Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regulamentul Peninsulei Constanța va fi decis la Curtea de Apel! „Considerăm că instanța a apreciat greșit că dreptul la sănătate nu este afectat de existența restricțiilor implementate“

ro

26 Apr, 2023 00:00 1318 Marime text
Aprovizionarea magazinului alimentar cu pâine, în ziua instalării barierelor în Zona Peninsulară
  • Recursul reclamanților, reprezentați de avocatul Mirela Doicescu, din cadrul Baroului Constanța, a fost depus ieri, 25 aprilie 2023, la Tribunal.
  • Recursul vizează dosarul 807/118/2022 al Secției de Contencios administrativ, unde Tribunalul a decis anularea regulamentulu, dar nu a admis toate motivele de nulitate a acestuia invocate de reclamanți.
  • „Considerăm că studiul de impact nu identifică efectele negative ale implementării Regulamentului de acces în Zona Peninsulară asupra particularilor, lucru cerut expres de către instanța de judecată și care ar fi rezultat din studiul de impact, dacă acesta ar fi respectat rigorile reglementării conținute în art. 33 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative“, au spus reclamanții.
  • Dosarul va ajunge pe masa Curții de Apel Constanța.
Hotărârea Tribunalului Constanța care a anulat Regulamentul Zonei Peninsulare a fost atacată, urmând ca dosarul să fie trimis Curții de Apel, pentru soluționarea recursului!
 
Primii care au depus recursul motivat împotriva hotărârii sunt reclamanții din dosar - parohiile, rezidenții și persoanele juridice care au cerut anularea regulamentului, aceștia solicitând acum menținerea deciziei de anulare, dar modificarea anumitor considerente reținute de instanță prin hotărârea respectivă.
 
Recursul reclamanților, reprezentați de avocatul Mirela Doicescu, din cadrul Baroului Constanța, a fost depus ieri, 25 aprilie 2023, la Tribunal.
 
Spus pe scurt, aceștia solicită „menținerea soluției atacate, înlăturarea din sentința atacată a unor considerente referitoare la motive de nelegalitate ce au fost apreciate de instanța de fond ca nefiind motive de nulitate a actului administrativ și pronunțarea instanței cu privire la motive de nulitate asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat, completarea motivării în sensul aprecierii ca legale și temeinice a tuturor motivelor de nelegalitate invocate“.
 
Foarte important, motivele de recurs invocate de reclamanți fac referire la vătămarea dreptului la sănătate al persoanelor vizate de Regulamentul Peninsulei.
 
Au spus reclamanții: „Considerăm că instanța a apreciat greșit că dreptul la sănătate nu este afectat de existența restricțiilor implementate în baza Regulamentului de acces în Zona Peninsulară. Intervențiile și tratamentele medicale se execută preponderent în instituții sanitare (nu la domiciliul bolnavului) iar transportul unei persoane bolnave către aceste instituții sanitare nu se poate face în toate situațiile prin deplasarea bolnavului pe jos, și nici nu se poate chema în orice situație ambulanța pentru transport medical“.
 
Problemele studiului de impact
 
Totodată, reclamanții au făcut referire și la studiul de impact: „Tribunalul ar fi trebuit să verifice că intimatul pârât (Consiliul Local Constanța) s-a asigurat că prin realizarea unui studiu de impact a răspuns tuturor criticilor pe care instanța de judecată le-a ridicat în cererea de anulare a precedentului Regulament de acces în Zona Pensinsulară (HCL nr. 371/2018)“.
 
„Considerăm că studiul de impact nu identifică efectele negative ale implementării Regulamentului de acces în Zona Peninsulară asupra particularilor, lucru cerut expres de către instanța de judecată și care ar fi rezultat din studiul de impact, dacă acesta ar fi respectat rigorile reglementării conținute în art. 33 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative“, au spus reclamanții.
 
De asemenea, aceștia au atras atenția că „Studiul de impact nu explică modul în care se realizează protejarea monumentelor istorice prin restricționarea accesului auto“.
 
În plus, tot legat de Studiul de impact, s-a subliniat faptul că acesta „nu  justifică necesitatea extinderii zonei de protecție prin instituirea unor măsuri prin care să se reglementeze circulația în spații ce nu fac parte din această zonă, pe o suprafață de 33 de hectare, lucru reținut de instanța de judecată în dosarul în care s-a cerut anularea precedentului Regulament de acces în Zona Peninsulară“.
 
Viața religioasă
 
Foarte important, au mai arătat reclamanții că apreciază „că Tribunalul invocă greșit faptul că nu este necesară măsurarea efectivă a impactului restricționării accesului la lăcașele de cult asupra vieții religioase, în condițiile în care dreptul la viață religioasă nu este afectat sub aspectele sale constituționale“.
 
„Susținem că Studiul de impact trebuia să țină cont că în Zona Peninsulară din Municipiul Constanța au sediu un număr important de lăcașe de cult care oficiază servicii religioase: Arhiepiscopia Tomisului, Parohia ortodoxă Sfântul Nicolae, Parohia catolică Sfântul Anton de Padova, Biserica Armeană Sfânta Maria, Biserica Greacă Metamorphosis – Schimbarea la față, Moscheea Carol I, Geamia Hunchiar“, se arată în motivele de recurs.
 
 
Restricționarea dreptului la libera circulație
 
În continuare, referitor la restricționarea dreptului la libera circulație, reclamanții au cerut instanței de recurs să observe că, în hotărârea prin care s-a decis inițial suspendarea regulamentului (hotărâre reconfirmată de Curtea de Apel prin respingerea recursului CLC), judecătorii au arătat că „din perspectiva unei persoane nedeplasabile personal, dreptul la libera circulație include, fără echivoc, dreptul acestei persoane de a se deplasa cu un dispozitiv tehnic de locomoție, sens în care îngrădirea deplasării cu autoturismul pentru această persoană echivalează cu îngrădirea a însuși dreptului la libera circulație, creându-se o discriminare nepermisă între persoanele apte a se deplasa personal și cele dependente parțial/total de un mijloc de locomoție“.
 
De asemenea, în motivele de recurs, reclamanții au mai arătat că „referitor la motivul de nulitate care constă în faptul că Studiul de impact a avut la bază prevederile HCL 371/2018, anterior anulat de instanță, rugăm instanța de control judiciar să constate că instanța de fond nu s-a pronunțat pe marginea acestui motiv de nulitate“.
 
Motive de nulitate asupra cărora instanța nu s-a pronunțat
 
În plus, aceștia au arătat că Tribunalul nu s-a pronunțat nici cu privire la motivul de nulitate a regulamentului constând în faptul că Studiul de impact nu a fost aprobat sau însușit de Consiliul Local Constanța.
 
Nu în ultimul rând, potrivit reclamanților, nici în legătură cu motivul de nulitate care constă în lipsa sigiliului pe actul administrativ Tribunalul nu s-a pronunțat.
 
Date fiind toate aceste motive, reclamanții au solicitat „menținerea soluției atacate, înlăturarea din sentința atacată a unor considerente referitoare la motive de nelegalitate ce au fost apreciate de instanta de fond ca nefiind motive de nulitate a actului administrativ şi pronunțarea instanței cu privire la  motive de nulitate asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat, completarea motivării în sensul aprecierii ca legale și temeinice a tuturor motivelor de nelegalitate invocate“.
 
Acum, este de așteptat ca și Consiliul Local Constanța, prin avocații săi, să declare recurs în cauză, consilierii urmând însă să solicite, cel mai probabil, casarea hotărârii și, ulterior, respingerea cererii de anulare a regulamentului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Stâlpișorii, motiv de proces!
Peninsularii nu renunță! IPJ Constanța, chemat la judecată pentru avizul dat Regulamentului de acces

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii