Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Iftar O avocată din Constanța a asigurat masa pentru 100 de copii din Madagascar (foto+video)

ro

07 May, 2021 00:00 7536 Marime text
  • „Traversăm cu toții vremuri extrem de dificile, vremuri în care suntem îndemnați, din motive medicale, să păstrăm distanțarea socială, nu mai putem organiza la noi în țară evenimente, mese de iftar, astfel că ne-am îndreptat atenția spre alte țări“.
  • „Și bine am făcut, pentru că se pare că în acele locuri sunt semeni de-ai noștri care au mare nevoie de ajutor, islamul, dar și celelalte religii, ne învață că trebuie să fim alături de cei sărmani. Prin aceste mese de iftar, încercăm cât de puțin să le mai ușurăm viața celor de acolo, în special a copiilor“.

Avocata Ghiulfer Aisun Ismail, din cadrul Baroului Constanța, a contribuit, prin intermediul unei fundații, la organizarea unei cine de Iftar, eveniment postat pe o rețea de socializare. Ulterior evenimentului, Ghiulfer Aisun Ismail a povestit, pentru ZIUA de Constanța, cum i-a venit această idee și ce impact a avut asupra apropiaților ei.

„Musulmanii din toată lumea în perioada aceasta se află în postul Ramazan. După cum bine știm, Ramazanul presupune post negru de-a lungul zilei, iar masa se ia după ce apune soarele, masa de seară se numește IFTAR. Islamul presupune să fim alături unii de alții, să ne ajutăm la nevoie și să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie“.


Cum a început totul

„În urmă cu câteva zile am văzut la o prietenă pe o retea de socializare că «a dat o masa de iftar» copiilor din Madagascar și m-a impresionat foarte mult, astfel că am rugat-o să îmi spună cum a procedat. Ulterior am luat legătura cu persoana din fundație și am organizat acea cină de Iftar ce a fost postată și pe facebook. Mă bucur tare mult că postarea mea și-a atins țelul. După ce am postat, cred că în jur de 50-60 de persoane mi-au scris sau m-au sunat să îmi ceară relații pentru că și ei vor să ajute“.


„Zeciuiala“

„Ce este și mai îmbucurător pentru mine este că mulți sunt tineri și sunt atât musulmani, cât și creștini, români, turci, tătari, toate etniile. Dacă în urma postării mele măcar o persoană întinde o mână de ajutor unei alte persoane, pentru mine este cea mai mare bucurie. Musulmanii, în perioada postului și a bairamului, încearcă să îi ajute nevoiași, ca de exemplu la finele postului musulmanii care au ținut post, în semn de mulțumire că au avut putere să țină postul și că pot să sărbătorească Bairamul, dau oamenilor nevoiași PITIR (FITIR) SADAKASI, de asemenea musulmanii care nu au datorii și cărora le-au rămas grâne de la un an la altul (cum spune bunica mea), care au avut profit și nu au datorii trebuie să dea Zekeat, în termeni populari «zeciuiala»“.

„Vremuri dificile“

„Traversăm vremuri extrem de dificile, vremuri în care suntem îndemnați, din motive medicale, să păstrăm distanțarea socială, nu mai putem organiza la noi în țară evenimente, mese de iftar, astfel că ne-am îndreptat atenția spre alte țări și bine am făcut, pentru că în acele locuri sunt semeni de ai noștri care au mare nevoie de ajutor. Islamul, dar și celelalte religii, ne învață că trebuie să fim alături de cei sărmani. Prin aceste mese de iftar, noi încercăm să le mai ușurăm viața celor de acolo, în special a copiilor“.
 

„Oraza Bairaminiz qayirli bolsin!“

„Situația lor mă face să mă gândesc la risipa de alimente ce o facem cu toții și totodată să fiu recunoscătoare că eu, familia mea, prietenii mei, poporul meu, suntem bine, sănătoși și cu alimente pe masă. Personal, voi încerca să ajut comunitățile din zonele defavorizate și în afara perioadei de post, pentru că acolo sunt oameni, copii, care au nevoie de ajutor tot timpul anului. Pe 13 mai sărăbătorim Ramazan Bairamul astfel că vreau să urez întregii comunități musulmane din România: «Oraza Bairaminiz qayirli bolsin!»“, a conchis avocata Ghiulfer Aisun Ismail, din cadrul Baroului Constanța.


Avocata Ghiulfer Aisun Ismail, din Baroul Constanța
„Nimic nu justifică pedeapsa cu moartea“

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii