Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:39 09 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima condamnare Un bărbat din Medgidia care şi-a ucis mama, prins într-un microbuz spre Constanţa

ro

05 Mar, 2020 00:00 668 Marime text

Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea în primă instanţă a unui bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Medgidia, la 25 de ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Victima inculpatului a fost chiar mama acestuia, femeia fiind înjunghiată de 15 ori.
 
În actul de sesizare a instanţei, victima avea probleme de sănătate, având boala Parkinson şi demenţă senilă. Mai mult decât atât, de aproximativ un an, femeia îl bătea pe inculpat cu un baston şi îl jignea.
 
Bărbatul, care suferă de probleme psihice, având însă discernământ, a recunoscut în totalitate fapta comisă. Potrivit fişei de cazier judiciar de la dosarul de urmărire penală, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale pentru multiple infracţiuni săvârşite cu violenţă, inclusiv tentativă la omor calificat, pentru care a executat o pedeapsa în regim de detenţie.
 
În susţinerea actului de sesizare, procurorii arată pe scurt că, la data de 7 iulie 2019, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit (15) mamei sale. Victima a suferit leziuni care au conduc la deces.
 
După săvârşirea omorului, inculpatul s-a schimbat de hainele impregnate cu sângele mamei sale, a luat punga cu medicamente întrucât starea sa de sănătate este precară, a luat bijuterii de la cadavru (lanţ şi inel), a mers în municipiul Medgidia, unde le-a amanetat, şi apoi a luat un microbuz pentru a se deplasa spre municipiul Constanţa.
 
De precizat că inculpatul a lăsat un bilet în care a recunoscut fapta comisă, arătând totodată că îi pare rău pentru cele întâmplate şi că intenţionează să plece în Constanţa.
 
Alertate, echipajele de poliţie au efectuat mai multe filtre rutiere, ocazie cu care într-un microbuz de transport persoane l-au identificat pe inculpat, pe care l-au reţinut pentru continuarea cercetărilor.   
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Citeşte şi
 
Crimă în bar! Un tânăr din Medgidia, condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor
 
Scandal într-un bar din Hârşova Condamnări cu suspendare pentru tentativă la omor calificat

Panică în faţa unui fast food din Constanţa Un taximetrist a înjunghiat un bărbat cu un cuţit. A fost condamnat
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii