Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
16:35 10 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Invizibilii făptuitori de bine

ro

03 Nov, 2016 00:00 276 Marime text
A face bine este un act responsabil cu efect de lungă durată. Sunt oameni care se găsesc într-o situaţie delicată de moment, pe care şocul unei anumite drame sau tragedii căzute pe capul lor îi destabilizează şi-i aruncă într-o perioadă din care nu pot ieşi altfel decât prin ajutor profesionist asistat. Aici intervin aceşti asistenţi sociali, oameni dedicaţi care, în România, pe salarii sub orice critică, fac minuni în comunitatea în care trăiesc, cei care au înţeles că asta e misiunea lor, dincolo de remuneraţia financiară, despre care ştim deja că e sub nivelul mării.
 
Asistenţa socială de oriunde ar trebui să aibă un profil pe cât de transparent, pe atât de subtil spre invizibil. E ca un înger cu zece perechi de aripi. Există, dar nu se vede. Acesta este, de altfel, rolul oricărei asistenţe sociale, să facă bine ca şi cum n-ar exista, să apeleze la comunitate într-un mod cât mai eficient şi delicat, cu tact şi diplomaţie, astfel încât oamenii care sunt la ananghie să nu iasă zdruncinaţi dintr-o astfel de experienţă a binelui.
 
Asistenţii sociali preferă să lucreze pentru cei care se află într-o situaţie disperată şi care au nevoie urgentă de măsuri. Aici intră cazurile de copii abandonaţi de părinţi (un fenomen care face România de râs, semn că programele de educaţie parentală sunt prea puţine şi prea puţin orientate către o schimbare de atitudine şi mentalitate), acei „orfani albi”, cum sunt ei numiţi în Italia, „orfani bianchi” (acei copii cu părinţi, dar fără părinţi, de fapt, pentru că aceştia din urmă sunt plecaţi în străinătate, uitând cu anii de copiii lor, care rămân în grija bunicilor).
 
Mai sunt cazurile de copii abuzaţi fizic şi verbal, copii trimişi la cerşit, copii cu handicap sau copii care au suferit accidente imprevizibile ce i-au lăsat infirmi sau cu sechele psihologice grave, persoanele în căutarea unui loc de muncă, familiile cu mulţi copii, bătrânii rămaşi singuri, neputincioşi şi părăsiţi de copii. Acestea sunt, în mare, cazurile care necesită o urgentă supraveghere şi soluţii imediate. Sigur că fiecare asistenţă socială din fiecare comunitate are specificul ei, iar fiecare asistenţă socială îşi cunoaşte foarte bine comunitatea, nevoile şi, mai ales, felul în care poate acţiona.
 
Problema nu este că nu se vor găsi soluţii din cele mai eficiente, problema este că în România nu există o prevenţie asistată (în mare, pentru că nimeni n-are timp să se gândească la ea, din cauza miilor de cazuri care trebuie rezolvate rapid), nu există o salarizare decentă a celor care lucrează în serviciul de asistenţă socială (să faci performanţă cu salarii scandalos de mici e indecent).
 
Este nevoie de o implicare socială a tuturor categoriilor sociale, de la profesori la lectori universitari, de la consilieri şi pedagogi, la psihologi şi oameni politici, care, printr-un efort comun, să schimbe mentalitatea celui care aşteaptă ajutor de la stat nefăcând nimic în schimb. Dar cel mai grav este că, din cauza numărului mare de cazuri sociale, se desprinde ideea generală a degradării familiei, ca celulă de bază a societăţii. Iar aici nu trebuie căutaţi vinovaţi, ştim deja care sunt:
1. salariile mici din ţară, care gonesc peste hotare forţa de muncă cea mai viabilă a ţării (tineri între 20 şi 45 de ani, cu pretextul că merg să-şi facă un viitor, lăsând prezentul de izbelişte, prezent format din copii şi bătrâni, cea mai vulnerabilă categorie socială);
2. indiferenţa politicienilor la acest aspect;
3. un sistem educaţional bazat doar pe performanţă, nu pe profesii;
4. lipsa unei educaţii sexuale de prevenţie;
5. lipsa unei consultanţe de performanţă;
6. lipsa unor programe sociale şi de voluntariat constante care „să trezească” nu mila, ci conştiinţa comunităţii…
Aşa că, de cele mai multe ori, se merge pe principiul păgubos „facem ce putem, cum putem, pentru cine putem, cât putem”.
Foarte important într-o comunitate este rolul Bisericii (şi al preotului), care e cel de a ţine trează constant această cultură a binelui, şi nu să se limiteze doar la strângerea de bani pentru diverse. Să nu uităm că asistenţa socială a debutat prin Biserică şi că a fost o vreme când Binele s-a făcut preponderent acolo.
 
Serviciului de Asistenţă Socială Comunitară îi mai revin următoarele atribuţii: oferă consiliere copiilor aflaţi în dificultate pentru stabilirea unei măsuri de protecţie specială (internarea într-un centru de tip rezidenţial, plasament în familia lărgită, după caz), oferă consiliere persoanelor cu handicap aflate în dificultate în vederea obţinerii unor drepturi conform legislaţiei în vigoare, oferă consiliere persoanelor vârstnice aflate în dificultate, conform Legii 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

Trăsăturile morale şi psihologice ale unui bun asistent social

Că veni vorba despre moralitate (mereu vine vorba, mai ales când alegi ca profesie pe termen lung binele făcut cu profesionalism), iată un ansamblu de trăsături de personalitate care se impun atunci când „îţi bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala”, adică fix în problemele de familie cele mai delicate ale oamenilor, mai ales că unele chiar n-au de-a face deloc cu sărăcia.
 
De aceea, înţelegerea psihologiei persoanei aflate în dificultate şi empatizarea cu problemele ei sunt pe primul loc.
Rezultatele de succes în munca socială depind nu numai de pregătirea profesională, de exerciţiul practic în domeniul asistenţei sociale şi de existenţa acestor aptitudini, dar şi de nivelul de cultură generală, de atitudinea faţă de viaţă, în general.
 
Tenacitatea, curiozitatea, stăpânirea de sine la care se adaugă spiritul de observaţie, comunicativitatea, aptitudinea organizatorică, tactul, obiectivitatea, optimismul, energia fizică şi psihică, creativitatea şi spiritul critic sunt necesare, mai ales că rolul asistentului social este acela de a oferi informaţii, de a consilia beneficiarul şi familia, de a fi coordonator, educator şi observator al reacţiilor beneficiarului.
 
Dar, chiar şi aşa, ar trebui o armată de asistenţi sociali pentru a răspunde nevoilor comunităţii. Este, mai ales, cazul celor din mediul rural, unde asistentul social face tot şi unde, de multe ori, nu ştie cum să intervină concret. Cum să ştie un asistent absolut tot ce se întâmplă în comunitate? Cum să rezolve tot, fără a avea un sprijin de la superiorii săi şi de la societatea civilă? Iar societatea civilă e la fel de insensibilă la poveştile acestea în timpul anului, pe cât de insensibilă a devenit la ştirile de la ora 17.00. Pentru că sunt prea mulţi şi pentru că oricum nu se schimbă nimic, aşa gândeşte majoritatea.
 
Pe final, mai am doar două întrebări pentru invizibilii făptuitori de bine: cu ce începem şi când?
 
Sursa foto: weel2day.com
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii