Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:23 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se schimbă Biroul Permanent Local Fostul şef al Gărzii de Mediu Constanţa vrea o funcţie în PDL

ro

05 Oct, 2013 00:00 2539 Marime text
Democrat liberalii îşi aleg, sâmbătă, conducerea Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa. Evenimentul are loc în Sala Mare a Casei de Cultură Constanţa, începând de la ora 10.00. Pentru aceste alegeri numărul delegaţilor PDL este de 500.

Singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei era, ieri după amiază, fostul deputat Constantin Chirilă. Acesta din urmă a asigurat, şi până la acest moment, conducerea organizaţiei, e drept, conducere interimară. Pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinte candidează fostul europarlamentar Adrian Manole şi profesorul Ion Solomon.

În ceea ce priveşte funcţia de secretar general, aceasta este dorită de Vasile Petro, fostul şef al Gărzii de Mediu Constanţa.
Potrivit declaraţiilor lui Constantin Chirilă, după alegerile de sâmbătă, Biroul Permanent Local al PDL Constanţa va avea o nouă gardă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii