Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:58 27 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Abonaţi la aur Antoanela Manac, Cristian Tranulea şi alţi constănţeni, irezistibili la Cupa Federaţiei la Aquatlon (galerie foto)

ro

02 Mar, 2018 00:00 750 Marime text
Complexul Olimpic Sydney 2000 de la Izvorani a găzduit Cupa Federaţiei la Aquathlon, rezultatele contând şi ca bareme de verificare pentru loturile naţionale de Triathlon. La întrecere au participat peste 100 de sportivi, de la 18 cluburi afiliate la Federaţia Română de Triatlon.
 
Printre aceştia, şi reprezentanţii Constanţei, în frunte cu Antoanela Manac şi Cristian Tranulea, care au cucerit aurul la categoriile la care au concurat (Under-23, respectiv juniori 17 - 19 ani), ei trecând totodată la aceste secţiuni baremele de verificare. „Majoritatea acestor sportivi (n.r. de la cele două categorii) şi-au îmbunătăţit semnificativ timpii, atât la înot, cât şi la alergare, faţă de baremele de verificare din 2017“, se arată pe site-ul oficial al FRTRI.
 

„Rezultat foarte bun pentru mine“

 
„Primul test din acest an a venit la Cupa Federaţiei, cu un rezultat foarte bun pentru mine. Ziua a debutat cu victoria mea la înot, aici se vede munca depusă în atâţia ani alături de cel care m-a crescut şi mi-a dat dragostea pentru sportul de performanţă, domnul Tavi Tileagă, iar apoi alergarea a fost una strategică, instructajul domnului antrenor Filip Grigorescu fiind foarte eficient, drept dovadă am rămas constant încă din primul tur de alergare şi am avut forţă şi pentru un sprint final“, a precizat Cristian Tranulea.

Alte locuri 1 şi 2

 
Pe lângă Antoanela Manac şi Cristian Tranulea, de la Constanţa au obţinut rezultate deosebite şi alţi sportivi, precum Rareş Badea (Atena Sport Club) - locul 1 la categoria 11 ani, Ioana Badea (Atena Sport Club) - locul 1 la 12 ani, Maria Munteanu (Atena Sport Club) - locul 2 la 11 ani, Darius Teişanu (Atena Sport Club) - locul 2 la 11 ani, Alexandra Sophie Iofciu (Palatul Copiilor) - locul 2 la 12 ani, Carol Popa (Atena Sport Club) - locul 2 la 12 ani, Teodor Cosmin (Atena Sport Club) - locul 3 la 12 ani şi Vlad Catană (Atena Sport Club) - locul 2 la cadeţi 14 - 16 ani.
 

Un ger care îmbia mai mult la o ciocolată fierbinte

 
„Tradiţionalul concurs Cupa Federaţiei s-a ţinut în acest an pe «uscat» (fără zăpadă pe stadion), dar pe un ger care te îmbia mai mult la o ciocolată fierbinte decât la alergare. Alexandra şi Cristian şi-au făcut treaba mai mult decât onorabil. Extraordinar! A fost o adevărată încântare să auzi că majoritatea locurilor pe podium au fost ocupate de constănţeni (unii de la clubul lui Răzvan). Bravo, Alexandra! Felicitări, Cristian! Bravo cu felicitări, Filip! Aţi fost geniali. Nu numai în performanţa în sine, dar şi în tactica de concurs abordată la alergare! Jos pălăria!“, a punctat antrenorul de înot Octavian Tileagă.
 

Cantonament în Catania

 
Antoanela Manac a făcut parte din lotul naţional de Triatlon Under-23 şi Elite, care a participat, în Italia, la Catania, la un cantonament de pregătire de zece zile. „Chiar dacă fiecare dintre sportivi are obiective diferite pentru anul 2018, forţa grupului de antrenament le va oferi o posibilitate de creştere valorică după acest cantonament“, se arată pe site-ul FRTI.
 

Rezultate bune la măsurătorile cardio-respiratorii

 
Totodată, Antoanela Manac, alături de Cristina Tranulea şi de alţi sportivi de top ai Federaţiei, au mers în laboratorul pentru măsurători cardio-respiratorii din cadrul Complexului Olimpic de canotaj Nicolae Navasart. Testele au fost conduse de reputatul antrenor de atletism Valeriu Tomescu. „Rezultatele sportivilor noştri ne dau speranţe pentru rezultate excelente în anii următori, iar valorile VO2Max măsurate arată atât calităţile native bune, cât şi calitatea antrenamentelor pe care le fac la cluburile lor“, potrivit sursei citate.
 
Sursa foto: Facebook şi frtri.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii