Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:19 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Momente de panică la Arad, la accidentarea lui Gabriel Dănuleasă, de la Farul Constanţa! „Marinarii“, egal în nouă oameni cu UTA (galerie foto)

ro

18 Jul, 2021 20:48 5208 Marime text
  • În minutul 70, Farul a rămas în zece oameni, iar din minutul 82 a trebuit să iasă şi Dănuleasă (18 ani).
 
Farul Constanţa a susţinut, astăzi, meciul de debut în ediţia 2021/2022 a Ligii 1, întâlnind în deplasare UTA.

Meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0, „marinarii“ luptând eroic pe finalul partidei, pe care au încheiat-o cu doi jucători mai puţin pe teren!

În minutul 70, Farul a rămas în zece oameni, după ce Dussaut a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat, iar din minutul 82 a trebuit să iasă şi Dănuleasă (18 ani), accidentat serios.

Cum Farul efectuase toate schimbările, oaspeţii au jucat în nouă oameni restul minutelor până la finalul partidei. În urma unui contact cu un adversar, Dănuleasă s-a prăbuşit, inert, iar toţi cei din jurul său au cerut intervenţia de urgenţă a echipei medicale. Cu urme vizibile la nivelul feţei şi cu gâtul imobilizat, tânărul farist a fost scos de pe gazon cu maşinuţa cu targă şi transportat la spital cu salvarea.   

Determinarea și spiritul de echipă ne aduc un punct la Arad, deși am evoluat cu doi oameni mai puțin pe teren, după ce Dussaut a fost eliminat în minutul 70, iar Dănuleasa s-a accidentat în minutul 83! O remiză obținută după un meci extrem de disputat, dar în care Farul a avut pe teren trei jucători născuți în 2002 și doi născuți în 2003, a fost mesajul echipei constănţene.


Farul (manager tehnic, Gică Hagi) a jucat cu: Tordai - Dussaut, Larie (cpt.), Mladen, De Nooijer - Mălăele (16 Grosu; 56 Dobrosavlevici), Pires, Grameni (56 Purece) - Chițu (73 Dănuleasă), Ad. Petre (56 Betancor), Pitu.

UTA (antrenor, Laszlo Balint) a evoluat cu: F. Iacob (cpt.) - Vukcevic, Da Silva, Medimorec, Shliakov (85 Bustea) - Batha, Passaglia - Roger, Ubbink, Miculescu - I. Hora (60 Dangubic).

În etapa viitoare, Farul va juca pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş, duminică, 25 iulie, de la ora 18.30, în timp ce, în etapa a treia, „marinarii“ vor întâlni în deplasare Rapid Bucureşti vineri, 30 iulie, de la ora 21.30.   

Cei cinci reprezentanţi ai Farului în lotul României care va evolua la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Marian Aioani, Radu Boboc, Virgil Ghiţă, Andrei Ciobanu şi George Ganea, le-au trimis un mesaj de încurajare colegilor, înainte de debutul în noul sezon.

Baftă, băieţi, suntem alături de voi, din Japonia. Hai, Farul!, a fost mesajul din Japonia.   


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.  
 
Sursa foto: Farul Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii