Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Negocieri finalizate cu sprijinul Ambasadei SUA Statul român întrerupe contractul cu Bechtel, parţial, fără a acorda despăgubiri

ro

04 Aug, 2011 03:32 1105 Marime text

Statul român este liber să scoată la licitaţie şase tronsoane din Autostrada Transilvania după întreruperea contractului cu Bechtel, a anunţat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri. Acesta este unul din rezultatele negocierilor purtate în ultima perioada cu Bechtel. Compania americană a acceptat să finalizeze lucrările deja începute, urmând sa renunţe la şase tronsoane fără a mai primi despăgubiri de la statul roman.
În plus, statul român a reuşit să obţină reducerea costurilor la 6,9 milioane de euro pe kilometru. Boagiu susţine că în cazul în care s-ar fi continuat contractul cu Bechtel, costurile ar fi ajuns la 9,9 miliarde de euro pentru cei 415 kilometri din autostrada Braşov-Borş.

În cadrul negocierilor, Ministerul Transporturilor a beneficiat de sprijinul ambasadei SUA şi a preşedintelui Traian Băsescu, a precizat Boagiu.

Sursa: http://www.honews.ro/

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii