Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:16 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Transport ilegal format din deşeuri medicale, descoperit de oamenii legii. Ce spune Garda Națională de Mediu

ro

02 Nov, 2021 15:40 1655 Marime text
  • 80.000 lei amendă, confiscarea maşinii şi dosar penal pentru un transport ilegal de deşeuri medicale
Garda Națională de Mediu a surprins un transport ilegal de deşeuri periculoase provenite din activitatea medicală. 

Operatorul nu deţinea autorizaţie pentru transportul unor astfel de materiale,iar  condiţiile de transport nu erau nici ele conform legii.

Iată ce spune Garda Națională de Mediu 

În dată de 25.10.2021, o echipă de comisari din cadrul Comisariatului Municipiului Bucureşti al Gărzii Naţionale de Mediu, a surprins un transport ilegal de deşeuri periculoase provenite din activitatea medicală.

Operatorul nu deţinea autorizaţie pentru transportul unor astfel de materiale, iar condiţiile de transport nu erau nici ele conform legii.

În consecinţă, comisarii GNM au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 80.000 lei, iar mijlocul de transport a fost confiscat.

În plus, a fost înaintată o sesizare penală către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport şi eliminare a deşeurilor periculoase, fapta ce constituie infracţiune prevăzută de art. 66, alin. 1, lit. b din OUG nr. 92/2021, privind regimul deşeurilor.

Sursa foto: Facebook/ Garda Naţională de Mediu 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii