Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:37 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se vede Anticorupţia constănţeană la Centru Schemă lărgită, anchete nefinalizate până la prescripţie şi cinci rechizitorii pe corupţie

ro

29 Feb, 2012 01:21 1967 Marime text
raport_DNA_Constanta_sediu_03.jpg„Serviciul Teritorial Constanţa a continuat să înregistreze îmbunătăţiri în activitate"

Cu un post nou de procuror în schemă, Anticorupţia constănţeană „dă bine" în raportul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru anul trecut. Totuşi, printre bilele negre ce pot fi menţionate în legătură cu Serviciul Teritorial Anticorupţie Constanţa se numără faptul că în unul dintre dosarele instrumentate s-a împlinit termenul special de prescripţie până la trimiterea cazului în instanţă. Iar aceasta, în ciuda faptului că suspecţii din dosar au fost arestaţi preventiv în cauză. Însă, una peste alta, „Serviciul Teritorial Constanţa a continuat să înregistreze îmbunătăţiri în activitate".

Conform informaţiilor cuprinse în raportul de activitate întocmit de procurorii DNA pentru anul 2011, începând cu data de 15 noiembrie 2011, Serviciul Teritorial Constanţa are în schemă un procuror în plus. Cu toate acestea, printre hibele identificate de specialiştii de la centru se numără faptul că la Constanţa s-a înregistrat un caz în care s-a împlinit termenul special de prescripţie înainte ca dosarul să fie trimis în instanţă. „Faţă de trei inculpaţi arestaţi preventiv a fost dispusă soluţia de netrimitere în judecată, pe motiv de împlinire a termenului de prescripţie a răspunderii penale", se arată în raportul DNA. „Măsura preventivă a fost dispusă în cursul urmăririi penale, la propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, iar după restituirea cauzei la procuror, dosarul a fost declinat către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, care a fost în imposibilitate de a administra probatoriul dispus de instanţă cu ocazia restituirii până la împlinirea termenului special de prescripţie". Dincolo însă de acest aspect, în acelaşi document al DNA se apreciază că Serviciul de la Constanţa a înregistrat îmbunătăţiri în activitate, „reflectate de majoritatea indicatorilor statistici prin creşterea numărului cauzelor de soluţionat, al celor soluţionate, al soluţiilor pe fond dispuse, a numărului de rechizitorii şi al inculpaţilor trimişi în judecată".

Cifrele vorbesc

Astfel, structura centrală a precizat că, în ceea ce priveşte anticorupţia în Constanţa, rechizitoriile întocmite de procurori şi prin care s-a dispus trimiterea dosarelor în instanţă reprezintă 12,22% din totalul soluţiilor pe fondul cauzei. În cifre, cele 12 procente înseamnă 56 de infracţiuni, faţă de 24 în anul anterior, iar cinci dintre rechizitorii privesc infracţiuni de corupţie, în timp ce un act de inculpare a vizat infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, iar trei au avut ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prejudiciul fiind în sumă totală de 2.182.200 de lei. Nu în ultimul rând, un rechizitoriu a privind infracţiuni de evaziune fiscală, iar unul a avut ca obiect infracţiunea de înşelăciune. Foarte interesant, este de menţionat că dintre cei 30 de inculpaţi trimişi în judecată, doi sunt inspectori fiscali, unul este lichidator judiciar, unul este primar de comună, iar un altul secretar al primăriei comunei. „Prejudiciul total reţinut prin rechizitorii a fost de 10.303.022 de lei şi 2.502.500 de euro, comparativ cu 35.173.157 de lei şi 1.132.022 de euro, în anul 2010. A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile, a căror valoare a fost stabilită la suma de 2.295.296 de lei".

Situaţia este justificată

Legat de desfăşurarea urmăririi penale, oficialii de la Bucureşti au apreciat că s-au menţinut aceiaşi parametri, „întrucât un număr de 153 de cauze nesoluţionate au depăşit termenul de un an de la prima sesizare (142 în anul 2010), din care şapte cu autor necunoscut (cinci în anul 2010), iar în 45 a fost depăşit termenul de şase luni de la începerea urmăririi penale (30 în anul 2010), din care o cauză cu autor necunoscut (similar anului 2010)". Cu toate acestea, apreciază DNA Bucureşti, „situaţia este justificată obiectiv de numărul mare al dosarelor nesoluţionate din anii anteriori şi complexitatea acestora, de menţinerea unei ponderi importante a cauzelor nou înregistrate, aproape jumătate, dar şi de fluctuaţia de personal". Nu în ultimul rând, Bucureştiul a mai putut constata că actele de urmărire penală au fost de bună calitate, „întrucât nu au fost înregistrate infirmări ale soluţiei ori redeschideri ale urmăririi penale şi nici hotărâri definitive de restituire a cauzei la procuror ori achitare (comparativ cu doi inculpaţi, în temeiul articolului 10 litera d Cod procedură penală, în anul 2010)".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii