Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:59 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedia unei familii, în instanţele constănţene Aproape patru ani de penitenciar şi un copil omorât în accident

ro

29 Jun, 2012 01:00 1160 Marime text
Calvarul unei familii care şi-a pierdut copilul într-un tragic accident rutier este departe de a se fi sfârşit. Deşi autorul accidentului a fost condamnat la închisoare, rudele tinerei omorâte pe trotuar, în zona campusului universitar, în urmă cu aproximativ trei luni, sunt târâte încă în instanţa de judecată. Magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis să deschidă discuţiile despre daunele pe care Aurel Iancu, şoferul condamnat la închisoare, trebuie să le achite părinţilor fetei abia în toamnă, după vacanţa judecătorească.

Verdict mai degrabă întortocheat la Judecătoria Constanţa, unde completul prezidat de magistratul Victor Văduva l-a găsit vinovat pe Aurel Iancu de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. Instanţa a ajuns la concluzia că acuzele aduse de procurori, cum că Iancu ar fi ucis-o în accident pe Oana A., o tânără studentă care se afla pe trotuar, în zona campusului universitar, sunt întemeiate. Pe cale de consecinţă, judecătorii au dispus condamnarea lui Iancu la o pedeapsă de aproape patru ani, care urmează să fie executată în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă. În paralel însă, aceeaşi instanţă a hotărât să deschidă discuţiile despre daunele care urmează să fie acordate familiei abia în toamnă, după vacanţa judecătorească. Ceea ce înseamnă că tragedia familiei fetei este departe de a se fi încheiat, procesul urmând să fie reluat, pe latură civilă, pe data de 11 septembrie. Pedeapsa aplicată de Judecătoria Constanţa şoferului nu este definitivă. Aurel Iancu poate ataca sentinţa în recurs, iar procesul se va relua la Curtea de Apel Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii