Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:23 10 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța a amânat un dosar privind suspendarea executării unui act administrativ emis de Apele Române

ro

10 Jun, 2026 20:00 176 Marime text
foto:Freepick.com 
 Litigiul dintre societatea SC Stelmar Orizont SRL și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) se află în atenția magistraților de la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța. În cadrul ședinței desfășurate astăzi, 10 iunie 2026, instanța a stabilit amânarea judecării cauzei.

Dosarul, înregistrat sub numărul 3100/118/2026, are ca obiect suspendarea executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal nr. 10177 din data de 25 mai 2026.

Tip soluție: Amână cauza

Soluția pe scurt: Pentru imposibilitatea prezentarii avocatului, amână judecarea cauzei la data de 24.06.2026, ora 10.00.
Document: Încheiere de şedinţă   10.06.2026- se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată. 



Traseul dosarului 

Pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Constanța a fost înregistrat un nou litigiu comercial ce vizează activitățile de pe litoralul românesc. Societatea comercială Stelmar Orizont SRL a chemat în judecată Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), solicitând blocarea de urgență a efectelor unui act de control.

Dosarul, înregistrat sub numărul unic 3100/118/2026, a fost introdus pe rolul instanței la data de 28 mai 2026 și se află în faza de fond.
Configurația procesuală a cauzei este următoarea:Reclamant - SC Stelmar Orizont SRL; Pârât -  Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL).


Obiectul principal al acțiunii este „suspendare executare act administrativ”, vizând în mod direct un proces-verbal de control înregistrat sub numărul 10177 din 25 mai 2026.

Deși detaliile specifice din document nu sunt publice, astfel de acțiuni de urgență sunt deschise de operatorii economici de pe litoral în încercarea de a suspenda aplicarea unor sancțiuni, măsuri de demolare sau amenzi administrative provocate de controalele inspectorilor ABADL, până când instanța se va pronunța definitiv pe anularea actului.
 
Conform datelor oficiale din portalul instanțelor de judecată, până în acest moment nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
 
Despre Stelmar Orizont SRL
 



Firma Stelmar Orizont SRL, din Constanța, a fost înființată la data de 22.04.2009 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 5510 - Hoteluri și alte facilități de cazare similare.

Cifra de afaceri Stelmar Orizont SRL a fost de 1.033.667 lei în anul 2024, cu o pierdere de 578.695lei.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 12,92%.

Stelmar Orizont SRL a raportat 3 angajați în anul 2024.
 
Asociat și administrator este Sarkiz Selim (Liban). Acesta este asociat și în Kasem Engineering Construct SRL, cu sediul pe strada Jupiter 19, Constanța, același imobil în care funcționeazăSarkiz C. Ionica Executor judecătoresc. Este asociat cu cetățenii sirieni Kassem Hamzeh și Kassem Aiman.

Sarkiz Selim este asociat la Stelmar Orizont SRL și Sarkiz & Son SRL Mamaia.

Kassem Hamzeheste împuternicit în Barda 2015 SRL Ruse Sucursala București

Kassem Aimanmai este asociat unic în Aziz Shipping SRL Vidra, județul Ilfov.


 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
 
De asemenea, pentru redactarea acesui articol au fost folosite și infromații de pe termene.ro.




Citește și:

Litigiu pe litoralStelmar Orizont SRL din Constanța, firma unui libanez, cere în instanță suspendarea unui act emis de Apele Române
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii