Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:05 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Marinarii“ pleacă la Galaţi cu patru ore înaintea meciului cu Dunărea Farul îi caută pe noii Matei, Măţel şi Alibec (galerie foto)

ro

31 May, 2014 00:00 2731 Marime text
FC Farul susţine astăzi meciul din etapa a noua (penultima) a play-out-ului Ligii a II-a, întâlnind în deplasare, de la ora 11.00, Dunărea Galaţi. Cele două adversare ocupă ultimele două locuri în clasament, însă acest lucru nu mai are importanţă, întrucât patronul Farului, Giani Nedelcu, a declarat că, în urma hotărârii Comitetului Executiv, de modificare a sistemului competiţional din sezonul viitor, „marinarii“ nu vor mai retrograda în Liga a III-a. În această situaţie, Farul îşi continuă căutările pentru formarea unui nou lot. „Important şi îmbucurător este că vom rămâne în Liga a II-a. În continuare, trebuie să facem totul cu cap, să avem organizare bună şi să aducem jucători pentru care culorile clubului să fie mai importante decât banii. Ne bazăm şi pe fotbaliştii de la juniori. Au dovedit că au calitate, dar trebuie să avem răbdare cu ei şi să-i sprijinim. Ar fi păcat să nu mizăm pe nişte copii talentaţi. Pot apărea un nou Matei, un nou Măţel sau un nou Alibec“, a spus antrenorul principal al Farului, Ştefan Nanu. Şi la meciul de la Brăila, vor fi folosiţi masiv tinerii, iar „11“-le de start va fi aproape acelaşi ca cel din disputa cu Rapid CFR Suceava, în care Baby-Farul a înregistrat o victorie entuziasmantă, scor 4-1. Astăzi, nu vor putea juca Scărlătescu (suspendat) şi Tothăzan (accidentat), care vor fi înlocuiţi cu Niţescu şi Daniel Stan, echipa de start urmând a arăta astfel: Puia - Cl. Popa, D. Ciobanu, Erdal, Barna - Niţescu, Buzea, D. Stan, Caciandone - Pâslaru, Muscă. Lotul constănţean va face deplasarea la meci astăzi, plecând din Constanţa la ora 7.00. Tot astăzi, de la ora 11.00, în play-out se mai joacă partidele: Unirea Tărlungeni - Gloria Buzău şi CF Brăila - Rapid CFR Suceava. Clasament: 1. Tărlungeni - 30p, 2. Buzău - 28p, 3. Brăila - 28p, 4. Suceava - 26p, 5. Galaţi - 23p, 6. Farul - 13p. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii