De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:11 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dr. Mihnea Avram - „Nu există protocol semnat cu IOB” 40 de constănţeni, plimbaţi pe drumuri după închiderea Radioterapiei

ro

25 Jun, 2016 00:00 2272 Marime text
Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, dr. Mihnea Avram, a recunoscut, ieri, că protocolul între SCJU şi Institutul Oncologic Bucureşti, anunţat cu surle şi trâmbiţe de foştii şefi ai spitalului, respectiv ai Consiliului Judeţean, nu a existat în realitate: „Au fost discuţii la care am participat alături de doamna doctor Gache. Eu nu ştiu ce au declarat domnii Căpăţînă (n.r. Dănuţ) şi Dragomir (n.r. Cristinel) legat de acest protocol. La Bucureşti am discutat cu managerul Institutului Oncologic Bucureşti, prof. Dan Straja, şi cu doctorul Mircea Savu. Am luat cu noi şi zece dosare medicale din cele 17 care existau în aceea perioadă în spital şi a rămas ca doctorul Savu să-i contacteze telefonic pe pacienţi şi să-i programeze la control, după ce vor examina dosarele medicale. Colegii mei urmau să corespondeze cu cei din IOB pe mail. Nu a mai fost nevoie de cazare şi transport, deoarece la Institutul Oncologic pacienţii nu pot fi trataţi în ambulatoriu, ci doar prin internare.”
 
Cazurile pacienţilor de la Constanţa s-au pierdut pe drum, aşa cum anunţam încă de ieri, iar la Institutul Oncologic din Bucureşti, pacienţii n-au mai ajuns decât pe cont propriu. Vă reamintim că dr. Mircea Savu a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că, din punctul său de vedere, „acel acord nu a mai fost dus la îndeplinire. Nu s-au găsit formulele prin care Consiliul Judeţean să asigure cazarea şi transportul, iar lista de aşteptare este şi la noi destul de consistentă, mai intervin şi probleme tehnice. Trebuia stabilit de comun acord un ritm în care să vedem pacienţii de la Constanţa, într-un termen de două-trei săptămâni, să-i consultăm, dacă era cazul, şi cu specialistul de organ, să putem să le planificăm tratamentul. Soluţia nu este să primim pe mail dosare medicale, noi trebuie să vedem pacienţii, să-i evaluăm. Trebuia să se facă un transport cu acei pacienţi, eu nu ştiu să se fi mai făcut.”

17 pacienţi în tratament pe cont propriu în toate centrele din ţară

 
Singura veste bună este că toţi cei 17 pacienţi care urmau să urmeze radioterapie în momentul în care secţia a fost închisă la Constanţa au reuşit să se programeze în diferite clinici din ţară în sistem privat sau public, cu riscurile de rigoare - listele de aşteptare, agravarea stării de sănătate etc. Dr. Aurelia Cora Gache, medic radioterapeut, cea care se pare că ţine legătura lunar cu pacienţii înregistraţi la Spitalul Judeţean Constanţa, spune că toţi cei 17 au reuşit să facă radioterapie sau urmează să beneficieze de această procedură medicală, conform programărilor. „Chiar dacă timpii de aşteptare pot ajunge la câteva luni, în această perioadă, pacienţii sunt acoperiţi de alte terapii, de obicei chimioterapie”, menţionează dr. Gache.
 
În intervalul aprilie - mai, alţi 11 bolnavi care necesitau radioterapie au fost luaţi în evidenţele comisiei oncologie de la nivelul SCJU, iar în luna iunie, alte nouă persoane. O parte dintre pacienţii înregistraţi au găsit deja, la recomandarea oncologilor, clinici în care vor urma radioterapia. Pacienţii din Constanţa se tratează atât la Cluj, cât şi la Galaţi, la Bucureşti - Institutul Oncologic, la Spitalul Colţea sau în centre private din ţară.
 
Întrebaţi dacă în acest interval au existat pacienţi programaţi sau neprogramaţi încă pentru radioterapie, luaţi în evidenţă de Spitalul Judeţean, care ar fi decedat, directorul medical, dr. Mihnea Avram, a precizat: „Este posibil, mai ales când ai o astfel de boală, însă nu deţin date concrete.”

Un protocol cu spitalele din Bucureşti este apanajul conducerii unităţii sanitare

 
I-am întrebat pe cei doi medici constănţeni dacă pe viitor, aşa cum a sugerat şi dr. Mircea Savu, ar putea fi pusă în practică o colaborare instituţională, perfectată între cele două unităţi sanitare. Ca răspuns, am primit umeri ridicaţi şi remarca doctorului Avram: „Eu am fost şi pe la minister, şi la Institutul Oncologic cu domnul Dragomir, cu domnul Darie (n.r. Cristian, ex-vice CJC), când m-a împuternicit fostul manager, acum este responsabilitatea actualei conduceri a spitalului să negocieze un protocol cu spitalele din Bucureşti.” Conducere care, la ora redactării materialului, nu cunoştea nici numărul real al pacienţilor ce au nevoie de radioterapie înregistraţi în spital, nici realitatea în ceea ce priveşte soarta pacienţilor, care, pe cont propriu, cu eforturi financiare, au plecat care-încotro să-şi salveze sau să-şi prelungească viaţa.
 
Pe de altă parte, dincolo de acest protocol cu Institutul Oncologic Bucureşti, există şansa ca aceşti bolnavi să fie primiţi şi trataţi în spitalele din Bucureşti care fac radioterapie în ambulatoriu, cu condiţia ca într-adevăr Consiliul Judeţean Constanţa să le plătească cazarea şi transportul până în capitală.
 
Vom reveni.

Ti-a placut articolul?

Comentarii