Hari, fiul ei, a fost fotbalist O bătrână de 90 de ani este nelipsită de la meciurile Farului

Suporterii fideli ai „marinarilor”, care nu ratează niciuna dintre partidele de pe teren propriu ale jucătorilor constănţeni, s-au obişnuit să dea ochii la tribuna întâi a stadionului „Farul” cu Maria Petre, probabil cea mai în vârstă persoană care vine regulat la meci
 
În vârstă de 90 de ani, bătrâna locuieşte în imediata vecinătate a stadionului şi este prezentă aproape la fiecare partidă jucată acasă de farişti. Femeia nu este microbistă, venind în tribună doar ca să-şi mai omoare timpul, să iasă puţin la aer. Nu-i cunoaşte pe jucători, golurile înscrise de Ivanovici şi compania nu-i aduc o bucurie deosebită, dar spune că, de când tot vine pe „Farul”, a prins drag de fotbalişti, iar scurgerea minutelor nu o plictiseşte. Stă tot meciul. Când se termină partida, abia atunci pleacă şi ea acasă.
 
Maria Petre împlineşte în luna noiembrie a acestui an venerabila etate de 91 de ani, dar vârsta şi sănătatea şubredă nu o împiedică să vină la meciurile Farului. Locuieşte pe o străduţă care dă exact în Primăverii, strada care trece prin faţa stadionului „Farul”, iar casa ei este amplasată foarte aproape de arenă. Astfel că nu-i ia mult să ajungă la meci, chiar dacă se deplasează greu, folosind un baston. Prezenţa pe stadion, la meciurile Farului, i-a intrat în obişnuinţă, face parte acum din viaţa sa. Merge ca să mai schimbe aerul şi să mai vadă lumea. „Mi-e drag să-i văd pe jucători. Nu-i ştiu după nume, nu-i cunosc, dar nu mă plictisesc la meciuri. Unde să mă duc în altă parte, la film? Ajung pe stadion când pot, când mă ţin picioarele. De regulă, în repriza a doua. Cu ceva timp în urmă, se jucau partide şi seara, dar la ele nu pot să ajung”, spune bătrâna, care se numără printre ultimele persoane ce ies din stadion, la finele partidelor. Meci de meci, are locul ei stabilit, undeva la tribuna întâi, în stânga tribunei oficiale. Stă lângă poarta de acces în acest sector ori pe primul rând de sus. Nu coboară pe alte rânduri, că îi e greu şi se teme să nu cadă. La partidele de acasă ale Farului, în stadion intră, pe lângă bătrână, şi fiul acesteia, Haralambie Coadă, în vârstă de 67 de ani. Însă el nu stă alături de mama sa, ci merge la altă tribună. Bărbatului i se spune mai mult Hari, iar pasele, golurile şi vuietul tribunei fariste îi răscolesc amintirile, ducându-l cu zeci de ani în urmă, pe când juca şi el fotbal, la Năvodari.
 
Au venit la Constanţa de la Mahmudia
 
Maria Petre şi fiul ei au o poveste interesantă de viaţă. Nu sunt din Constanţa, ci din Tulcea, de la Mahmudia. Hari s-a născut în anul 1947 şi a venit în judeţul Constanţa pe când avea trei ani, adus de mama sa, care ajunsese pe litoral cu câţiva ani mai devreme. „Am fost o fată chinuită. Am cosit, am arat, am semănat. Aşa erau atunci vremurile. Am venit de la Mahmudia la Techirghiol, ca să lucrez la o grădină. Apoi m-am mutat la canal, la şantierul numărul 11 de la Ovidiu, unde m-am angajat la carieră. Încărcam şi împingeam la vagonet. La Ovidiu l-am dat la grădiniţă pe Hari. Am mai fost apoi la Sat Mamaia, unde aveam o verişoară. Stăteam cu chirie şi munceam la o grădină, dar am îngrijit şi un bătrân. Ultimii doi ani până la ieşirea la pensie mi i-am petrecut ca femeie de serviciu la Centrul mecanic de la Năvodari, acolo unde a lucrat şi Hari. Pe atunci, femeile ieşeau la pensie la 57 de ani”, povesteşte bătrâna. Maria Petre locuieşte în casa de lângă stadionul „Farul” împreună cu fiul ei. Haralambie Coadă s-a confruntat cu mai mulţi ani în urmă cu probleme mari de sănătate, de pe urma cărora s-a ales cu dificultăţi la vorbire, iar partea dreaptă a corpului i-a fost afectată de o paralizie parţială. Se deplasează cu greutate, dar s-a împăcat cu soarta. E jovial, se plimbă mult prin cartier, iar o parte din timp şi-l petrece pe trotuarul din faţa stadionului „Farul”, unde are un scăunel. În afară de meciurile de fotbal, merge şi la cele de rugby, de pe stadionul „Mihai Naca”, aflat lângă arena de fotbal. Hari e microbist înrăit şi îi pare rău că Farul nu mai luminează ca altădată, ca în vremurile lui Antonescu, Tufan, Kallo sau Iancu. Jucători mari, pe care îi cunoştea ca pe buzunarele sale. Generaţia actuală nu se mai ridică la nivelul legendelor. Hari are habar de fotbal, întrucât a jucat şi el, la o echipă de ligă inferioară din Năvodari, acolo unde a locuit mai mulţi ani. În 1967, a terminat Şcoala Profesională de Mecanici Agricoli Nazarcea. Are şi acum acasă tabloul de absolvire, cu toţi colegii şi profesorii, aşa cum se făceau pe timpuri. A lucrat şi ca sudor şi se mândreşte că, aşa greu cum îi e, a lucrat, cu mâna lui, la gardul casei în care stă lângă stadionul „Farul”.