de administraţia locală

ro

06 Mar, 2014 00:00 3031 Marime text
8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, va fi marcată, în comuna constănţeană Grădina, printr-o petrecere de proporţii, organizată special pentru femeile din localitate. Primarul Gabriela Iacobici susţine că a avut iniţiativa derulării acestui eveniment încă de la debutul mandatului său, în urmă cu aproape şase ani. „Este singura bucurie pe care o au femeile din mediul rural. În afară de această ocazie, ele se dedică mereu muncii în gospodărie, acolo unde trudesc din greu. E timpul ca, măcar de 8 Martie, ele să uite de griji şi necazuri”, a declarat primarul din Grădina.
Evenimentul va avea însă loc pe data de 7 martie, la Căminul Cultural Grădina, începând de la ora 12.30. Acţiunea propriu zisă, pentru care administraţia publică locală a alocat 12.000 de lei din bugetul local, presupune un adevărat festin culinar, „încununat” cu un tort despre care primarul Gabriela Iacobici spune că va cântări aproximativ 30 de kilograme. Totodată, şefa administraţiei locale a ţinut să menţioneze că la petrecere vor lua parte în jur de 260 de reprezentante ale sexului frumos, fiecare dintre acestea urmând să primească o mică atenţie. Atmosfera de sărbătoare a evenimentului va fi întreţinută de formaţia Cristal, din Medgidia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii