Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se cere anularea Regulamentului de acces în zona peninsulară. Ce au decis ieri judecătorii

ro

22 Feb, 2020 00:00 1285 Marime text

Judecătorii Curții de Apel Constanța au acordat un nou termen în care se solicită anularea hotărârii Consiliului Local nr. 371/27.09.2018 privind aprobarea Regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanța!
 
Noul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 5 martie.
 
Amintim că, în luna decembrie 2019, Curtea de Apel Constanța a decis suspendarea definitivă a hotărârii Consiliului Local nr.371/27.09.2018. Ca urmare a deciziei privind suspendarea regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanța, traficul se va face în continuare liber, fiind permis tuturor cetățenilor, cu respectarea indicatoarelor rutiere, nefiind necesar permisul special.
 
Amintim că accesul auto în zona peninsulară a fost restricționat în luna mai 2019. O lună mai târziu, pe data de 7 iunie, Tribunalul Constanța a decis suspendarea hotărârii Consiliului Local Constanța nr.371/27.09.2018 privind aprobarea Regulamentului de acces în zona peninsulară a Municipiului Constanța până la pronunțarea instanței de fond.
 
În motivarea deciziei privind suspendarea Regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanța, judecătorii arată, printre altele, următoarele aspecte:  
 
„Fără a analiza în fond actul administrativ- HCLM Constanța nr. 371 din 27.09.2018  pentru aprobarea Regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanța, este clar, așa cum rezultă din titlul hotărârii, că se instituie reguli care restricționează accesul liber într-o zonă publică a orașului Constanța, reguli ce vor fi analizate aprofundat  de instanța de fond“.
 
„Însă, prin aprobarea unor reguli de acces în zona peninsulară pentru circulația rutieră prin instituirea unor permise de acces în mod logic se restricționează libera circulație a persoanelor în zonă (drept consfințit de Constituția României), cu consecința restrângerii unor drepturi ale persoanelor fizice și juridice rezidente în zona peninsulară -proporționalitatea, necesitatea restrângerii acestor drepturi,  măsura acestor ingerințe în exercitarea drepturilor de proprietate ale persoanelor rezidente urmează să fie analizate la fondul cauzei, dar instanța apreciază că  restrângerea acestor drepturi reprezintă împrejurări vădite de fapt capabile să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ în cauza de față“, conform motivării.
 
În continuare, magistrații arată că „noțiunea de pagubă iminentă a fost definită în art.2 alin. (1) lit.ș) din Legea nr.554/2004 ca fiind prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public“.
 
„Producerea pagubei trebuie să constea într-o consecință a executării, nu în însăși executarea actului administrativ atacat, întrucât s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ. Acest lucru este inadmisibil, deoarece ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actului administrativ. Astfel, în ceea ce privește paguba iminentă, instanța constată că reclamantul (Asociația Piața Ovidiu) face dovada producerii unei astfel de pagube iminente, ireparabile sau dificil de reparat membrilor asociației reclamante, agenți economici ce-și desfășoară activitatea în zona peninsulară, restrângerea accesului în zona peninsulară produce o restrângere a vadului comercial, o diminuare a clientelei“. 
 
„Instanța reține astfel că  sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.15 prin raportare la motivele prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ contestat de reclamant. În ceea ce privește durata  termenului de suspendare a executării, acesta este un termen ce poate fi stabilit de instanță cu încadrarea în limitele prescrise de dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004 actualizată, respectiv până la soluționarea definitivă a cauzei, apreciind în acest caz ca suspendarea să fie dispusă până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului administrativ atacat, având în vedere că acțiunea în anulare a actului administrativ a fost formulată separat, dosar în care se analizează legalitatea actului administrativ“.  
 
Având în vedere considerentele de fapt și dispozițiile legale aplicabile, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile (...) pentru suspendarea executării actului administrativ și, în consecință, a admis cererea și a dispus suspendarea executării actului administrativ - hotărârea Consiliului Local Constanța nr.371/27.09.2018 privind aprobarea Regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanța până la pronunțarea instanței de fond.  
 
Sursa text: rolii.ro 
 
Citește și
 
Traficul rutier, la liber!
Regulamentul de acces în zona peninsulară a municipiului Constanța, suspendat definitiv

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii