Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:36 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O victorie împotriva Prefecturii Vasile Delicoti se întoarce în Primăria Poarta Albă

ro

23 Aug, 2013 00:00 2667 Marime text
Magistraţii completului de judecată CA 5, din cadrul Tribunalului Constanţa, au decis, ieri, admiterea acţiunii formulate de către Vasile Delicoti, primarul localităţii Poarta Albă, împotriva hotărârii Prefecturii Constanţa, prin intermediul căreia Delicoti a fost înlăturat din funcţie.
Conform Portalului instanţelor de judecată, pe data de 5 iunie, pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 5570/118/2013 cu obiect „suspendare executare act administrativ”. În cauză, părţile dosarului au fost Vasile Delicoti (reclamant) şi prefectul judeţului Constanţa (pârât). La primul termen, din data de 14 august, judecătorii au amânat cauza pentru 22 august, în vederea administrării unor probe. Ieri, magistraţii au hotărât admiterea cererii formulate de primarul din Poarta Albă. Practic, urmare a deciziei instanţei, democrat liberalul se poate întoarce în Primăria Poarta Albă, după cum chiar el ne-a declarat. „A fost suspendat ordinul. Este o decizie legală, corectă. Localitatea risca, fără primar, să piardă un proiect cu finanţare europeană în valoare de două milioane de euro”, a menţionat Vasile Delicoti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii