Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:35 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mazăre, Constantinescu, Strutinsky, coproprietari ai unor terenuri alături de patru urmăriţi penal din dosarul Realitatea Media (documente)

ro

17 Oct, 2013 00:00 3849 Marime text
Ionuţ Barbu, urmărit penal de procurorii anticorupţie alături de Mirel Mircea Amariţei şi Maricel Păcuraru pentru că, „din probele administrate (...), s-a stabilit că cei trei învinuiţi, în cadrul procedurii insolvenţei SC Realitatea Media, au derulat acţiuni infracţionale”, este coproprietar al unui teren alături de primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, de preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, dar şi de cunoscutul om de afaceri Sorin Strutinsky.
 
Surprinzător sau nu, coproprietari ai acestui teren mai sunt şi alţi urmăriţi penal din acest deja celebru dosar. Amintim că DNA a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că a început urmărirea penală împotriva a nouă persoane în dosarul Realitatea Media. Ulterior, a anunţat că învinuiţi în acest dosar sunt Ionuţ Barbu, Mirel Mircea Amariţei şi Maricel Păcuraru.
Interesant este însă faptul că patru dintre urmăriţii penal precizaţi figurează în declaraţiile de avere ale primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. Nu trebuie omisă prezenţa, în aceleaşi declaraţii, a omului de afaceri Sorin Strutinsky, coproprietar, şi el, al aceluiaşi bun imobil.
 
Terenuri intravilane în Bucureşti
 
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere a social-democratului Nicuşor Constantinescu, declaraţie depusă pe 13 august 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa deţine, alături de alte 16 persoane, un teren intravilan în municipiul Bucureşti, teren în suprafaţă de 24,16 metri pătraţi. Coproprietari ai acestui teren sunt Ionuţ Sorin Barbu (4%), învinuit în dosarul Realitatea Media, Cristian Bozgan (4%), Daniel Bucura (4%), Irina Elena Chircă (4%), Lucia Gherarde (4%), Mihai Mazăre (4%), Radu Ştefan Mazăre (4%), Oana Mihaela Moldovan (4%), Ioana Nadolu (4%), urmărită penal în dosarul Realitatea Media, Geraldina Elena Neagoe (12%), de asemenea urmărită penal în acelaşi dosar, Radu Adrian (4%), şi el urmărit penal în dosarul cu pricina, Emilian Schwartzenberg (12%), Roxana Elisabeta Sfrija (8%), Carmen Antoanela Stăncescu (8%), Gabriel Sorin Strutinsky (4%) şi Adrian Marin Vîlsan (4%).
Aşa cum se arată în această declaraţie de avere, Nicuşor Constantinescu deţine 4% din acest teren.
Trebuie precizat că mai marele Consiliului Judeţean deţine, tot în Bucureşti, şi un teren intravilan de 35,68 metri pătraţi, teren din care el are 4%. Coproprietari ai acestui teren sunt toţi cei mai sus menţionaţi, mai puţin Ionuţ Barbu.

Aşadar, spre deosebire de primul teren, în care Mazăre, Constantinescu şi Strutinski sunt coproprietari alături de patru urmăriţi penal din dosarul Realitatea Media, în acest al doilea teren, cei trei sunt coproprietari „doar” cu trei urmăriţi penal din acelaşi dosar.
Conform declaraţiei de avere depuse de primarul Constanţei cu câteva luni mai devreme înaintea celei depuse de Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre deţine un teren intravilan de 24,16 metri pătraţi şi unul, tot intravilan, de 35,68 metri pătraţi, ambele în Bucureşti. Aşa cum se arată în document, coproprietari ai acestor terenuri apar ca fiind Daniel Bucura (4,17%), Sorin Ionuţ Barbu (8,33%), Cristian Bozgan (8,33%), Elena Irina Chircă (8,33%, Ioana Isadolu (4,17%, Radu Adrian (8,33%, Florin Daniel Rădulescu (8,33%), Roxana Elisabeta Sfrija (8,33%), Carmen Antoanela Stăicescu (8,33%, Adrian Vâlsan Marin (8,33%), Oana Mihaela Moldovan (8,49%)s, Elena Geraldina Neagoe (12,53%).

Iată, aşadar, modul în care numele celor care conduc municipiul şi judeţul Constanţa, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, dar şi cel al apropiatului acestora, Sorin Strutinski, se leagă de numele a patru urmăriţi penal din dosarul Realitatea Media.
Amintim că, potrivit DNA, „din rezoluţia de începere a urmării penale a rezultat faptul că există date şi indicii temeinice potrivit cărora în cursul anilor 2011 şi 2012, învinuiţii, (aparent acţionari majoritari sau acţionari minoritari) au derulat acţiuni infracţionale pentru influenţarea deciziilor în cadrul procedurii insolvenţei, în mod direct sau prin persoane fizice ori juridice interpuse, în scopul influenţării deciziilor referitoare la SC Realitatea Media SA şi preluării controlului asupra acesteia”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii