Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:33 18 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobrogea la 1896 - Mărturiile unui biograf uitat, locotenentul Athanasie Napoleon Starea aşezărilor, Insula Șerpilor şi alte date generale (III) (galerie foto)

ro

20 Aug, 2019 00:00 1718 Marime text
În urmă cu 123 de ani, Dobrogea avea, potrivit datelor prezentate de biograful militar, o „populaţiune” de 225.669 de locuitori. Ofiţerul scrie despre 12 naţionalităţi care trăiesc pe aceste pământuri (ele, în realitate sunt mai multe), pe o suprafaţă totală de aproape 15.000 kilometri pătraţi. În ceea ce priveşte etniile din Dobrogea, el menţionează următoarele: „români, turci, bulgari, ruşi, lipoveni, tătari, greci, arabi, armeni, ţigani, ovrei şi germani”. Lipsesc din enumerarea sa italienii veniţi deja în zonă (în 1899 erau deja înregistraţi 1.391 de italieni în toată Dobrogea), albanezii, ucrainenii din satele Deltei (ex. Sfântu Gheorghe) etc.
 
 
Judeţul Tulcea era compus din 4 plăşi: Tulcea, Sulina, Babadag şi Măcin, iar judeţul Constanţa, din 5 plăşi: Constanţa, Hârşova, Medgidia, Mangalia şi Silistra Nouă. Plasa Constanţa, doar ea, avea o populaţie de 25.297 de locuitori.
 
Am prezentat în articolele anterioare ale acestei serii descrierile locotenentului de geniu referitoare la cele mai importante aşezări urbane şi rurale de pe linia Dunării şi de pe ţărmul Mării Negre. Periplul de pe coasta pontică îl încheiem acum cu Mangalia (oraş neabordat anterior). Era şi pe atunci cea mai importantă urbe de lângă frontiera cu Bulgaria, chiar dacă la 1896 starea sa nu mai amintea decât foarte puţin de vremurile glorioase. Scrie Athanasie Napoleon următoarele: „În vechime purta numele de Callatis... În Evul Mediu era unul din principalele porturi ale Mărei Negre, astfel, sub genovezi avea 30.000 de locuitori”. Informaţia legată de populaţia urbei sub genovezi - în sec XIII-XIV - nu este susţinută ştiinţific, dar se ştie de exemplu că sub stăpânirea otomană, în sec XVI (în vremea lui Soliman Magnificul şi apoi în vremea nepoatei sale Esmahan Sultan - ctitorul Geamiei din Mangalia) şi în sec XVII (în timpul călătoriilor geografului Evlyia Celebi), Mangalia era un oraş important şi foarte dezvoltat.
 
Athanasie Napoleon găseşte la 1896 o Mangalie care numără doar 1.344 locuitori. „Mangalia poseda atunci (n.a. în Evul Mediu) un port vast şi bine construit, azi acest port aproape că a dispărut, nemai rămânând decât câteva ruine cari servesc încă de adăpost vaselor mici... Portul Mangalia însă, în ceea ce priveşte posiţiunea lui naturală, e superior acelora ale Constanţei, Sulinei şi chiar Odesei. Puţin mai jos de oraş şi lângă ţărm chiar, se află lacul Mangalia al cărui ţărm constituie un fel de cheu natural... tăindu-se bucata de pământ ce separă acest lac de Marea Neagră ar putea fi întrebuinţat ca refugiu al flotei noastre, ce o am avea pe Marea Neagră”. Interesant este că decenii multe mai târziu această teorie a fost pusă în practică de către statul român şi de Marina Militară, însă nu putem cunoaşte (şi nici specula) dacă ideea nu era cumva şi mai veche decât opera lui Athanasie Napoleon.
 
Autorul lucrării acordă o atenţie deosebită şi descrierii aşezărilor dobrogene aflate în interiorul provinciei. Scrie despre secularul Babadag, care în 1896 are o populaţie de 3.583 de locuitori şi este un „nod al comunicaţiilor ce merg spre Tulcea, Macin, Hârşova, Medgidia şi Constanţa... Împrejurul oraşului şi mai cu seamă în partea de sud a lui se întind o serie de înălţimi ce trec peste 200 de metri, astfel, în partea de sud a lui şi lângă el chiar se află vârful Babadag ce atinge 232 metri înălţime”.
 
Medgidia este şi ea prezentată atent, menţionându-se expres că aici sunt majoritari tătarii (urbea are o populaţie totală de 2449 locuitori). „Este un oraş nou, fondat în 1856 de tătarii veniţi în aceasta parte în urma resboiului din Crimeea... i s-a dat aceasta numire în onoarea sultanului Abdul Medgid... La început (n.a. vechiul Kara-Su, de dinaintea reînfiinţării din 1856) numera o populaţie de 20.000 de locuitori (!) însă din cauza climei sale nesănătoase, mai ales în timpul verii, provenită din cauza bălţilor din împrejurimile ei, populaţia a scăzut mult...” (n.a. Kara-Su a fost abandonat după o molimă ce a decimat populaţia). 
 
Cuzgun (actualul Ion Corvin) era comună urbană doar pe hârtie, pentru că era mai degrabă un sat ce  număra doar 842 de suflete. Cuzgun în limba turcă înseamnă corb. Când coloniştii români s-au stabilit aici, după 1880, numele aşezării a fost schimbat cu Ion Corvin, în condiţiile în care Corvin vine din latinul corvux - corb.
 
Adam Klissi (azi Adamclisi) era în 1896 doar un cătun ce ţinea de comuna Enige, dar Athanasie Napoleon nu uită să pomenească despre importanţa acestei aşezări: „Este însemnat pentru monumentul Adam Klissi... situat la 158 de metri deasupra nivelului mării şi nu este altceva cât ruinele unui vechiu turn roman asupra căruia ilustrul nostru archeolog Titulescu a scris un volum întreg de cea mai mare valoare”. Adam Klissi vine din Adam Kilise, care se traduce ca Biserica lui Adam sau Biserica Primului Om, pentru că Adam este menţionat şi în Coran ca primul om de pe pământ. Când turcii au venit în zonă, în Evul Mediu, au găsit ruinele Trofeului lui Traian şi au crezut că este vorba despre un templu, un mausoleu închinat poate Primului Om, Adam!
 
Sunt, de asemenea, menţionate Murfatlar, Caraomer (Negru Vođă), dar şi Ilanlâc (Șerpăria, Locul cu Șerpi), cunoscut azi nouă sub numele de Vama Veche. Autorul scrie şi despre Arab Tabia (Fortăreaţa Arabului), unul din cele două forturi aflate lângă Silistra. Athanasie face referiri la istoria locului, în special la cea a Silistrei: „În vechime era locuit, aci fiind reşedinţa legunei romane a XI claudiană şi purta numele de Durostorum”.
 
Am lăsat intenţionat la final prezentarea pe care locotenentul o face Insulei Șerpilor, punct strategic militar de o importanţă extraordinară şi care la acea vreme aparţinea României. Insula Șerpilor a fost mereu un loc învăluit în legendă. „În vechime se numea Levchi (Leuchi, Leuche, Leuke) sau Albă, Ahilea sau insula lui Ahile iar mai târziu Insula Eroilor sau a Fericiţilor. Azi porta numele de Insula Șerpilor din cauza mulţilor şerpi ce sunt în ţermurile ei scorburoase. Ea este constituită din o stâncă formată parte din cremene (silex), parte văroasă... În partea ei sud-vestică e forte înaltă iar în parte de Nord Est e mai joasă. Este acoperită pe totă întinderea ei cun strat subţire de pământ negru roditor pe care cresce un fel de peiuş sălbatic. În insulă nu cresc decât vreo 13-14 soiuri de erburi.... Dintre păsări nu se află decât Lari (n.a. pescăruşii fac parte din familia Laridae), al căror strigăt se asemănă cu râsul copiilor, ele locuesc acolo de mii de ani, au pene albe şi din această causă se vede că cei vechi i-au dat numele de insula Leuchi, Albă...”
 
În această serie de articole am prezentat doar o parte din preţioasele informaţii despre Dobrogea anului 1896, oferite de lt. Athanasie Napoleon. Lucrarea cuprinde numeroase alte detalii care ne ajută să reconstituim imaginea acestei provincii la finele secolului XIX. Un astfel de izvor este extrem de preţios, iar numele acestui tânăr ofiţer merită aşezat alături de ceilalţi biografi iluştri care au scris de-a lungul ultimelor două veacuri despre misteriosul şi minunatul tărâm numit Dobrogea...
 
Bibliografie
 
Lt. Athanasie Napoleon – Dobrogea şi Gurile Dunării din punctele de vedere fisic, militar şi politic-administrativ (text şi hartă, Bucuresci, Stabilimentul Grafic IV Socecu, str. Berzii, 1896
Lt. Athanasie Napoleon – Curs de Geografie Militară a României, 1897
Marin Ionescu Dobrogianu – Dobrogia în pragul veacului al XX-lea,1904
Maria Buturugă – Războiul româno-bulgar, Bibliografia militară a anului 1913, Biblioteca Academiei Române, biblacad.ro/philobibliographica
 
Sursa foto: Imaginile reprezintă ilustraţii din publicaţia „Analele Dobrogei“, anul 12, fasc. 1-2, 1931 . (În acest număr al revistei puteţi parcurge un amplu studiu despre Insula Șerpilor, realizat de R.I. Călinescu) 
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii