De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:07 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sezonul Kureşului a început la Valu lui Traian Comuna se mândreşte cu zece noi spaţii de joacă şi cu trotuare perfecte

ro

04 May, 2016 00:00 997 Marime text


Pe data de 1 mai a avut loc, La Valu lui Traian, o nouă ediţie a spectacolului tradiţional de Kureş. Luptele tătăreşti sunt organizate din anul 2004, în pădurea de la intrarea în comună. Evenimentul este organizat de Consiliul Local Valu lui Traian, în colaborare cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR).
 
Potrivit primarului Florin Mitroi, Kureşul este o tradiţie respectată la Valu lui Traian, întrucât minoritatea turco-tătară reprezintă 20% din populaţia comunei. Anul acesta, ziua în care se organizează tradiţionalul Kureş a coincis cu Paştele, dar şi cu Ziua Muncii.
 
Şi tot ca un dar de Paște, după ce în urmă cu câteva săptămâni au fost amenajate mai multe locuri de joacă în puncte-cheie din comună, Primăria a decis să suplimenteze numărul acestora. După ce au fost finalizate proiectele de mare infrastructură din localitate, aleşii locali au dat ordinul de începere a lucrărilor la şase noi spaţii de joacă. Deja de la sfârşitul lunii martie lucrătorii au început să monteze noile leagăne. Locurile de joacă, complet utilate şi dotate, au fost amenajate în puncte centrale ale comunei. Astfel, zilele acestea se montează alte patru noi spaţii de joacă pentru copii.
 

„Am decis să întreprindem acest demers întrucât populaţia a reacţionat foarte bine la locurile de joacă nou create. Acestea din urmă vor fi instalate în zona blocurilor ANL, în zona Creţoiu, dar şi în alte două parcuri, ce urmează a fi înfiinţate de la zero“, a declarat primarul Florin Mitroi, pentru ZIUA de Constanţa.


Zeci de kilometri de trotuare, reabilitate total



Nu mai puţin important, în comuna Valu lui Traian se poate simţi un suflu nou chiar de la intrare. Trotuarele poziţionate de o parte şi de alta a Drumului Naţional au fost complet reabilitate, iar staţiile verzi, refăcute de către Primărie şi Consiliul local. De asemenea, la ultima şedinţă de Consiliu Local, din luna aprilie, aleşii locali au votat aprobarea contractelor de achiziţie „Realizare trotuare, accese şi spaţii verzi pe strada Calea Dobrogei (DN 3)“ aferente acestui program şi „Pietruire străzi şi alei în comuna Valu lui Traian“. Tot atunci s-a aprobat şi contractul privind achiziţionarea unor servicii specializate de stropire împotriva dăunătorilor.
 
Pe lângă lucrările de la trotuare şi de la străzile pe care s-a intervenit deja, la Valu lui Traian s-a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru alte 50 de străzi comunale. Astfel, străzile pentru care vor începe, în următoarele luni, pregătirile de asfaltare sunt: Kemal Ataturk, Mihai Eminescu (între Haltei şi Valea Seacă - strat 2), Mihai Eminescu (între Valea Seacă şi Afumaţi), Valea Seacă Veche, Petre Tomoroga, Nicolae Iorga, Nicolae Labiş, Constantin şi Elena, Tineretului, Ion Raţiu, Dacia, Grigore Tocilescu, Tulcei, Pădurii, Luncii, Dorului, Plaiului, Scurtă, Văii, Al. I. Cuza, Republicii, Mureşului, Vlaşca, Dunării, Jiului, Oltului, Nalbei, Alexandru cel Bun, Omurcea, Negip Fazal, Geamiei, Galaţi, Doamnei, Aleea Doamnei, Decebal (între Soarelui şi Împărat Traian), Izlazului, Semănătorilor, Pădurii, Horia, Cloşca şi Crişan, Nicolae Grigorescu, Nicolae Bălcescu, Nicolae Titulescu, Tudor Arghezi, Nichifor Crainic (de la Poiana, la Tudor Arghezi), Hasancea, Soarelui (între DN şi Hasancea), Kogălniceanu, Cantonului, Ceairului, Constanţei, Murfatlar, Bucureşti, Valea lui Cadâr, Mujdaba Fichiret, Vulturilor, Gladiolei, Ostrov şi Afumaţi.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii