Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Preotul Nicolae Paveliu, 147 de ani de la naștere. A lăsat Constanței două monumente istorice

ro

25 Mar, 2021 00:00 3035 Marime text

Sunt aproape 10 ani de când memoria unuia dintre cei mai vrednici preoți care au slujit în orașul Constanța este cinstită așa cum se cuvine. Despre preotul Nicolae Paveliu, plecat din această viață în anul 1929, se mai vorbea puțin doar la bisericile pe care le-a construit de la zero: „Adormirea Maicii Domnului – I” și „Sfântul Gheorghe” din Constanța, ambele, azi, monumente istorice.

Descoperirea mormântului său în anul 2011, în Cimitirul Central din Constanța, precum și a altor detalii din viața și activitatea de la Constanța, l-au readus în atenția publică și în memoria locală, acolo unde îi este locul.
Pentru meritele sale, părintele Nicolae Paveliu a primit mai multe distincții și ranguri bisericești, inclusiv post-mortem de la cotidianul ZIUA de Constanța. A fost hirotonisit, pe rând: duhovnic (1897), sachelar (1898), iconom (1903) și iconom stavrofor (1911), iar pentru că a participat activ în Primul Război Mondial, fiind mobilizat la Spitalul Militar al Corpului 5 Armată, a fost decorat cu medalia „Crucea de război”. Pe 23 noiembrie 2018, la 140 de ani de la reintegrarea Dobrogei la România, cotidianul ZIUA de Constanța a organizat evenimentul „Etniile împreună pentru Dobrogea”, prilej cu care i-a fost acordată post-mortem distincția „Meritul Dobrogean“, însoțită de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu.
 

A înființat și parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena - I” din Constanța

               
Pentru că este bine cunoscut rolul determinant pe care preotul Paveliu l-a avut în ridicarea bisericilor „Adormirea Maicii Domnului – I” și „Sfântul Gheorghe” din Constanța, ne vom opri azi asupra implicării lui în înființarea parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena - I” din Constanța și a amenajării primului paraclis al acestei parohii.
 
Preotul Nicolae Paveliu și primarul Constanței,Virgil Andronescu, au mers la București în 1915 „cu acte în regulă, arătând cu documente necesitatea înființării a încă două parohii în acest oraș”. Este vorba despre parohiile „Sfântul Gheorghe” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”: „Fără a-mi face aureolă, dar ca să se știe de cei ce îmi vor urma, adaug că sânt autorul și înfăptuitorul Paraclisului de la cimitirul orașului, paraclis pe seama căruia s-a înființat parohia «Sfinții Împărați Constantin și Elena», după cum se vede din Pisania scrisă deasupra ușii intrării în partea din interior”, mărturisea preotul Paveliu într-un istoric al bisericii „Sfântul Gheorghe”, semnat chiar de el.
 
Și în Istoricul bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena - I”, alcătuit de preotul Constantin Coadă, în anul 1967, este amintit acest paraclis de la cimitir: „Parohia a fost înființată în anul 1919, paroh fiind I. Roșculeț, după care a venit preotul Al. Moroianu. Înainte de construcția bisericii, slujbele religioase se făceau în capela de la cimitir”.
 
Timp de mai mulți ani, inclusiv după finalizarea bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena - I”, paraclisul de la cimitir era arondat acestei parohii. În anul 1965 autoritățile locale au închis Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din șoseaua Mangaliei, deoarece clădirea nu mai prezenta siguranță din punct de vedere tehnic pentru credincioși. În urma acestei decizii, paraclisul din incinta Cimitirului Central, a primit hramul bisericii închise, deoarece se afla pe raza acestei parohii. Actuala biserică „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Cimitirul Central din Constanța a fost construită pe locul vechii capele, despre care vorbește părintele Nicolae Paveliu.
 

Preotul Nicolae Paveliu

 
Părintele Nicolae Paveliu s-a născut la București, în data de 25 martie 1874, din părinții Vasile și Teodora Paveliu. Cursul primar la urmat la școala „Maidanul dulapului” (azi „Enăchiță Văcărescu”), după care a urmat cursul inferior la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din București, la finele căruia, în anul 1893, s-a înrolat ca voluntar în armată, în Regimentul 9 Infanterie Râmnicu Sărat. După doar un an de activitate, a fost avansat la gradul de sergent major. Între timp, la 12 noiembrie 1895, s-a căsătorit cu Alexandrina Popescu din Râmnicu Sărat, cu care a avut nouă copii.
 
Părintele Nicolae Paveliu a fost hirotonit diacon (3 august 1896) și preot (5 august 1896) de Partenie Clinceni, episcopul Dunării de Jos, pe seama parohiei Artmutlia, din județul Tulcea, parohie în care nu va sluji, deoarece, imediat după terminarea perioadei de practică preoțească, a fost transferat, de la 1 octombrie 1896, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Până la sfârșitul vieții, 11 februarie 1929, a mai slujit la cele două parohii pe care le-a ctitori.
 
Despre Ionuţ Druche
S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.

 
Citește și:

#Dobrogea Digitală: „Imoralitatea ne ucide!”
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari