Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:54 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bărbat dintr-un sat din județul Constanța a luat 15 ani de închisoare pentru uciderea soției

ro

18 Mar, 2020 00:00 1561 Marime text

Tribunalul Constanța a decis ieri condamnarea în primă instanță a unui bărbat de aproximativ 50 de ani, din satul Râmnicu de Sus, comuna Cogealac, județul Constanța, la 15 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Individul este acuzat că, în luna mai 2019, și-a ucis soția în bătaie.


Fapta a avut loc pe data de 11 mai 2019. Pe data de 12 mai 2019 inculpatul a fost arestat preventiv.


Ieri, Tribunalul Constanța a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la 12 mai 2019 la zi şi menţine măsura arestării preventive a acestuia.


Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.


Citește și

Crimă în județul Constanța! Detalii din ancheta procurorilor

​Lovitură cu toporul 13 ani de închisoare pentru uciderea prietenului din copilărie

Prima condamnare
Un bărbat din Medgidia care şi-a ucis mama, prins într-un microbuz spre Constanţa


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii