Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:24 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141 Mesajul primarului Constanței, Decebal Făgădău, de Ziua Dobrogei (video)

ro

14 Nov, 2019 00:00 3561 Marime text

Astăzi, 14 noiembrie 2019, de Ziua Dobrogei, la 141 de ani de la alipirea Dobrogei la patria mamă, autoritățile locale dobrogene, din Tulcea și Constanța, au transmis, la cererea ZIUA de Constanța, câte un mesaj pentru locuitorii de care au grijă.


Printre aceștia, se numără și primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, care a transmis un mesaj-poveste, prin care a subliniat motivul pentru care iubește și prețuiește Dobrogea.


„Dragi dobrogeni, aceasta este o zi importantă pentru noi. Sărbătorim 141 de ani de când Dobrogea a revenit acasă, la Patria Mamă. Și vreau să le mulțumesc jurnaliștilor care mi-au adresat mai multe întrebări și voi încerca să răspund la toate deodată spunându-vă un fel de poveste.


Povestea vieții mele. M-am născut în Dobrogea, sunt get-beget dobrogean și mi-ar plăcea să cred că fiecare dintre cei ce s-au născut pe aceste meleaguri sunt adevărații ambasadori ai acestei regiuni. Experiența mea înseamnă o sumă de trăiri, o sumă de locuri, de întâlniri și are momente mai plăcute, mai puțin plăcute – de la a căuta aur sau artefacte prin cetățile dobrogene, de la cucuie pe care le am de pe Culmea Pricopanului, de la pișcături de țânțari din Delta Dunării, la un gust unic pe care îl are toată această regiune, care este o îmbinare nemaipomenită de ceea ce ne-a oferit bunul Dumnezeu și tradițiile pe care le are fiecare dintre noi.


Îmi amintesc cum învățam nu doar cuvinte frumoase, ba chiar și înjurături de la ei. De la clopotul și liniștea pe care ți-o dau Celic-Dere, Cocoș, Sf. Andrei, Techirghiol, toate bisericile și mânăstirile noastre, la chemarea muezinului către credincioșii musulmani la rugăciune. Toate aceste lucruri înseamnă un mod de a fi, de a trăi. Pentru mine, Dobrogea este un loc binecuvântat de către Dumnezeu și îi invit pe toți cei care nu ne-au trecut pragul să descopere orice colțișor din această regiune minunată. Dacă ar fi să numesc câteva valori care ne caracterizează pe noi, ar fi toleranța, ospitalitatea și optimismul. Pentru că această regiune care a fost de-a lungul vremii încercată și a avut o evoluție sinusoidală, de data aceasta trăiește în bună pace și oricine ne calcă pragul este acasă. Dacă ar fi să definesc printr-un slogan Dobrogea, așa cum mi s-a cerut, nu există unul mai potrivit decât cel pe care îl are astăzi Uniunea Europeană, adică Unitate în diversitate. Noi așa ne-am născut, așa am crescut și așa trebuie să ne creștem copiii noștri. La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, dragi dobrogeni”, a transmis edilul-șef al Constanței.

Citește și:

ZIUA de Constanța #sărbătoreșteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul La mulți ani, dobrogeni! Mesajele autorităților din Constanța și Tulcea, de Ziua Dobrogei (video)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii