#citeșteDobrogea Comunitatea britanică din Kustendjie și preoții anglicani itineranți (1859-1865)

24 Mar, 2022 00:00 Cristian CEALERA 3072 Marime text

Versiune printabila

Compania britanică Danube Black Sea Railway and Kustendjie Harbour Ltd. (DBSR) a obținut în 1857, de la Imperiul Otoman, concesiunea căii ferate Kustendjie - Tchernavoda (Bogazchioi) precum și pe cea a portului Kustendjie (astăzi, Constanța). Lucrările la calea ferată au început efectiv în 1858 și s-au finalizat în 1860, când a avut loc și inaugurarea oficială a liniei feroviare dobrogene (pe 4 octombrie). Lucrările de modernizarea și exploatare a portului au continuat încă mai bine de două decenii, până când statul român a răscumpărat de la englezi, cu bani grei, cele două concesiuni și investițiile făcute de către acești Fii ai Albionului (răscumpărarea a fost finalizată în decembrie 1882, iar ultimii angajați ai DBSR au părăsit orașul în următorul an).

Venirea DBSR-ului la Kustendjie a schimbat istoria micii așezări de la Marea Neagră, ruinată în primele șase decenii ale sec. XIX de devastatoarele războaie ruso-turce (1806-1812, 1828-1829 și Războiul Crimeii - 1853-1856). Lucrările de la linia ferată și din port au condus la crearea unei mici comunități britanice, formată din ingineri, funcționari, muncitori etc., mulți dintre aceștia aducându-și cu ei la Kustendjie și familiile.

Această comunitate britanică, modestă la număr în comparație cu cele create în alte zone ale lumii (India, China etc.) a reușit să se descurce, în ciuda obstacolelor întâmpinate. Una dintre marile probleme era lipsa serviciului religios permanent, în sensul că, cel puțin în primii ani de existență a comunității, la Kustendjie nu exista o biserică anglicană și nici un pastor care să se ocupe de nunțile, botezurile și înmormântările enoriașilor britanici de aici, pentru a nu mai vorbi despre obișnuita slujbă de duminică, atât de prețuită de creștini. Britanicii așezați la malul Pontului Euxin au solicitat în patrie numirea unui preot permanent, dar cererea lor a rămas, ani buni, fără rezolvare.

Documentele vremii, precum și studiile de specialitate realizate în ultimul deceniu ne demonstrează că, în perioada la care ne referim, unii copii născuți la Kustendjie erau botezați chiar și după șase luni de la naștere, când în oraș ajungea vreun preot trimis de la Constantinopol sau vreun reverend protestant misionar. De multe ori, familiile britanice din micul orășel dobrogean preferau să se urce pe vapor și să meargă la Constantinopol, unde puteau oficia căsătorii și botezuri. De asemenea, unele dintre soțiile britanice mergeau în marea capitală otomană pentru a beneficia de servicii medicale de calitate, adesea ele născând în spitalele de acolo.

Știm de exemplu că medicul comunității din Kustendjie, William Henry Cullen (1812-1892), a preferat să se căsătorească la Constantinopol, pe 11 mai 1865. El și-a unit destinele (pentru a doua oară, căci era văduv) cu Jane Fellowes, iar cununia a fost oficiată de reverendul HT Knapp și avut loc la Ambasada Engleză din Pera (fost oraș și apoi cartier al capitalei Constantinopol - astăzi Istanbul). În primii ani ai aventurii britanice, la Kustendjie ajungeau preoți doar odată la câteva luni, iar slujbele se țineau într-o clădire improvizată ce abia apoi a fost transformată într-o capelă ce merita numele de lăcaș religios. Cullen probabil nu a vrut să aștepte la Kustendjie venirea unui preot și a mers pentru cununie direct la Constantinopol. Situația avea să se schimbe în următoarele decenii. Știm asta pentru că, spre exemplu, unul din fiii medicului Cullen (din prima căsătorie), William Charles Edward (născut în 1847), avea să se căsătorească oficial la Kustendjie cu tânăra Jenny Fanchette Pathey, undeva între anii 1876-1880. Dintr-un articol scris în presa britanică de un medic pe nume Harry Leach cunoaștem faptul că în vara anului 1865 (înaintea epidemiei de holeră) la Kustendjie existau 84 de rezidenți britanici. În următoarele decenii, comunitatea s-a mai mărit, fără a depăși însă vreodată, probabil, 200 de persoane.

Tinerii englezi ce lucrau pentru DBSR preferau, de asemenea, să se însoare în Albion și apoi să vină în Dobrogea cu noile consoarte. Este și cazul unuia dintre frații Barkley (ingineri la calea ferată), George Andrew (1826-1913). Acesta s-a căsătorit în 1859 la Londra cu Edith Perkins (1936-1919), după care au venit împreună la Kustendjie, locuind aici în următorii patru ani (soția sa a născut aici doi copii, Henry Yarker și Margaret Jane).

În primii șase ani de concesiune, greul serviciului religios de la Kustendjie a căzut pe umerii misiunii engleze de la Constantinopol, condusă de reverendul Charles George Curtis (1821-1896). Absolvent al prestigiosului Merton College, Oxford și doctor în teologie, Curtis a părăsit Anglia în 1856 împreună cu sora sa, Mary Adelaide. Ei făceau parte din misiunea creștină „Society for the Propagation of the Gospel” (SPG). Reverendul a început să țină slujbe la Capela Ambasadei Britanice din Pera, Constantinopol, având în parohia sa aproximativ 500-600 de rezidenți britanici care locuiau în vecinătate. Dintr-un articol foarte interesant publicat în jurnalul britanic „The Mission Field” (vezi sursa bibliografică) am aflat că preotul și sora sa au deschis un spital și o școală, unde învățau atât copii britanici, cât și copii din familii străine ce trecuseră la creștinismul anglican (indieni, turci etc.). Treptat, fraților Curtis li se alătură și alți preoți britanici (Tiley, Sangar, Tien, Coldham, Williams etc.). Curtis nu s-a mulțumit să își limiteze activitatea doar la Constantinopol. Se știe că în 1860 mergea des la Salonic și că efectua dese vizite în Dobrogea și mai ales la Kustendjie (în iarna acelui an):

„În acel an 1860, operațiunile misiunii engleze s-au extins foarte mult, în două părți depărtate ale Turciei Europene, unde au fost vizitate comunități engleze ce de mult își doreau serviciul Bisericii. El (n.a. Curtis) s-a dus să performeze ritualul sacru pentru frați, în vară la Cavalla, lângă Philippi și Salonica, iar în iarnă la Kustendjie, la Marea Neagră și la Galatz, pe Dunăre. Distribuția conaționalilor noștri în aceste zone a crescut mult în ultimii ani, iar necesitatea de a le oferi servicii regulate bisericești a devenit cu fiecare an mult mai urgentă (pentru fiecare negustor, marinar, inginer, mecanic etc.). (Sursă - The Mission Field vol. IX, Mission at Constantinople, 1865, p.223).

Vizitele lui Curtis în Dobrogea au continuat și în anii următori. Nu mai era însă singur, pentru că la misiunea din Constantinopol fuseseră trimiși preoți englezi care îi preiau din sarcinile de misionar itinerant și care călătoresc și ei în Dobrogea:

„În 1862, misionarii englezi au vizitat frații din provinciile Turciei europene și au făcut astfel și în anii următori… și pe Dunăre, și pe coasta Vestică a Mării Negre, unde au găsit dorință strigătoare de ajutor pastoral” (Sursă - The Mission Field vol. IX, Mission at Constantinople, 1865, p. 223).

În același jurnal creștin publicat la Londra în 1865 apare, tot la pagina 223, și articolul „English Artisans on the Black Sea and Danube”. Aici se face referire la un nou coleg misionar, care, între anii 1863-1865, merge adesea la comunitățile britanice din Dobrogea:

„În teritoriul ce grănițuiește Dunărea și Marea Neagră se regăsesc un număr considerabil de conaționali, șefi mecanici și ingineri, atașați de liniile ferate construite sau în curs de construire, sau angajați în alte activități în care priceperea și informațiile de natură tehnică sunt solicitate. De către acești oameni… a fost bine primit reverendul W.H. Ewald, în ultimii doi ani. Vizitele lui au adus mari beneficii condiției lor spirituale”.

În acest articol este preluat chiar și un fragment dintr-o relatare a acestui preot Ewald, care a scris următoarele rânduri:

„Misiunea mea a fost împărțită în ultimele trei luni între Ortakeui, Kaikeui, Galatz, Sulina, Toultcha, Kustendjie și Tchernavoda…”.

Curtis, Ewald și ceilalți preoți anglicani au deservit, ani buni, comunitățile britanice din Dobrogea, contribuind, chiar și ca misionari, la dezvoltarea acestora. Treptat, rolul lor a devenit mai puțin important odată ce comunităților respective li s-au trimis parohi cu statut permanent. Povestea engleză de la Kustendjie a mai durat aproape două decenii, comunitatea din Albion contribuind, în felul său, la dezvoltarea micului oraș de pe țărmul vest pontic.

Bibliografie selectivă
The Mission Field - A monthly record of the procedings of the society for the propagation of Gospel - At Home and Abroad, vol. IX, Bell and Dandy - Fleet Street, London, p. 61 - 64, p.223.
William Holden Hutton - Constantinople, The Story of the old Capital of the Europe, JM Dent&Co, Covent Garden, London, 1900.
Marcus Neacey - The Curtis Family, The Gissing Journal, vol.XLIII, no.1, ian.2007.
Gentleman’s Magazine - Correspondence of Sylvanus Urban, 1862, 1863.
Birmingham Corporation Directory, 1865.
The Jewish Herald and Record of Christian Effort for the Spiritual goods of god’s ancient people, vol. VII, Partidge and Oakey, Paternoster road, London, 1852.
Henry C. Barkley - Between the Danube and the Black Sea (or Five Years in Bulgaria), London, John Murray, Albemarle Street, 1876
Calliendi.com, red1st.com – British Genealogy Pages

Sursa foto: facebook.com/Dan.Sambra.1/
facebook.com/Dan.Sambra.2

Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.

Citește și:
#citeșteDobrogea Cum arăta Constanța (Kiustenge) în anii 1860-1861(III) - Mărturiile unor demnitari și intelectuali români, Constantin T. Grigorescu și Dumitru Brătianu-Comunitatea engleză, refugiații tătari și înfățișarea orașului