Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:37 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CS Năvodari, cea mai bună performanţă la turneul din Serbia Cristian Husea - „Băieţii s-au descurcat remarcabil“

ro

17 Jun, 2015 00:00 1755 Marime text
Echipa de rugby CS Năvodari a realizat cea mai bună performanţă din istoria participărilor sale la turneul internaţional de rugby în 7 „Belgrade Winner Rugby Tournament“, desfăşurat în capitala Serbiei, Belgrad.
 
Jucătorii pregătiţi de Cornel Suciu, Cristian Husea şi Virgil Năstase (primii doi însoţindu-i pe rugbyşti la turneu) s-au clasat pe locul secund, după ce anul trecut ocupaseră locul trei, iar în 2012 - poziţia a patra. „Organizarea a fost foarte bună, turneul desfăşurându-se pe mai multe categorii de vârstă (inclusiv la old-boys), dar şi la rugby feminin. Băieţii noştri s-au descurcat remarcabil. Am câştigat tot în grupă, iar apoi am învins şi în semifinală. În meciul pentru titlu, pe care l-am pierdut, ne-am confruntat cu echipa naţională a Croaţiei, pregătită de un antrenor neozeelandez. Adversarii au făcut şapte schimbări, noi numai trei, toate cerute de accidentări. Dar, per ansamblu, totul a fost foarte bine. Având în vedere că am jucat împotriva a trei reprezentative, rezultatul pe care l-am obţinut e mai mult decât onorabil. Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi“, a declarat Cristian Husea. Până în finală, CS Năvodari a înregistrat rezultatele: 29-7 cu Rad Mozzart Belgrad (formaţia gazdă), 5-0 cu echipa naţională a Serbiei şi 38-7 cu selecţionata Bosniei. Cei trei rugbyşti năvodăreni care s-au ales cu probleme medicale în finală sunt Ionuţ Prodan (capul spart), Dumitru Papaiane (lovit la gură) şi Ogea (umărul sărit), dar Cristian Husea a dat asigurări că toţi vor fi recuperaţi până sâmbătă, când CS Năvodari va evolua, la Buzău, în etapa a doua a Campionatului Naţional de rugby în 7. „Ne concentrăm pe rundele rămase, în care trebuie să recuperăm din punctele pierdute“, a mai spus Cristian Husea. CS Năvodari este susţinută de Primăria oraşului Năvodari.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii