FOTO. Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Constanța. Mesaj de recunoștință din partea conducerii CJ
FOTO. Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Constanța. Mesaj de recunoștință din partea conducerii
120
Marime text

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații a fost marcată miercuri, 11 noiembrie, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată la Constanța, în semn de respect și recunoștință față de militarii români care au participat la misiuni în afara granițelor țării.
La eveniment a participat Răzvan Filipescu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, care a transmis un mesaj de apreciere pentru veteranii ce au servit România în teatrele de operații.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a subliniat importanța recunoașterii sacrificiilor făcute de militarii români.
„În spatele fiecărui veteran se află o poveste de curaj, sacrificiu și dor de casă. Avem datoria morală să le cinstim sacrificiul, să le fim aproape și să nu uităm niciodată că libertatea și siguranța noastră au fost apărate prin devotamentul lor. Respectul și recunoștința noastră trebuie să se simtă nu doar în cuvinte, ci și în fapte”, a transmis Florin Mitroi.
La rândul său, vicepreședintele CJ Constanța, Răzvan Filipescu, a evidențiat curajul și patriotismul veteranilor.
„Veteranii din teatrele de operații sunt un exemplu de curaj, responsabilitate și patriotism. Sacrificiul lor nu trebuie uitat niciodată. Ei merită respectul și recunoștința noastră în fiecare zi”, a declarat acesta.
Tags: Florin Mitroi, Răzvan Filipescu
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


