Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Joia neagră“ şi soluţiile lui Gică Hagi În patru ani, poate fi schimbat cursul apei în fotbalul românesc

ro

02 Aug, 2021 00:00 5837 Marime text
 

 
  • Contraperformanţă înregistrată de fotbalul românesc în Europa, în Conference League.
  • Gică Hagi a vorbit despre cauze şi soluţii.
  • Potrivit acestuia, cheia stă la multinaţionale şi la facilităţile de care acestea trebuie să beneficieze pentru a investi în sport.
 
„Joia neagră“ a fotbalului românesc, adusă de eliminarea echipelor FCSB, U Craiova şi Sepsi Sf. Gheorghe încă din prima dublă în care au evoluat în întrecerea continentală Conference League, în faţa formaţiilor din Kazahstan, Albania, respectiv Slovacia, a fost analizată şi de Gică Hagi, managerul tehnic al Farului Constanţa şi cel care a fost liderul Generaţiei de Aur.
 
Hagi a vorbit despre cauze şi soluţii. „E o realitate, la care trebuie să reflectăm. Eu spun încă o dată, e nevoie de un proiect la nivel naţional. Aşa cum au făcut italienii acum patru ani. Trebuie găsite cauzele, ca la doctor. E nevoie de un proiect pe următorii zece ani, prin care să revenim în Europa, puternici, aşa cum am fost. Proiecte de club, de loturi naţionale, întrucât cluburile alimentează loturile naţionale. Cluburile sunt pilonul numărul 1 în fotbalul românesc. Ele trebuie să aibă putere, bugete, să fie organizate la nivelul cel mai bun. Din păcate, vecinii ne-au luat-o înainte, iar acum suferim. Orice se poate. Înfrângerile când vin important e să fie foarte puţine. Trebuie să trăieşti din victorii, că ele aduc bucurie, fericire şi te fac puternic mental. Înfrângerea trebuie să o analizezi. Dacă nu o faci, te duci mai jos“, a spus „Regele“.

 
„Văd, tac şi merg înainte“

 
Potrivit acestuia, cheia stă la multinaţionale şi la facilităţile de care acestea trebuie să beneficieze pentru a investi în sport. „Am avut un fotbal puternic, creativ. Eram numai români, jucam în Europa şi mergea foarte bine. Şi la minister când am fost, am dat hârtie, punctele care trebuie făcute, proiect pe zece ani, multinaţionalele să vină să ne ajute, că au bani foart mulţi şi produc bani în România. Ele ne pot scoate. Trebuie dată o facilitate, prin care multinaţionalele să vină şi să investească în sport. România de aceea suferă, că n-am investit în aceste trei segmente sociale: sport, cultură şi sănătate. Trebuie să investeşti în tineri, pe baza unui proiect pe termen mediu şi lung, nu de pe un an pe altul. Restul sunt dezbateri. Am avut un an timp să mă uit la televizor. Văd, tac şi merg înainte. Şi eu sufăr la fel ca voi. Şi eu mă gândesc: «Dar de ce?»“, a punctat Gică Hagi.

 
Italia, de la meciul cu Suedia, la titlul continental

 
Managerul tehnic al Farului a revenit la exemplul Italiei, care a fost şi ea jos, dar, în patru ani, s-a ridicat, iar în acestan a devenit campioană europeană. „E atât de simplu! În patru ani, schimbi cursul apei. Dacă vrei. Nu ştiu dacă se vrea. Te duci să fii printre cei mai buni. Cum au făcut italienii. De ce ei pot să facă şi noi nu? Şi ei au luat bătaie, şi ei au ajuns în situaţia asta, şi ei s-au făcut de ruşine când n-au tras niciun şut la poartă cu Suedia, iar, apoi, în patru ani, au creat o echipă puternică, dar şi cluburi. Imediat l-au adus pe Cristiano Ronaldo. Au făcut bani. Facilităţi se cheamă. Trebuie ceva de sus, pentru a se crea ceva puternic“, a menţionat Hagi. 
 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Gică Hagi oferă soluţii pentru redresarea financiară a fotbalului românesc
 
Gică Hagi, nemulţumit
„Ce s-a făcut în aceşti 30 de ani de am ajuns să fim mai săraci?“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii