Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:49 22 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„La Dobrici am văzut moartea cu ochii!“ Relatările unui preot tulcean prizonier de război

ro

12 Feb, 2018 00:00 5521 Marime text

În articolul precedent publicat în ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, „Atrocităţile comise de soldaţii de ocupaţie împotriva preoţilor dobrogeni în anii Marelui Război“, am amintit greutăţile prin care a trecut preotul Marin Popescu din parohia Teliţa, judeţul Tulcea, atunci când soldaţii bulgari au ocupat localitatea, la începutul anului 1917. Unul dintre puţinele ajutoare pe care preotul tulcean le-a primit a fost chiar din partea unui hoge, care l-a găzduit timp de 12 zile.
 
În articolul de azi, voi prezenta un scurt memoriu al preotului Marin Popescu, legat de evenimentele din acele greu încercate vremuri.
 
La auzul veştii că armata bulgară se apropie de Tulcea, părintele Marin Popescu, la fel ca mulţi alţi români dobrogeni, a plecat cu întreaga familie spre Moldova, în refugiu. Ajunşi în satul Şendreni, judeţul Galaţi, mare i-a fost mirarea când autorităţile române i-au spus că trebuie să se întoarcă la Teliţa, deoarece pericolul a trecut. Însă reîntoarcerea în Dobrogea avea să îl ducă pe părintele Marin Popescu pe drumul captivităţii:
 
„La apropierea inamicului am luat tot ce aveam, luând drumul pribegiei spre Moldova. Am trecut Dunărea pe la Brăila, iar la satul Şendreni, autorităţile noastre ne-au pus în vedere să ne întoarcem în Dobrogea, pentru că duşmanul a fost respins. Ne-am înapoiat acasă, unde totul era devastat şi pustiit de ruşi. Spre nenorocirea noastră, n-au trecut decât câteva zile, că apropiindu-se bulgarii, a trebuit să ne refugiem a doua oară cu familia şi şapte copii, fără să mai putem lua nimic din cele necesare. Am găsit un ţigan rudar, ce fugea cu alţi ţigani; avea doi boi pe care i-am pus la căruţa mea şi am plecat spre Isaccea cu gândul să trec în Basarabia sau Moldova. Ajungând seara la Isaccea, ţiganul meu spune că se duce să dea apă la boi şi dus a fost, lăsându-mă în drum cu căruţa şi cu copiii“.

 

De două ori în faţa morţii

 
Trimis chiar de autorităţile române în ghearele duşmanului, părintele Marin Popescu se gândea cum ar putea scăpa cu viaţă, atât el, cât şi familia lui. Ca un paradox, a găsit adăpost la doi locuitori din Isaccea, un bulgar şi un turc. Cu tot ajutorul primit, a trecut de două ori pe lângă moarte:
 
„Am tras la un locuitor din Isaccea, bulgar de origine, numit Taşcu Naumof. Aici m-a prins inamicul. Populaţia bulgară din Isaccea i-a primit pe bulgari cu pâine şi sare... eu cu moartea în sân. Stând în casa lui Taşcu, m-am pomenit cu soldaţii bulgari. Unii mi-au luat ceasul, alţii, banii şi tot ce am avut, până şi hainele copiilor. Noaptea a venit un sergent bulgar spunând gazdei că: «La tine sunt spioni români!», îndreptând revolverul spre mine. În timpul când cotrobăiau prin casă, am fugit cu copiii şi cele două fete mai mari la hogea, vecin cu Taşcu. Aici au venit doi ofiţeri turci. Unul m-a aşezat pe scaun, râzând de mine, trăgându-mă de barbă, iar celălalt luând un şervet lung, l-a udat şi răsucit, să mă spânzure. În acel moment a trimis Dumnezeu pe un căpitan turc, mai mare peste ei, care le-a poruncit să plece, scăpând astfel ca prin minune cu viaţă. Bietul Hoge m-a ţinut în casa lui 12 zile şi a intervenit la bulgari de mi-au dat bilet de voie să mă întorc acasă la Teliţa“.
 

Luat prizonier pentru că nu a slujit în limba bulgară

 
„Aici am găsit casa ocupată de bulgari. Am tras la săteanul Ion Bumbaru, cântăreţul meu de la biserică. Mi-au dat voie să slujesc în biserică şi în sat, dar numai bulgăreşte, ceea ce nu puteam să fac. După Paşti am fost ridicat din comună atât eu, cât şi Bumbaru, puşi între baionete şi trimişi la Babadag. Cu câtă jale m-am despărţit de copii şi de soţie, cine mai poate spune? Îi lăsam singuri în mâna duşmanului şi muritori de foame.

 

Seara am ajuns la Niculiţel, unde erau arestaţi părintele Gh. Dumitrescu din Niculiţel, ieromonahul Aghatanghel de la Mănăstirea Celic-Dere şi alţi preoţi şi călugări de la Mănăstirea Cocoş. A doua zi am fost trimişi la Babadag apoi la Hamangia cu trenul până la Sariurt şi pe jos la Cogealac şi Medgidia. De aici până la Dobrici, unde am văzut moartea cu ochii. Ne-au dezbrăcat de haine lăsându-ne în pielea goală şi ne-au bătut cu vână de bou de sărea sângele în toate părţile. Au pus doi prizonieri ruşi să ne tundă şi să ne radă. Şi astăzi văd chipul batjocoritor al bulgarului care striga la cei doi ruşi: «Să mi-i tundeţi şi să mi-i bărbieriţi pe aceşti diavoli de popi români, că ăştia au făcut ca la 1913 să ne ia Cadrilaterul nostru». Ne-au spălat rănile de sânge şi apoi ne-au dat hainele şi cămăşile, pornindu-ne între santinele pe străzile oraşului Dobrici, unde populaţia bulgărească, până şi copiii, aruncau cu pietre în noi strigând: «Huo..., spioni români!» De la Dobrici ne-au dus la Stara Zagora, Filipopol, Cârlova şi după 14 zile de drum, mai mult bătuţi, chinuiţi, înjuraţi, împinşi cu baionetele pe la spate, morţi de foame, am ajuns în orăşelul Calofer, unde am stat internaţi mai mult de un an, de la 27 mai 1917 până la 6 iunie 1918, în cea mai neagră mizerie, la munca câmpului, la seceriş şi la coasă, în picioarele goale, flămânzi şi istoviţi. Nu se pot povesti suferinţele pe care le-am îndurat!
 
Când m-am întors în Teliţa am găsit un preot bulgar pus de ei şi dacă am văzut că mor de foame, am trecut cu copiii în Deltă, de unde ducându-mă la Sfânta Episcopie de la Galaţi mi s-a dat încuviinţare să slujesc la Ceatalchioi şi Lascăr-Catargiu, până la înapoierea autorităţilor române în Dobrogea. Atunci am venit şi eu în parohia mea Teliţa, unde nu am găsit nimic din ce aveam altădată. Am pierdut şi sănătatea, şi gospodăria, şi tot ce aveam şi drept răsplată nu am fost ajutat din nicio parte cu nimic de către cei în drept.
 
Mulţumesc Bunului Dumnezeu că am scăpat cu viaţă, iar scumpa noastră ţară şi-a întregit hotarele strămoşeşti, de avem azi o Românie Mare“.
 
Bibliografie
 
Cotan, Constantin Claudiu, Biserica Ortodoxă Română în timpul Primului Război Mondial, Editura Universitară, Bucureşti, 2015
 
Popescu, Grigore (preot), Preoţimea română şi întregirea neamului, Vol. II, Tipografia „Vremea“, 1940
 
Sursă foto:
https://turistiniasi.blogspot.ro/2017/07/romania-in-primul-razboi-mondial-acum.html
 
Despre Ionuţ Druche
 
Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 
Atrocităţile comise de soldaţii de ocupaţie împotriva preoţilor dobrogeni în anii Marelui Război

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii