Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:16 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertizările de vreme rea, actualizate de ANM. Județele Constanța și Tulcea rămân sub cod portocaliu de ploi abundente

ro

25 Jul, 2018 12:44 4047 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările cod portocaliu și cod galben de vreme rea. 

Potrivit ANM, în intervalul 25 iulie, ora 12:30 – 26 iulie, ora 23.00 este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă. 

Astfel, în intervalul menționat, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie.
     
Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
 
De asemenea, în intervalul 25 iulie, ora 12:30 – 25 iulie, ora 21.00 este în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente ce vizează județele Constanța și Tulcea.

Potrivit ANM, în Dobrogea vor fi intervale de timp în care va ploua abundent și se vor acumula local cantități de apă de 40...50 l/mp și izolat 70…80 l/mp.
 
Notă: Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată până la sfârșitul acestei săptămâni, iar în funcţie de evoluţia și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Sursa foto: ANM
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii