Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:44 14 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Cum arăta orașul Mangalia la sfârșitul secolului al XIX-lea? (II)

ro

19 Nov, 2019 00:00 1156 Marime text
Atunci când au întemeiat polisul Callatis, grecii dorieni veniți din Heracleea Pontica (n.a. azi Karadeniz Eregli, provincia Zonguldak, Turcia) au ales un loc foarte bine poziționat ce le oferea numeroase avantaje. De-a lungul întregii sale istorii, orașul (devenit ulterior Pangala, Mankala, Mankalye, Mangalia) a atras datorită portului său maritim dar și prin lacurile aflate în zonă. La sfârșitul sec.XIX, Mangalia nu mai era decât umbra orașului înfloritor de altădată, descris în sec.XVII de Evlyia Celebi, dar chiar și așa era evident că are un potențial uriaș în ceea ce privește o redezvoltare ulterioară.


 
Nu erau ape curgătoare permanente în zonă dar erau numeroase lacuri. Vorbim în special despre Lacul Mangalia, cel „cu maluri înalte și stâncoase”, care avea o suprafață de peste 300 de hectare și era acoperit cu stuf. Dănescu ne oferă detalii extrem de interesante: „...la apus de băile sulfuroase forma lui e lunguiață și cu forte multe întorsuri... Odinioară a comunicat cu Marea și forma un port și adăpost de corăbii al orașului vechiu Callatis mai bun decât Constanța, Tomis chiar...”
 
După cum spuneam, bălțile erau numeroase. Dintre acestea trebuie amintite iezerul Mangalia, de 120 de hectare, aflat la 2 km nord de oraș și care era acoperit cu totul de stuf. La 7 km N-E se afla lacul Cumarowa (azi Comorova), care la acea vreme avea o suprafață de 68 de hectare. Mai sunt menționate și alte patru mici lacuri (mai important lacul Ciucur) și despre care Dănescu spune că probabil au fost formate de mare, care între timp s-a retras.
 
Marele atu al Mangaliei era dat și pe atunci de vecinătatea sa cu Marea Neagră: „Marea Neagră, pe o distanță de 10 kilometri udă teritoriul său în partea apuseană, malul seu e de la Mangalia și până la ezerul (iezerul) Mangalia, înalt râpos și stâncos iar în sud... până la lac iar la N până dincolo de lacul Cumorowa este jos și acoperit cu largi bande de nisip.... Adâncimea sa (n.a. a mării la țărm) iarăși e mică contrar legii geografice ce dice că lângă un mal înalt și repede, adâncimea apei trebuie să fie și ea repede și mare... dar Marea Neagră face excepție căci odinioară a fost un lac și numai în timpurile terțiale (n.a. era terțiară - caracterizată prin mari schimbări ale scoarței terestre, ce au dus la apariția de mări și lanțuri muntoase) a devenit mare prin ruperea strâmtorii sau istrului (n.a. istmului, probabil) Bosforului”.
 
Amintirea stăpânirii genoveze nu dispăruse la finele secolului XIX: „În dreptul Mangaliei accesul corăbiilor e împedicat de ruinele unui dig sau zid zis al genovezilor cari formaseră ai un fel de port, distrus cu timpul, fiind lăsat în părăsire... Aspectul general al său (n.a. al orașului) este destul de plăcut, aședat pe malul stâncos al mării ce sfidează valurile portului cari se lovesc cu o furie neputincioasă și contra piedestalului de granit al orașului... totuși marea s-a răzbunat distrugând frumosul zid și dig ce adăpostea portul Mangalia”.
 
La miazăzi de oraș se găseau băile sulfuroase de pe malul lacului iar despre ele aflăm că sunt „destul de puternice în efectul lor însă puțin cunoscute și apreciate din cauza lipsei de confort”. Era însă evidențiat că datorită acestor băi, orașul avea un potențial mare în a deveni pe viitor un stabiliment balnear important.
 
Cum arăta însă efectiv Mangalia în ultimii ani ai veacului XIX? Grigore Dănescu ni-l descrie pe scurt astfel: „Înăuntrul seu orașul presintă un aspect ordinar (n.a. în sensul de obișnuit, mai degrabă), cu case mici zidite în piatră, cu acoperăminte jose și ulițe mici și întortochiate”.
 
Comuna urbană Mangalia era formată din orașul propriu-zis plus două cătune, Cumarowa (Comorova) la Nord, lângă lacul cu același nume și Două Mai (2 Mai), acesta din urmă fiind un sat de curând format pe malul lacului Mangalia, lângă băile sulfuroase, la 2 km spre vest de oraș”.
 
Suprafața comunei urbane Mangalia era de 5080 de hectare, dintre care 1223 aparțineau locuitorilor șî 3857 statului și unor proprietari din exterior (moșieri). Vatra comunei urbane avea 114 hectare și însuma 308 case. Mangalia avea teren cultivabil pe o suprafață de 3112 hectare dar și 549 hectare de islaz, 45 hectare de vii și 500 de hectare de păduri și tufișuri.
 
Populația orașului Mangalia era mică la acea vreme, de numai 320 de familii având împreună 982 de membri. La aceștia se adăugau și locuitorii celor două sate Comorowa și Două Mai, astfel încât populația totală a comunei urbane ajungea la 1304 persoane. Trăiau aici 1184 cetățeni români, 113 supuși străini și 5 persoane „nesupuse niciunei protecțiuni” (n.a. apatrizi).
 
După religie, locuitorii comunei urbane se împărțeau în: creștini ortodocși - 488, mahomedani 814, catolici -4, mosaici - 2, alte religii 6. Existau 342 de capi de familie contribuabili (plătitori de taxe și impozite) iar după ocupație, ei erau împărți astfel: 102 erau agricultori, 19 mici industriași, 31 comercianți  iar 190 desfășurau alte profesii. Din totalul de 1304 de locuitori ai comunei urbane, doar 130 erau știutori de carte. Cei 102 agricultori beneficiau la munca câmpului de 46 de pluguri, de 98 de care și căruțe, de 9 mașini de secerat, 25 de grape de fier, 5 mașini de vânturat iar pe raza localităților componente funcționau 5 mori de vânt.
 
O altă ocupație importantă era creșterea animalelor. Pe raza comunei urbane existau la 1897 nu mai puțin de 9800 de animale domestice, din care 7065 de oi, 413 cai, 401 boi și vaci, 6 bivoli, 14 capre, 38 de porci iar restul păsări de curte.
 
Nu se punea problema decât de industrie casnică și de mic meseriași (fierari, lemnari etc) iar comerțul nu era dezvoltat așa cum s-ar fi cuvenit unei urbe. La sfârșit de secol XIX, Mangalia era foarte rar vizitată, astfel că pe întreaga rază a comunei urbane nu existau decât 31 de comercianți, dintre aceștia 3 fiind hangii iar 4 cârciumari.
 
Portul nu era nici el prea dezvoltat la acea vreme, el urmând să intre pe un drum ascendent abia din sec. XX și cu precădere în perioada interbelică. Spre exemplu, un studiu făcut pe anul 1895 a indicat faptul că în portul Mangalia veniseră pentru a efectua operațiuni de încărcare și descărcare doar 44 de bastimente (nave mici) străine, dintre care 43 turcești și unul sub pavilion grecesc. Explicația acestui trafic portuar slab era dată de prezența ruinelor din mare (fostul dig genovez de care am mai amintit) și de faptul că nu oferea un bun adăpost (în acele vremuri).
 
Un călător francez care a vizitat Mangalia în ultimele decenii ale sec. XIX, baronul Willem d Hogguer scria într-un studiu publicat în 1879 despre potențialul uriaș al portului, oferind chiar și soluții: „Cu toate că vechiul port genovez a dispărut totuși ruinele sale servesc încă a forma un refugiu bastimentelor de mică greutate. Dacă s-ar ridica nisipul care de secole s-a depus în port și dacă s-ar reconstrui portul pe basele cele vechi care se văd când apele sunt mici, s-ar putea restabili portul...”. La 20 de ani de la această mărturie, lucrurile nu se schimbaseră foarte mult.
 
Majoritari, după cum am arătat, erau etnicii musulmani. Centrul simbolic al urbei era geamia Esmahan Sultan, cel mai vechi lăcaș de cult musulman din Dobrogea.  În 1897 existau în total trei geamii, deservite de trei hogi. Pe raza comunei urbane funcționau două biserici creștine, cu hramurile Sfântul Nicolae și Sfântul Gheorghe, ambele întreținute de comunitate și deservite de doi preoți, doi paracliseri și doi cântăreți.
 
La Mangalia funcționa o școală mixtă, deservită de doi învățători și unde erau educați 95 de elevi, dintre care 62 de băieți și 33 de fete. Era o școală rurală și se impunea crearea unei școli urbane, lucru ce avea să se întâmple însa abia ani buni mai târziu.
 
În concluzie, la finalul veacului al XIX-lea, Mangalia nu era încă o urbe dezvoltată a României, dar toți cei care veneau aici recunoșteau potențialul uriaș pe care localitatea îl avea. Schimbările în bine urmau să apară însă în următoarele decenii, apogeul dezvoltării urbane urmând să fie atins, așa cum am mai menționat, în epoca interbelică. De-a lungul  deceniilor viitoare se va schimba radical fața urbei, structura sa demografică și etnică 0 românii vor deveni majoritari în urma colonizărilor ulterioare. Treptat, Mangalia avea să  devină o urbe modernă și să ocupe locul pe care îl merită, acela de important oraș al României...
 

Bibliografie

 
Grigore Gr. Dănescu - "Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța", lucrare editată sub egida Societății Geografice Române, operă recompensată cu premiul Grigore G Tocilescu și cu premiul Societății Geografice, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci 1897
 
Grigore Gr. Dănescu - "Dicționarul geografic, statistic și istoric al județului Tulcea", 1896
 
Căpitanul MD Ionescu - "Dobrogea în pragul veacului al XX-lea - Geografia matematică, fisică, politică, economică și militară", Atelierele de Grafică V Socecu, București 1904
 
George Ioan Lahovari - "Marele Dicționar Geografic al României", vol.1, 2, 3, 4 și 5 (1898-1902), alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, lucrare ce îi are ca și coautori și contributori pe Grigore G. Tocilescu și gen. CI Ioan Brătianu.
 
Analele Dobrogei, serie veche (1919-1938)
 
Mențiune – Citatele provin din sursa bibliografică Grigore Gr. Dănescu - "Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța", lucrare editată sub egida Societății Geografice Române, operă recompensată cu premiul Grigore G Tocilescu și cu premiul Societății Geografice, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci 1897
 
Sursa foto: Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească“, carte disponibilă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța
 
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

#citeșteDobrogea Cum arăta orașul Mangalia la sfârșitul secolului al XIX-lea? (I)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii