Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:54 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul încheie anul în compania FC Hermannstadt Tudor Băluţă - „Sperăm să putem câştiga măcar un trofeu în acest sezon“

ro

20 Dec, 2018 00:00 410 Marime text
Cu o etapă înaintea încheierii meciurilor de campionat din 2018, FC Viitorul, campioana României din sezonul 2016/2017, se află pe locul patru, cu 33 de puncte, după zece victorii, trei egaluri şi şapte eşecuri, golaveraj 25-22. Jucătorii lui Gică Hagi au avut un alt an bun, cu multe realizări, atât la FC Viitorul, cât şi la loturile naţionale ale României.
 
„E un an bun, suntem în obiectiv. Sperăm să ne menţinem acolo şi la finele sezonului regulat, iar apoi, în play-off, să ne batem la o poziţie finală cât mai înaltă. Pentru mine a fost un an extraordinar, am debutat la echipa naţională şi joc meci de meci la FC Viitorul. Am înscris şi goluri şi sper să o fac mult mai bine şi în continuare. În privinţa interesului la adresa mea din partea altor echipe, vom vedea ce va fi. Important e să joc cât mai bine, restul vine de la sine. Eu sper să joc într-un campionat cât mai puternic. La startul sezonului, mă gândeam să evoluez de la meci la meci mai bine şi să marchez goluri. Nu credeam că va ieşi atât de bine. Mă bucur şi voi munci în continuare. În 2019, mi-am propus să mă autodepăşesc de la partidă la partidă. E normal ca atunci când un jucător nu face lucrurile pentru echipă să fie certat. Eu vreau să învăţ din greşeli. Încerc tot felul de execuţii la meciuri. Câteodată ies, altădată nu. Sper ca toată lumea care mă ştie să fie mândră de mine. Mă gândesc şi la Euro 2019 la tineret. Sper să dovedesc că merit să fiu acolo“, a declarat atacantul Denis Drăguş.

„Sper ca 2019 să fie şi mai bun“  

Şi mijlocaşul Tudor Băluţă s-a impus ca unul dintre titularii FC Viitorul. „2018 a fost cel mai bun an al meu de până acum. Am reuşit să mă impun ca titular la FC Viitorul, ajungând apoi şi la echipa naţională. Am câştigat şi titlul cu juniorii, în vară, iar echipa şi Mister (n.r. Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul) m-au ajutat să am realizări. Sper ca 2019 să fie şi mai bun. Avem un lot îndeajuns de bun încât să ne batem şi noi acolo sus. Nu mai putem să spunem doar că vrem să rămânem în Liga 1. Sperăm că vom putea câştiga, de ce nu, măcar un trofeu în acest sezon, dacă nu campionatul, măcar cupa. E adevărat că în meciurile recente cu FCSB şi CFR Cluj nu am putut face rezultate, deşi cu CFR am jucat foarte bine.
 
Trebuie să învăţăm din greşelile pe care le comitem în meciuri. În acest moment, eu mă gândesc să mă dezvolt fotbalistic, să joc cât mai bine şi să ajut echipa ca să avem rezultate cât mai bune. Bineînţeles că pe viitor va veni şi un transfer, dar nu mă gândesc la aceasta în mod special. Mă bucur foarte mult că Naţionale de tineret s-a calificat la Euro 2019 şi îmi doresc şi eu să fac parte din lotul care va participa la turneul final“, a spus Băluţă.

Vizează victoria şi sâmbătă

FC Viitorul va disputa ultimul meci din acest an sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 13.00, în deplasare cu FC Hermannstadt, meciul urmând a se juca la Cluj. „Sperăm ca terenul să fie bun şi să ne permită să ne facem jocul obişnuit. Cu siguranţă, mergem să luăm cele trei puncte“, a punctat Tudor Băluţă.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Gică Hagi, jucătorii săi şi invitaţii acestora au dansat pe ritmuri armâneşti la petrecerea de final de an a FC Viitorul (galerie foto + video)
      
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii