Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:01 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani au fost plantați în comuna Cumpăna, județul Constanța

ro

27 Apr, 2024 20:28 1055 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Cumpana News





 
  • Astăzi, 27 aprilie 2024, în comuna Cumpăna, județul Constanța, a avut loc un eveniment deosebit, în cadrul căruia comunitatea, cât și prieteni din întreaga țară s-au reunit pentru a planta împreună copaci.
 
Sub deviza „Pământul are nevoie de iubirea noastră”, peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani au fost plantați în Parcul Verde din comuna Cumpăna, în timp ce 1500 de puieți de salcâmi au fost însămânțați în tânăra pădurice de salcâmi a comunei, ce a fost înființată în 2009.
 
Acțiunea a fost posibilă datorită Asociației „Creștem România Împreună” cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local al comunei Cumpăna. Visul unui viitor verde devine treptat realitate, deoarece comunitatea a răspuns cu entuziasm și implicare, demonstrând că fiecare gest contează în lupta pentru protejarea mediului înconjurător.
 

„Astfel de evenimente sunt un apel la acțiune pentru un mediu mai sănătos și mai frumos! Vom continua să plantăm vlăstarii unui viitor verde și să ne implicăm activ în protejarea naturii pentru un mediu mai bun pentru toți!
Aceasta este prima acțiune a Asociației “Creștem România Împreună” în zona de sud-est a României și dorim să le mulțumim că ne este alături. Mulțumim, de asemenea și sutelor de voluntari care au contribuit astăzi la îmbogățirea spațiului verde al comunei. A fost o zi minunată și ne dorim ca acești puieți să se dezvolte în arbori falnici care să ofere oxigen multor generații viitoare.
Așteptăm cu nerăbdare o nouă astfel de acțiune, în toamnă!”, au transmis reprezentanții primăriei cumpenene.
 

 
 
 Citește și
Județul ConstanțaEchipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii