Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:22 15 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Tulcea ARBDD, contract de peste 260.000 de lei cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării“ (DOCUMENT)

ro

29 Apr, 2024 11:34 439 Marime text

 
  • Proiectul se desfășoara pe teritoriul RBDD, județul Tulcea, insulele naturale selectate R0164, R0109, R043, R099, situate pe malul drept al fluviului Dunărea la km 95, și în mendrele tăiate de pe brațul Sfântu Gheorghe între km 20-25.
 
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, ca autoritate contractantă, a atribuit contractul „ SF+ PT + DTAC + Asistența tehnică pentru Lucrări de îmbunătățire a regimului hidrologic și managementul sedimentelor insulelor naturale desemnate din RBDD din cadrul proiectului LIFE20 NAT/AT/000063 - LIFE WILDisland - Danube Wild Island Habitat Corridor“, prin anunț de atribuire la anunțul simplificat.
 
Valoarea contractului 8 / 15 aprilie 2024 este de 260.459 lei, ofertant câștigător fiind Institutul Național de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării“ – INCDDD – Tulcea.ׅ
 
După cum se arată pe e-licitatie.ro, această achiziţie este necesară pentru îmbunătătirea regimului sedimentelor, a hidrologiei și a stării de conservare în insulele naturale regimului sedimentelor a hidrologiei si a stării de conservare în insulele naturale din zona Dunării de Jos.
 
Proiectul se desfășoara pe teritoriul RBDD, județul Tulcea, insulele naturale selectate R0164, R0109, R043, R099, situate pe malul drept al fluviului Dunărea la km 95, și în mendrele tăiate de pe brațul Sfântu Gheorghe între km 20-25.
 
Despre Institutul Național de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării“
 
După cum se arată pe site-ul său oficial, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării“ Tulcea, înfiinţat în anul 1970, are ca obiect principal de activitate efectuarea de cercetări fundamentale şi aplicative în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului, având ca scop fundamentarea managementului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi în alte zone umede de interes naţional şi internaţional pentru conservarea biodiversităţii şi pentru dezvoltarea durabilă.
 
Ca rezultat al expertizei oferite şi a contribuţiei la programele de cercetare şi dezvoltare locale, regionale şi naţionale, INDD a fost nominalizat ca:
  •  Centru de Excelenţă pentru Delte şi Zone Umede
  • Centru Naţional de Referinţă pentru Clasele de Utilizare a Terenurilor şi Pescării
  • Consilier ştiintific al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile pentru implementarea reţelei Natura 2000 în România
  • Centru de Informare Tehnologică pentru Delta Dunării al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică
 
Relevanţa activităţii institutului pentru problemele de dezvoltare ale mediului local/regional/naţional şi internaţional este susţinută de statutul Deltei Dunarii ca arie protejată şi de programele şi convenţiile internaţionale la care România a aderat.
 
INCDDD participă, în calitate de partener în consorţii, la proiecte finanţate de Comisia Europeană în cadrul Programelor Cadru ( PC 4 – 1 proiect, FP 5 – 3 proiecte, FP 6 – 6 proiecte) precum şi în proiecte finanţate prin alte programe şi fonduri (PHARE, SOCRATES, COST, LIFE).
 
Principalii beneficiari ai rezultatelor cercetărilor efectuate de INCDDD sunt:
  •  Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile
  • Administraţia Naţională Apele Române
  • Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
  • Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură
  • Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
  • Comunitatea Europeană
  • IMM-uri.
Conform site-ului oficial, din echipa de management a INCDDD fac parte: dr. biolog Marian Tudor (Membru Consiliu Științific, Director General, Cercetător Științific I), dr. ing. Iulian Nichersu (Președinte al Consiliului Științific, Director Științific, Cercetător Științific I), dr. ing. Irina Cernișencu (Programe, Contracte, Personal, Salarizare si Marketing / Cercetător Științific II), ec. Victoria Hanganu (director economic) și dr. ing. Alexandru Bănescu (Director Tehnic, Inginer Dezvoltare Tehnologică II).
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării“)

Citește și:
 
Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării va realiza diverse studii pentru ARBDD (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii