Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:15 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nu vrem ca barbatii sa danseze intre ei

ro

10 Mar, 2009 02:44 1920 Marime text
manuela1_editorial.jpgA trecut şi Ziua Femeii, iar pentru cele care nu s-au născut în martie, luna cadourilor s-a cam încheiat. La polul opus, bărbaţii au sperat şi ei la o zi numai a lor, dar au rămas doar cu speranţa, pentru că nimeni nu a celebrat, ieri, Ziua Bărbaţilor.

Creştinătatea a sărbătorit, ieri, Sfinţii 40 de Mucenici. Tradiţia spune că în această zi se beau 40 de pahare de vin. Poate de asta au tras şi bărbaţii speranţa că îşi pot serba ziua la această dată, chiar dacă nu toţi sunt mari băutori. Deosebirea dintre femei şi bărbaţi este că primele se pot distra laolaltă şi pot dansa între ele, fără a fi acuzate de nimic. Vă imaginaţi cum ar fi să vedem pe canalele de ştiri imagini de la o eventuală petrecere a bărbaţilor, luându-se în braţe doi câte doi şi valsând de mama focului? Ar fi, puţin spus, penibil şi i-ar transforma, în cel mai bun caz, în nişte efeminaţi. Prin urmare, bărbaţii ar putea avea o zi a lor doar dacă s-ar distra ca nişte femei sau cum? Preferăm să nu ne imaginăm că persoana de lângă noi ar fi capabilă de aşa „hororităţi", vorba unei prietene. Oricum, sunt de părere că bărbaţii nu au nevoie de o zi numai a lor, pentru că le au deja pe restul 364 din an.
Nici în Ziua Femeii nu cred, poate doar în vechea accepţiune, cea de Zi a Mamei, pe care o văd ca un moment de gratitudine închinat celei care ne-a dat viaţă. Deşi am spus că femeile se pot distra între ele fără a fi penibile, asta nu înseamnă că unele manifestări dedicate zilei de 8 Martie nu capătă uneori şi accente ridicole. Pentru unele reprezentante ale sexului frumos, această ocazie este greşit înţeleasă. Unele o văd ca un prilej de dat în stambă. Multe doamne se manifestă în această zi, în care ar trebui să se simtă mai feminine ca niciodată, de parcă ar fi scăpat dintr-o cuşcă. De câte ori nu ne-am amuzat văzând la ştiri tot felul de imagini tragi-comice, în care unele „doamne", ameţite de aburii alcoolului, se manifestau în moduri greu de descris. Tabloul era şi mai grotesc dacă prin preajmă se aflau şi stripperi. Ce-i drept, anul acesta nu am mai văzut astfel de reportaje despre cum se petrece de Ziua Femeilor, dar asta nu înseamnă că nu au mai fost astfel de cazuri. Sigur este faptul că şi această sărbătoare, ca de altfel toate, a devenit una comercială, semnificaţia principală fiind nu aceea de a sărbători femeia, ci de a mânca, a bea şi a se distra. Cel puţin la noi, la români, cam asta este semnificaţia. Distracţia, sinonimă în multe cazuri cu dezmăţul sau deşănţarea, este cuvântul de ordine pentru toate sărbătorile, fie religioase, fie laice. Iată un motiv în plus, pentru care nu mai avem nevoie de încă o sărbătoare - cea a bărbaţilor.       
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii