Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salariu diminuat pentru judecatorul Dinica

ro

08 Apr, 2010 03:01 2941 Marime text
ciocan_justitie.jpgMagistratul Mircea Dumitru Dinică, din cadrul Judecătoriei Constanţa, riscă să fie sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei lunare de bază cu 15%, timp de trei luni, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată faţă de acesta. Concret, judecătorul a fost cercetat pentru abateri disciplinare, constând în „efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile". După mai multe termene, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a admis acţiunea disciplinară şi a dispus ca magistratul de la Constanţa să fie sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei lunare de bază cu 15%, timp de trei luni. De menţionat că decizia CSM nu este definitivă, ci poate fi atacată cu recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De altfel, este de menţionat că, în cursul lunii trecute, Ileana Alecxandru, un alt magistrat al Judecătoriei Constanţa, a fost, de asemenea, sancţionată de CSM, în cazul său anchetatorii oprindu-se la un avertisment.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii