Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:44 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

ro

19 Oct, 2023 13:47 920 Marime text
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil“.

Începe procesul în dosarul crimei din baza sportivă Tenis Club Mamaia - Baza Neptun, din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța!

Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Constanța.

Conform portalului instanțelor de judecată, instanța a „constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1019/P/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa privind pe inculpatul TOMA IONEL MARIUS – ---, cu antecedente penale, pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art.188 alin.1 C.pen. rap. la art. 189 alin. 1 lit. h Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul TOMA IONEL MARIUS. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi părţilor. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii“.


Amintim că prin ordonanţa din data de 27 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 26 iulie 2023, în jurul orei 02:30, pe fondul unei stări conflictuale anterioare și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul s-a deplasat, în scop de răzbunare, la baza sportivă Tenis Club Mamaia - Baza Neptun din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța, unde a ucis-o, prin cruzimi, pe victima Stoica Gheorghe, în vârstă de 69 de ani (...) toate leziunile traumatice conducând la decesul victimei, survenit după suferințe puternice și prelungite.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil“.


Conform portalului instanțelor de judecată, ca parte vătămată în cauză apare Botnariuk Anca Manuela


Potrivit unor surse, victima ar fi socrul avocatului Vlad Alexandru Bodnariuk.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Procurorul Zafer Sadîc din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța despre crima din Mamaia (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii