Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:59 22 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statuia lui Ovidius din Sulmona şi inaugurarea sa din 30 aprilie 1925 (galerie foto)

ro

18 Feb, 2019 00:00 787 Marime text
Publius Ovidius Naso s-a născut pe 20 martie 43 î.Hr. într-o familie bogată de cavaleri din oraşul numit pe atunci Sulmo, astăzi Sulmona. Mare poet al antichităţii, creator al unor opere nemuritoare, Ovidius avea să îşi găsească sfârşitul la vârsta de 60 de ani (în anul 17 d.Hr.) la Tomis, acolo unde şi-a petrecut în exil ultimii opt ani din viaţă.
 

 
"Sulmo mihi patria Est" sunt cuvintele lui Ovidius ţinute şi azi la loc de cinste de către sulmonezi, iar aceste iniţiale, SMPE, se regăsesc astăzi şi pe drapelul şi pe stema oraşului italian. Locuitorii frumoasei şi cochetei aşezări din Valea Peligna, provincia L'Aquila, regiunea Abruzzo se mândresc cu poetul lor, după care au botezat strada principală a centrului vechi, Corso Ovidio.
 
Din motive încă neelucidate, şi astăzi subiecte de controverse, dar care nu fac subiectul materialului de astăzi, Naso a fost relegat la Tomis, în anul 8 d.Hr., din ordinul împăratului Octavian Augustus. El a ajuns în cetatea pontică în primăvara anului 9 d.Hr., după un drum lung, de câteva luni, parcurs atât pe calea apelor, cât şi terestru. Pedeapsa lui, relegarea (relegatio), era o formă mai uşoară de exil în care cel surghiunit nu îşi pierdea averea şi nici drepturile cetăţeneşti.
 
Fiul oraşului Sulmo a plecat de tânăr la Roma, împreună cu fratele său, pentru a studia dreptul, jurisprudenţa, iar câţiva ani şi i-a petrecut în Grecia, unde şi-a completat studiile. Poezia era însă viaţa sa, el însuşi menţionând ani mulţi mai târziu că, de tânăr, "când vorbeam, ieşeau versuri", "quod dicebam, versus erat".
 
Astăzi, două statui, ambele create de acelaşi sculptor italian, Ettore Ferrari, îi onorează memoria, amplasate fiind în centrele istorice ale oraşelor Sulmona şi Constanţa, locul în care artistul s-a născut şi, respectiv, cel în care a murit, dar numai pentru a intra în legendă.
 
Dacă Tomisul îşi are povestea întemeierii în legenda Argonauţilor care au furat Lâna de Aur şi în sacrificarea nedreaptă a prinţului Absyrtos, Sulmona îşi are la rândul său un mit fondator. Chiar Ovidius a scris în "Fasti" că oraşul său a fost întemeiat de Solymos, erou frigian şi unul din companionii lui Eneas, erou şi supravieţuitor al Războiului Troian.
 
Antica aşezare Sulmona a fost pentru prima oară menţionată în urmă cu peste 2200 de ani, mai exact în 211 î.H, în timpul celui de al doilea Război Punic, dintre Roma şi Cartagina. Teritoriul său a fost atunci devastat de Hanibal. Are aşadar o istorie foarte bogată şi vestigii pe măsură.               
 
Catedrala Chiessa della Annunziata este probabil cea mai frumoasă clădire a oraşului, care a supravieţuit unor cutremure devastatoare în 1706, respectiv 2009. În incinta sa se află Muzeul de Istorie, la intrarea căruia te întâmpină o frumoasă statuie a lui Ovidius, datând din timpuri medievale, din sec. XV. Nu departe de Annunziata se află Piaţa XX Settembre, loc de întâlnire şi de sfat pentru toţi locuitorii, în mijlocul căreia tronează statuia lui Ovidius.
 
Sulmonezii s-au mândrit mereu cu acest fiu al oraşului, iar în epoca modernă au decis să îl cinstească printr-o statuie monumentală, amplasată într-o zonă centrală a aşezării. Prima iniţiativă de acest gen i-a aparţinut în 1857 unui căpitan din armata familiei Bourbon. Acesta se numea Enrico Pianelli, dar proiectul nu a fost dus la îndeplinire, din cauza vremurilor tulburi.
 
În 1883, celebrul sculptor italian Ettore Ferrari primea din România o cerere surprinzătoare la prima vedere: prefectul Constanţei (vechiul Tomis), Remus Opreanu îi cerea să creeze statuia lui Ovidius, pentru a cinsti memoria poetului latin decedat pe malul Pontului Euxin. În acelaşi timp, Opreanu dorea să evidenţieze latinitatea şi romanitatea unui teritoriu dobrogean, ce timp de multe secole se aflase sub stăpânire otomană. Dobrogea redevenise pământ românesc în 1878, iar Opreanu visa ca statuia lui Ovidius să devină un simbol. Ferrari a realizat sculptura şi în 1884 aceasta pleca spre România.
 
În 1885, administraţia locală din Sulmona ia în discuţie ridicarea statuii lui Ovidius, pas pe care românii din Constanţa îl făcuseră deja. Italienii plănuiau să îşi amplaseze statuia în Piaţa Vittorio Emanuel al II-lea, dar, din raţiuni naţionale, proiectul a picat iar în scuarul respectiv a fost ridicat un alt monument, care celebra o victorie militară.
 
Între timp, însă nici statuia destinată Constanţei nu avea o soartă prea bună: a stat vreo doi ani prin depozite la Cernavodă, până când administraţia oraşului românesc a găsit bani destui pentru plata taxelor, reuşind într-un final să ridice "coletul".
 
Statuia lui Ovidius de la Constanţa a fost inaugurată într-o marţi, pe 18 august 1887, iar fostul prefect Opreanu, acum devenit parlamentar a citit public un mesaj primit de la administraţia din Sulmona. La Constanţa a fost totuşi prezent şi un fiu al oraşului italian, şi anume avocatul Raffaele Ognibene.
 
Sulmona nu a renunţat nicio clipă la visul de a ridica şi ea o statuie în cinstea poetului. Au trebuit să treacă însă aproape patru decenii pentru ca visul să se împlinească. Italia era condusă de regele Vittorio Emanuele (Victor Emanuel) al III-lea (1900-1946), dar din 1922 ţara se afla sub guvernarea fascistă a lui Benito Mussolini.
 
În 1924, administraţia oraşului Sulmona îl contactează iar pe celebrul sculptor Ettore Ferrari, cel ce realizase statuia pentru Constanţa, şi îi cere să realizeze o statuie similară. Ferrari era deja o mare personalitate şi un mare mason. El fusese între 1904-1917 Mare Maestru al Ordinului italian Marele Orient iar din 1918 devenise Mare Suveran Comandor al Ritului Scoţian Vechi Antic şi Acceptat.
 
Ferrari este autorul a numeroase statui care astăzi pot fi admirate în Italia şi România. Pe lângă cei doi Ovidius (din Constanţa şi Sulmona), el i-a sculptat pe Giordano Bruno, pe Dante Alighieri sau pe revoluţionarii Garibaldi şi Mazzini. De asemenea, lui îi aparţine şi basorelieful împăratului Traian de pe statuia Lupa Capitolina. În România a mai realizat busturile Decebal şi Traian (expuse azi la Cluj) sau statuia lui Ion-Heliade Rădulescu.
 
Ettore Ferrari a acceptat provocarea Sulmonei şi a construit în scurt timp o statuie de bronz a lui Naso. El dorise iniţial ca această copie din Italia să fie din marmură, pentru a o diferenţia de opera din România. Ar fi durat însă mai mult timp iar primăria Sulmonei dorea ca statuia să fie inaugurată în jurul zilei de 21 aprilie, când se aniversa data tradiţională a naşterii Romei antice (din 753 î.H). Statuia a fost făcută aşadar din bronz iar valoarea totală a investiţiei, cu tot cu soclu, a fost de 20.000 de lire.
 
Ferrari a vrut însă ca statuia sulmoneză să aibă propria ei identitate. De aceea, sub statuie a sculptat un nod ce reprezintă nodul ordinului mason scoţian, din care el făcea parte.              Mai mult, undeva în spatele statuii a sculptat o fascie (simbol iniţial roman, preluat de fascişti) căzută, prorocind într-un fel viitoarea cădere a regimului lui Mussolini. În momentul inaugurării, fascia căzută nu era vizibilă, fiind ascunsă intenţionat sub un strat de material. Ea a ieşit la iveală ani mai târziu, în urma unei restaurări. Un alt element care diferenţiază statuia din Sulmona este stilusul din mâna poetului, stilus pe care astăzi Ovidius din Constanţa nu îl mai are (sau nu l-a avut niciodată).
 
Statuia din Sulmona a fost inaugurată într-o zi de joi, pe 30 aprilie 1925, în prezenţa regelui Victor Emanuel al III-lea. Acesta a stat la tribună alături de primarul Sulmonei, Pilade Perrotti şi de ministrul lucrărilor publice, Alessandro Sardi, dar şi de alte oficialităţi.
 
Ferrari a luat o decizie istorică: deşi era aşteptat de toată lumea, a refuzat să vină la inaugurare. Republican convins, el a protestat astfel atât împotriva regalităţii, cât şi împotriva fascismului lui Mussolini, cel care visa aberant să creeze o nouă Romă, un nou imperiu. În decembrie 1925 Mussolini va scoate în afara legii societăţile secrete, precum masoneria italiană iar Ferrari va fi pus pe lista neagră, fiind chiar acuzat în 1929 că ar fi încercat să reorganizeze ordinul din care făcea parte. În acelaşi an, 1929, sculptorul va deceda, la venerabila vârstă de 84 de ani.
 
În urma sa au rămas opere memorabile şi mai ales cele două statui simbol ale poetului Publius Ovidius Naso...
 

Bibliografie

 
Antonella Capaldo - "Ovid Statue", sulmolive.it
 
Andrea Pantaleo - "Publius Ovidius Naso torna ad affascinare Piazza XX Settembre", material publicat pe 27.10.2018, în Corriere Peligno
 
Andrea Pantaleo - "Quel 30 aprile 1925:si inaugura la Statua din Ovidio", material publicat pe 30.04.2016, în Corriere Peligno
 

Surse foto: Fotografii realizate de Cristian Broască; imagini din arhiva personală Gianni Febbo, Sulmona, respectiv Archivio di stato dell Aquilla, Sezione di Sulmona

 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018. 
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Vlad Ţepeş, „domnul Daciei“, în naraţiunile bizantine, ruseşti, italiene şi germane (IV). Relatări privind perioada 1461-1462
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii