Istoria Dobrogei - Bibliografie Choniates (sec. XII-XIII) - „Istoria” (I)

• Nichita Choniates s-a născut la mijlocul secolului XII, în orașul Chonai (azi Khonas) din Asia Mică (Turcia asiatică) și a studiat la Constantinopol, avându-l ca profesor pe fratele său Mihail, viitorul mitropolit al Atenei și scriitor. Ca urmare, el a deținut funcții imperiale, printre altele, mare logothet și guvernator al provinciei Filipopole (Plovdiv-Bulgaria centrală). După cucerirea Constantinopolului de către Cruciada IV în 1204, s-a refugiat la Niceea (Iznik-Turcia asiatică), unde a slujit dinastia Lascaridă, continuatoarea Imperiului Bizantin până la recucerirea capitalei în 1261, și a decedat prin 1213.

Nichita Choniates a redactat numeroase lucrări religioase și laice. Principala scriere laică este „Istoria”, alcătuită din 21 cărți, în care relatează obiectiv evenimentele dintre 1118 și 1206, grupate după domniile împăraților. El a folosit ca surse propriile amintiri, tradiții orale și mărturii contemporane, precum și propriilor cuvântări rostite în fața suveranilor. Istoricii moderni au stabilit că autorul a folosit ca izvoare scrise lucrările mitropolitului Eustathios al Tesalonicului și a contemporanului său loan Kinnamos. „Istoria” lui Nichita Choniates s-a păstrat într-o variantă scurtă, probabil elaborată inițial, și o alta extinsă. Manuscrisele sunt numeroase și prezintă diferențe importante, care fac dificilă redactarea unei ediții critice,  existând între ele și o parafrază neogreacă din secolul XIV. Prima ediție critică, elaborată de Jan-Louis van Dieten cu puțin timp înainte de apariția volumului românesc, nu a fost accesibilă editorilor români. Stilul său literar este „arhaizant”, cu perioade ample, numeroase figuri retorice și citate din clasicii antici și din Biblie. Ca urmare, traducerea operei sale este foarte dificilă, editorii români fiind nevoiți, pentru a reda un text inteligibil, să nu respecte ad-litteram originalul.
Discursurile sale fuseseră publicate anterior într-o excelentă ediție critică de același van Dieten, care a adăugat un comentariu detaliat, care a fost „un neprețuit” ajutor pentru editorii români. (Al. Elian & N. Ș. Tanașoca)
 


1
1122. Victoria lui Ioan al II-lea Comnenul asupra ultimei năvăliri pecenege în Imperiul bizantin
Despre Ioan Comnenul
4. <...> Iar în al cincilea an al domniei sale [Ioan II Comnenul 1118-1143 – nota editorilor români], deoarece sciții [pecenegii - n. e. r.] au trecut Istrul și prădau prin părțile Traciei și, neam mai distrugător decât al lăcustelor, nimiceau tot ce le ieșea în cale, [împăratul – n. e. r.] pornește împotriva lor, după ce a strâns oștile romeilor și le-a înarmat cât se putea de bine, nu numai din pricina mulțimii dușmanilor, care mai că nu putea fi numărată, ci și deoarece barbarii erau plini de trufie și năvăleau mai sălbatic, iar el își aducea aminte, probabil, de cele suferite mai înainte, pe când Alexie Comnenul [1181-1118] cârmuia împărăția romeilor și când Tracia era ocupată și cea mai mare parte din Macedonia pustiită. Mai întâi deci, folosindu-se de o stratagemă, împăratul pune la încercare armata sciților, trimițând o solie alcătuită din oameni de aceeași limbă cu ei, să vadă dacă ar putea cumva ajunge la o înțelegere, renunțând la luptă fie toți [sciții – n. e. r.], fie numai unii măcar dintre ei, căci erau împărțiți în mai multe triburi și ascultau de diferiți conducători. După ce a atras astfel de partea sa pe câteva din căpeteniile lor, le arătă toată bunăvoința, nu numai oferindu-le ospețe îmbelșugate, ci îmbiindu-i și cu haine de mătase și ademenindu-i cu pocale și vase de argint. Iar după ce a zădărnicit oarecum cu aceste momeli planurile trufașe ale sciților [denumire generică dată de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos], și-a dat seama că nu e momentul să mai întârzie, ci trebuie să pornească împotriva lor cu oștile, așezându-le pe dată în linii de bătaie, câtă vreme ei nu sunt încă hotărâți și ezită între două gânduri: fie să încheie pace cu romeii, îndemnați de făgăduielile ce le fuseseră făcute, fie să pornească la luptă, ca unii ce erau de mult obișnuiți să învingă. Ridicându-se dar din părțile Beroei [Stara Zagora-Bulgaria centrală] (căci acolo își așezase tabăra), se azvârle înainte de ivirea zorilor împotriva sciților . (...) Cad atunci cu miile [nomazii – n. e. r.] trăitori în căruțe, iar întăriturile lor sunt nimicite. Mulțimea prizonierilor se arăta a fi nenumărată, întocmai cu aceea a fugarilor de același neam veniți de dorul lor, încât cu unii dintre ei s-au făcut și colonizări de sate într-una din regiunile occidentale ale împărăției romeilor [Peninsula Balcanică]. Dintre ei, câteva rămășițe dăinuiesc până astăzi. Și nu puțini [sciți – n. e. r.] au fost înrolați în unități de aliați, dar cei mai mulți dintre prizonierii făcuți de armată au fost vânduți.



5. Dobândind o victorie atât de strălucită asupra sciților și ridicând cel mai mare trofeu, Ioan aduce rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu, rânduind o sărbătoare numită până în zilele noastre a „pecenegilor”, în amintirea celor înfăptuite și spre mulțumire lui Dumnezeu.
Editorii români notează pentru acest eveniment și relatarea lui Kinnamos
 


2
1128. Expediția lui Ioan al II-lea Comnenul, pe uscat și pe Dunăre, împotriva regelui Ungariei Ștefan al II-lea
Despre Ioan Comnenul
5. < . . . >. Iar în anotimpul următor [toamna lui 1128 – n. e. r.], [împăratul – n. e. r.], îngrijindu-se de echiparea alor săi în vederea pedepsirii dușmanilor [ungurilor pentru expediția din vară – n. e. r.], adună oștile și pregăti corăbii repezi și făcându-le să intre pe Istru, prin Pont, amenință pe dușmani de pe apă și de pe uscat în același timp. Trecând fluviul pe nava-amiral și ridicându-și armata pe țărmul dimpotrivă, prin lupte de cavalerie și prin atac cu lăncile, i-a împrăștiat pe hunii [ungurii – n. e. r.] care se adunaseră. Zăbovind în țara dușmană și arătându-se foarte stăruitor, a pus și stăpânire și pe Francohorion, care e ținutul cel mai roditor din țara hunilor, are câmpii prielnice și e cuprins între râurile Sava [Slovenia-Croația-Bosnia-Serbia] și Istru ; (...)< . . . > .
 


Bibliografie
 Nicetae Choniatae, Historia, recensuit I. Bekker, Bonn, 1835 ;
Nicetae Choniatae, Orationes et epistulae, recensuit Ioannes Aloysius van Dieten, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 1972 (comentariul e publicat separat : Niketas Choniates. Erlduterungen zu den Reden and Briefen nebst einer Biographie, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 1971)
Alexandru Elian & Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Nichita Choniates)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

 Citește și: 

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Kinnamos (sec. XII) - „Epitoma” (II)