Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:49 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Giani Nedelcu a anunțat noul antrenor al Farului „Am foarte mare încredere în Ștefan Nanu”

ro

26 Feb, 2014 00:00 2090 Marime text
După ce, rând pe rând, variantele Eugen Trică, Petre Grigoraș, Ioan Sdrobiș și Nicolo Napoli au căzut, patronul Farului a declarat, ieri, că a căzut de acord pentru postul de antrenor principal cu Ștefan Nanu. Farul și-ar putea completa și structura de conducere, prin cooptarea fostului șef de la Pandurii Tg. Jiu, Marin Condescu.

„Am obținut acceptul lui Ștefan Nanu pentru a veni la Farul. A zis că va sta la Constanța cât timp va avea rezultate. Am foarte mare încredere în el”, a declarat, ieri dimineaţă, Giani Nedelcu. Apoi, după-amiază, patronul Farului a discutat la Bucureşti pentru punerea la punct a tuturor detaliilor, atât cu Nanu, cât şi cu Narcis Mohora, un alt fost jucător al Farului, care va fi secundul lui Nanu.

„Cătălin Bușuricu, preparatorul fizic, și antrenorul de portari Gică Mina rămân, iar secundul lui Petcu, Doru Carali, este posibil să treacă la centrul de copii și juniori, iar timp de două săptămâni - o lună să rămână și la echipa mare, pentru a-l ajuta pe Nanu să se familiarizeze mai repede cu lotul de jucători și cu situația de la club. În funcție de ce impresie îi vor lăsa fotbaliștii actuali, s-ar putea ca noul principal să aducă și el câțiva. Îl avem acum la probe și pe mijlocașul brazilian Vanila Lira de Santos. Nu ne grăbim, vrem să vedem și rezultatele testelor fizice”, a spus Giani Nedelcu. Pentru ca Ștefan Nanu să devină antrenorul cu acte în regulă al Farului, trebuia ca gruparea constănțeană să rezilieze contractul cu actualul tehnician, Ștefan Petcu, cel care a condus și ieri pregătirea „marinarilor”, antrenamentul desfășurându-se pe terenul principal. „Am promisiunea că astăzi (n.r. ieri) voi primi al doilea salariu, cel pe ianuarie. Dacă va fi așa, voi semna rezilierea, altfel nu. Eu oricum mă voi prezenta și mâine (n.r. astăzi) la echipă și vom vedea ce va fi. E frumos să ne despărțim pe cale amiabilă. S-a discutat ca al treilea salariu să-mi fie virat în luna martie”, a spus Petcu ieri. În cele din urmă, Giani Nedelcu a declarat că şi Ştefan Petcu va rămâne la echipa mare. „Va fi director tehnic, dar va avea şi atribuţii de monitorizare a centrului de copii şi juniori. Nu ne putem despărţi de el, nu e moral. Fane Petcu trebuie să rămână în interiorul clubului”, a arătat Nedelcu.

Vine și Marin Condescu?

La Farul ar putea ajunge într-o funcție de conducere și Marin Condescu, fostul președinte al Consiliului de Administrație de la Pandurii Tg. Jiu, iar apoi manager o perioadă scurtă la U Craiova. „Momentan, nu am discutat nimic cu Marin Condescu, dar există posibilitatea venirii sale la club”, a arătat Nedelcu. Patronul Farului a beneficiat de situația incertă de la clubul patronat de Adrian Mititelu, U Craiova, de unde l-a adus pe Ștefan Nanu. Acesta fusese instalat pe 20 februarie antrenor principal, dar nu semnase contractul. Fost tehnician la Minerul Motru până în 2013, Nanu ajunsese la U Craiova în ianuarie 2014, ca director sportiv, iar peste o lună fusese numit antrenor în locul lui Nicolo Napoli. Apele tulburi în care se scaldă clubul din Bănie îl făcuseră anterior și pe Marin Condescu să părăsească corabia, după un conflict cu Adrian Mititelu.

Are 52 de meciuri la Farul

În vârstă de 45 de ani (este născut pe 8 septembrie 1968, în județul Dolj, la Filiași), Ștefan Dumitru Nanu a jucat la Farul, ca fundaș stânga, timp de doi ani, între 1995 și 1997, disputând 52 de partide (fără a înscrie vreun gol). În cariera sa, a mai evoluat la Electroputere Craiova, Rapid București, Vitesse Arnhem (în Olanda), Steaua București, Oțelul Galați și FC Vaslui. Are și șapte selecții la echipa națională. „Am o relație foarte bună cu Giani Nedelcu, iar proiectul său, care vizează promovarea în Liga 1 la anul, mi s-a părut interesant și m-a provocat.

La Farul am jucat cu sufletul și la fel vin și în postura de antrenor. Am evoluat la Farul aproape doi ani și jumătate și de aici am făcut pasul către marea performanță. Diseară (n.r. aseară), ajungem la Constanța, iar de mâine (n.n. astăzi) începem treaba. Îmi doresc să facem o echipă competitivă ca aceea în care jucam eu. Important e ca formația să fie ajutată și de autoritățile locale, pentru că lui Giani îi este greu singur. Nu cunosc lotul Farului și potențialul jucătorilor și nici seria în care evoluăm, dar aceasta nu va fi o problemă”, a declarat Ștefan Nanu, care a susținut 301 meciuri ca fotbalist și a marcat de două ori. Secundul lui Nanu, Narcis Lucian Mohora (42 de ani), s-a născut la Galați, pe 6 mai 1971, și a jucat mijlocaș defensiv. La Farul a evoluat puțin, șase meciuri în sezonul 1997/1998, celelalte echipe din CV-ul său fiind Jiul Craiova, Electroputere Craiova, U Craiova, Dinamo, Rapid București, Electro Bere Craiova, Jiul Petroșani și Drobeta Tr. Severin.

Sursa foto: liga2.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii