Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (33)

Ultima parte a anului 1888 este plină cu proeicte, speranțe și încercări de a moderniza provincia. Apare pentru prima dată cenzura presei din partea administrației tulcene, reporterii presei centrale preiau diverse informații locale și le comentează, fără menajamente. Din păcate, presa locală încă nu poate fi accesată decât pe microfilmele deteriorate ale Bibliotecii județene.

3 august 1888

„Curtea de apel din Galaţi va judeca la 3 august procesul fostului primar loanovici din Tulcea, care a frustrat casa comunală cu peste 20.000 lei.”[1]

17 august 1888

„Consiliul comunei Constanța dorind de a alimenta orașul cu apă din isvoarele cele mai apropiate cari s-ar constata ca având apă bună de băut și în cantitate îndestulătoare, primăria publică spre cunoștința amatorilor de a lua această întreprindere, ca să facă studiile și proiectele necesare pe contul lor și numai după aprobarea acestor proiecte de către autoritățile competente, lucrarea aducerea apei și concesiunea alimentării se va da acelui ce ar oferi garanții serioase și condițiile cele mai avantajoase. Pentru facerea studiilor și prezentarea proiectelor și a propunerilor se acordă termen de șase luni de la data acestei publicațiuni. Cei ce ar dori să facă asemenea studii sunt ținuți de a aviza pe primărie cu o lună înainte de începerea lucrărilor. Primar, Koiciu”.
 
Starea timpului și a semănăturilor din județe, de la 15 iulie până la 7 august 1888. Constanța. Au fost ploi parțiale. În  ocolul Mangalia timpul a fost secetos cu vânturi tari. Porumburile și meiurile sunt mediocre și se vor compromite cu desăvârșire de nu va ploua. Locuitorii se ocupă cu seceratul și cu treieratul orzului, grâului și inului. În cursul săptămânii de la 1— 7 august n-a plouat, din care causă  porumbul și meiul sunt compromise. Grânele se treieră.
Tulcea. A plouat liniștit. Viile sunt bune. Fânețele sunt abundente și se cosesc. Porumbul a început a se îndrepta.[2]

10 august 1888

La Tulcea, prefectul Stătescu, agasat de scandalurile presei abia mijite în Dobrogea, dădea ordonanţa nr.4292 din 10 august 1888: „Noi, prefectul districtului Tulcea, pentru motive de ordine publică, în virtutea art.29 din Legea organizării Dobrogei, dispunem ca de la publicarea acesteia, toţi proprietarii de tipografii din acest district să nu mai imprime nici un jurnal sau broşură care să aibă un caracter de politică militantă ori injurii mai înainte de a mi le prezenta asemenea scrieri spre cercetare. Prin această dispoziție însă nu se exclude dreptul de a imprima denunţuri de abuzuri când ele vor fi semnate de autor şi va declara că ia răspundere. Contravenientului i se va aplica măsura de închiderea stabilimentului.”Prima formă de cenzură sancționabilă drastic.
Titu Maiorescu, la vremea aceea Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, a luat poziţie faţă de această măsură abuzivă.

1 septembrie 1888

Ia naștere publicația „Gazeta Dobrogei” (1888 — 1894), cea care își propunea să „apere neîncetat pe cetățeanul Dobrogei contra asupritorilor și șicanelor oamenilor administrațiunii, cerând pedepsirea agenților culpabili, fără considerațiuni de persoane.” Au apărut 371 de numere. În primul număr publică un „Apel către cetățeni”: „fără distincțiune de religie și origine” pentru a sprijini ziarul. „Dacă vom fi încurajați de către cetățeni, nu va trece mult și vom face a se mări și îmbunătăți acest ziar.”[3]

4 septembrie 1888

Presa anunța lapidar: „Prefect al județului Constanța va fi numit colonel I. Barozzi, fratele d-lui ministru de războiu”.[4]

4 septembrie 1888

Reproduse în presa centrală știrile din Dobrogea:  „Gazeta Dobrogei”despre grindină. În Dobrogea uragane urmate de grindină au pustiit zeci de mii de hectare din plasa Hârșova, Medgidie, Constanța și Mangalia din județul Constanța și o mare parte din județul Tulcea. Prima grindină a fost în luna iunie, alte două mai spăimântătoare au distrus holdele în iulie. Pe câmpiile unde creșteau pe fiecare zi recolte admirabile, ce umpleau inima agricultorului de bucurie, nu se mai vedea în urma îngrozitorului flagel decât pustiire și groază. Daunele au fost cu atât mai simțitoare, cu cât uraganul a împrăștiat în lume toate căpițele făcute de muncitori înainte de venirea urgiei. Sate întregi sunt reduse la mizerie, redându-și nimicite toate speranțele ce le dădea viitoarea recoltă. Țăranul pe unde a fost grindină merită atențiunea oamenilor de bine și a guvernului în special. Datoriile către fisc și creditul agricol sunt pentru acești oameni o groază de moarte. Dacă nu vor fi păsuiți până la timpuri mai bune, dacă se va pune în vânzare avutul lor pentru plata acestor datorii, desigur că mulți vor muri de foame și de frig în iarna care ne sosește. Pentru aceia lipsiți cu totul de mijloace, ne luăm libertate a cere guvernului un ajutor în bani, vite și semințe, precum și scăderea lor de la dările către fisc, județ și comună pentru anul curent. Este mai puțin simțitor pentru țară când pierde o sumă de bani oricât de însemnată, decât când va aduce la sapă de lemn mai multe sate ori comune. Proletariatul este cangrena nevindecabilă care roade multe popoare mari; noi, națiune tânără, trebuie să căutăm a-l preîntâmpina. Preîntâmpinarea relelor sociale trebuie să fie preocupațiunea principală a unui guvern, care-și înțelege misiunea lui înaltă. Sperăm că actualul guvern va fi pătruns de acest mare adevăr. Vom vedea dacă se va grăbi a lucra cu energie pentru nimicirea miseriei țăranului, atât de mult încercat! Semn pozitiv că s-au dat prefecturii petiții de o parte din sătenii reduși la miserie de grindina care a pustiit multe comune din Dobrogea, prin care petiții se cerea scăderea de dări etc. Suntem informați că acele petiții s-au înaintat ministerului respectiv de prefectură, dar până acum nu se știe ce măsuri s-au luat din partea guvernului, pentru nenorocitele sate sărăcite de flagelul grindinei!”[5]

18 septembrie 1888

„Pe litoralul Mării Negre, lângă frontiera noastră dinspre Bulgaria, se află un mic oraș, azi mai mult în ruină, altă dată însă foarte prosper. Mangalia a fost odată un adevărat port de mare. Genovezii au construit aci o imensă digă la care până acum vreo treizeci de ani se încărcau și se descărcau vasele. Diga genoveză apare încă la suprafață; de câte ori vântul bate de la mare ea se vede foarte bine și pentru a da o idee cât de puțin e acoperită de apă putem spune că luntrele nu  pot trece peste ea. Diga genoveză n-a fost desființată de secolele care au trecut peste ea sau de undele care au lovit-o atâta timp, ci de mâna omului. Când s-a construit linia de drum de fier Cernavoda-Constanța, un caimacam turc, pentru a face servicii companiei engleze, a pus sau a tolerat ca ea să fie dărâmată până sub nivelul apei, până atât cât să nu mai poată servi la nimic; de atunci a încetat orice comerț în acel port, orice speranță a Mangaliei de a se mai putea ridica; toți acei care-și aduceau productele la noi au fost siliți a le căra la Constanța și a le exporta pe-acolo, ceea ce convenea îndeosebi companiei engleze care obținuse construirea liniei și a portului Constanței. Cu intrarea Dobrogei sub stăpânirea României o parte din speranțele pierdute ale Mangaliei începură a renaște. Funcționarii români vorbeau pe atunci de importanța ce avea diga genoveză, de înălțarea ei, de dragarea portului; ei arătau cât de lesne s-ar putea face toate acestea. În adevăr, materialul care a potmolit portul sunt chiar pietrele ce au fost date jos de pe digă, scoțându-le și punându-le unde erau odată, se obține înălțarea digei și dragarea în parte a portului. Ei vedeau pe teritoriul comunei Mangalia, la 500 de metri de centrul orașului, un lac care se întinde pe vreo 20 de kilometri și care are la noi, în poalele dealului Mangaliei, la 800 de metri de centrul orașului, un bazin natural rotund cu o circumferință de cinci kilometri, având o adâncime de 12 până la 14 metri, adică cam de 40 de picioare, constituind un admirabil port natural, înconjurat de pământ, putând servi, cum se vede că a servit o dată din cauză că se găsesc și atâtea ancore în el, la adăpostirea vaselor și la încărcarea lor. Acest lac comunică cu marea, gura lui despre mare este nițel împotmolită de nisip, pe o distanță însă de câțiva metri. Toți acei care l-au văzut au înțeles că doar cu o mică cheltuială lacul se poate pune în comunicare cu marea și prin urmare se poate face de îndată un port din cele mai bune, un port natural, ferit de vânturi, un port din cele mai avantajoase. Pe malul acestui bazin se află cunoscutul isvor de apă sulfuroasă, unde se clădise de Ministerul de răsboi un mic stabiliment de băi, la care se trimiteau, dar nu se mai trimit azi soldații bolnavi, care aveau trebuință de asemenea băi. Tot pe atunci se vorbea de o linie de drum de fier, de la Constanța la Mangalia, sau de la Medgidia la Mangalia; se vorbea mai cu seamă de această din urmă linie pentru că ea ar fi putut fi continuată spre Tulcea și ar fi deservit părțile cele mai productive ale acelui județ și ale județului Constanța. Se vorbea de toate acestea pe atunci, pentru că guvernul liberal înțelesese importanța Dobrogei și misiunea civilizatoare pe care o aveam aici noi, Românii. De aceea, în timpul guvernului liberal, a domnit o activitate administrativă așa de mare, încât, în timp de mai puțin de 10 ani, a schimbat, pe cât omenește este posibil a se face într-un timp atât de scurt, întreaga față a lucrurilor din Dobrogea. Atunci s-a introdus sistemul nostru administrativ, s-au construit localuri de primării și de școli în toate comunele, localuri cum se găsesc în județele noastre cele mai prospere; s-au clădit localuri de subprefecturi; s-a reclădit localul prefecturii din Tulcea; s-a făcut șoseaua Tulcea-Constanța; s-a făcut o mulțime de șosele vicinale comunale; s-au lărgit și curățat drumurile pe unde nu se puteau face șosele; s-au făcut poduri și podețe; s-a parcelat pământul, verificându-se toate titlurile de proprietate; s-a stabilit un regim silvic și s-a început înființarea de pepiniere pentru împăduriri; s-au construit cazărmi în toate părțile, spitale în orașe și în județ, școli în orașe, biserici în satele creștine etc., etc., înfrumusețându-se orașele prin construcții de tot felul și prin tot ceea ce putea servi la înmulțirea comerțului lor și luând un aer de prosperitate recunoscut de toată lumea. Pe atunci s-a autorizat stabilirea unui număr considerabil de locuitori români în județul Constanța și s-au înființat sate noi românești, cele mai frumoase din Dobrogea, astfel încât un viitor recensământ va arăta că populațiunea este, azi, în majoritate română, socotindu-se, pe lângă noii veniți, românii care se aflau înainte de anexare aici, conservându-și limba și religia lor și nedeosebindu-se întru nimic de cei alți români de peste Dunăre. Activitatea guvernului liberal se sporea în fiecare an prin studiul necesităților fiecărei localități din Dobrogea. De aci năștea, pe lângă ceea ce se făcea, planurile pentru tot ceea ce trebuia să se facă în viitor, cum este grandioasa lucrare a podului de peste Dunăre și a portului din Constanța. Pentru Mangalia, guvernul liberal nu s-a mărginit a face numai proiecte; el a căutat, până la ridicarea unor lucrări mari de viitor, legate de alte lucrări care trebuiau executate mai întâi și, să asigure un mijloc de viață acestui oraș, foarte important prin poziția lui de port și de punct de graniță. Neputându-se întreprinde îndată reconstruirea digei, dragarea portului sau transformarea lacului Mangaliei într-un port, s-a căutat să se dea un mic avânt comercial acestui oraș. De aceea s-a cheltuit, în anul 1886, o sumă de vreo șaptezeci de mii de lei și s-a făcut o mare punte de lemn, o digă, la care se încărcau și se descărcau cu înlesnire corăbiile, s-a înființat o căpitănie de port și o vamă, ca sucursală a vămii din Constanța. Ce s-a întâmplat însă? De-atunci și până acum a putrezit un picior ori două de la acea digă. Lucrul e natural și oricine se aștepta la aceasta. Ce credeți că a făcut guvernul d-lui Lascar Catargiu ? Că a reparat diga ? Nu. A  dat în antrepriză  dărâmarea digei! Da, s-a ținut licitație pentru a se vedea cui să i se plătească ca să dărâme puntea aceea. Și s-a oferit un domn care, pentru a o dărâma, a luat o sumă cam de vreo 7000, adică șapte mii de lei! Materialul l-a transportat în curtea localului subprefecturii. S-au dat 7000 lei pentru dărâmarea puntei, pe când cu o mie  de lei putea să o repare! Ceva mai mult ! S-ar fi putut repara fără  nici o cheltuială! Administrația n-ar fi avut decât să cheme pe comercianții și proprietarii din oraș și să le ceară să contribuie la repararea puntei; toți ar fi dat de bună voie și banii și munca și materialul necesar, numai să nu se dărâme acea punte, singurul mijloc de a-și face micul lor comerț. Un proprietar de-acolo spunea că el singur ar fi fost dispus a da o sumă de o mie lei pentru aceasta. Căci nu poate să-și închipuie cineva disperarea locuitorilor din Mangalia când au văzut că se dărâmă acea punte! Depeșile de protestare pe care le-au expediat în acele 24 ore au costat 180 de lei! De atunci și până azi au cheltuit mai bine de 400 lei pe telegrame, căci ei nu încetează cu protestările lor! Se poate o mai mare inepție administrativă ? Se poate o mai mare bătaie de joc? Unde, în ce țară din lume, s-a mai auzit să desființezi un port? S-a auzit în vremea turcilor, și ca turcii a lucrat și actualul nostru guvern. E așa de straniu acest act al guvernului conservator încât pare de necrezut; cu toate acestea așa e și este cunoscut de toate organele guvernului, căci n-a rămas nimeni în Stat, de la Rege și până la cel din urmă funcționar, căruia să nu i se fi reclamat contra acestei măsuri vexatorii și stupide. Și când te duci la Mangalia, vezi că nu mai e port, că nu se mai poate încărca nimic, dar cu toate acestea există încă o căpitănie de port și o vamă ! Ce or fi făcând acei funcționari acolo? Gospodăria conservatoare a găsit de cuviință ca lemnele podului să le puie în curtea localului administrativ. Aci putrezesc de ploaie și cu timpul, iarna mai cu seamă, dispar bucată cu bucată, astfel încât la vara viitoare nici urmă nu se va mai vedea din fosta digă a portului Mangaliei! Și trebuie să se știe că un adevărat comerț de export de cereale se făcea aici. Toată plaja Mangaliei, de la Yanlic până dincolo de Cara Omer și până aproape de Constanța, își transporta grâul, orzul, inul, porumbul la Mangalia. În ultimul an s-au exportat peste 200.000 hectolitri de grâu. Se făcea bine înțeles și un mic import pentru trebuințele orașului și ale comunelor rurale, de cafea, zahar, lumânări etc. Ce este mai mult, comunele din  Bulgaria, cu toate taxele de import ce se percep la graniță și cu toate șicanele ce se întâmplă în asemenea ocazii, își aduceau produsele la Mangalia pentru că aveau punctul de export cel mai apropiat pentru două județe bulgărești vecine. Dar cine din guvern stă să se ocupe de asemenea treburi? Nu vrea nimeni să audă sau să vadă. S-a stricat un picior la puntea din Mangalia ? Guvernul dă ordin să se dea puntea jos ! Mai boieresc lucru nici că se poate! De aceea cu dreptate am zis noi: Boierii vor să facă ceva pentru că sunt la putere, dar, neputând să facă bine, fac rău, strică ceea ce s-a făcut. Afară de cazul ciutacului turc de la Mangalia, nu s-a auzit încă  ca un guvern să distrugă un port.”[6]



26 octombrie 1888

„Sunt în Dobrogea institutori și învățători care primesc salar de la județ.—Acestora li se rețin 30 % plus 10 % pentru pensiune , astfel că din 100 lei rămân cu 60 lei lunar pentru învățător și cu 140 lei institutorul, din 200“. Nici localurile, așa cum sunt, nu sunt măcar îngrijite. „Ordinul ministerului care prescrie ca școlile să se repare în vacanțe nu a fost executat niciodată.— Din această causă multe școli stau nereparate, cu geamurile sparte, ceea ce împiedică ținerea cursurilor pe timpul  friguros“. Copiii sunt lăsați în frig: „Lemne nu se dau la timp școlilor.Unele nu au lemne nici până acum,cu toate că frigul a început. — Cităm ca exemple Satul-Nou și Parichioî dinplasa Silistra-Nouă, goala de fete din Gârliciu, plasa Hârșova, Chior-Cișmea plasa Medgidie etc. „Școala de băieți din Constanța a suspendat cursurile trei zile din causa lipsei de lemne și sobe“. „Rugăm cu insistență pe dl Ministru al instrucțiunii publice să binevoiască a impune administrațiunea ca să se ocupe de școală, să lucreze fiecare pentru propășirea învățământului, căci singură  școala  poate realiza marea operă de regenerare națională“. Și noi ne rugăm..... Rugăm guvernul se se ocupe cu reorganizarea completă a sistemei nenorocite de administrare a Dobrogei”.[7]

11 noiembrie 1888

În orașul Babadag, județul Tulcea, a încetat din viață femeia Mairam Hagi Ohan, în etate de 115 ani aprope.[8]

3 decembrie 1888

Doctorul Ioachim C. Drăgescu, pe adevăratul său nume, Drăghici, și-a legat numele de Constanța anilor de început ai Dobrogei, servind cu dăruire și entuziasm ideea unității naționale. S-a născut la Blăjel în județul Sibiu, în 8 septembrie 1844, și-a făcut studiile la Gimnaziul greco-catolic din Blaj, unde a absolvit în 1864, apoi s-a înscris la Școala națională de medicină și farmacie a doctorului Carol Davila primind o bursă de merit cu care studiază, la Budapesta, apoi la Torino. La Pesta, nu se ocupă doar de studiul medicinii ci, intrând în publicistică, Drăgescu devine foarte activ din punct de vedere politic. Continuă studiile la Viena, unde ia parte activă la fondarea și activitatea Societății studențești „România” și de unde trimite cîteva scrisori lui George Barițiu, extrem de interesante, din care i se pot cunoaște năzuințele cele mai intime, îndreptate spre eliberarea românilor ardeleni de sub dominația austro-ungară și realizarea Dacoromânie.i
Imediat după Războiul de independență, Drăgescu a cerut să fie mutat de la Craiova la Constanța unde, ca medic primar de județ, organizează practic serviciul medical român.
El se numără printre inițiatorii monumentului lui Ovidiu, publicînd cu acea ocazie și o broșură omagială. Când inundațiile se abat asupra Transilvaniei, medicul constănțean face o colectă, trimițându-le ardelenilor 308 lei adunați de la frații dobrogeni, care veneau astfel să-și afirme solidaritatea cu românii subjugați. Lui G. Barițiu îi scrie despre greutățile și realizările obținute în Dobrogea: „De pe malul Mării Negre”. Una dintre scrisori, aceea din 1 ianuarie 1881, redactorul „Observatorului” o și publică.  I. C. Drăgescu prevedea Dobrogei un mare viitor dacă se va introduce mai adânc și mai cuprinzător cultura română, împăduririle, o agricultură modernă și o intensificare a colonizării ei. Situația de atunci a Dobrogei o zugrăvea astfel: „Dobrogea în urma războiului rămase o întinsă ruină, peste care mizeria domnea suverană, cu întregu-i cortegiu de boli și suferințe. Mari silințe, multă dragoste și solicitudine fură necesare din partea guvernului și a administrațiunii române pentru ca să ridice țara din înfricoșata mizerie în care zăcea [...] Dacă trebuie să ne mândrim cu gloria armelor de la Plevna, nu mai puțin ne putem mândri cu succesul obținut în administrația Dobrogei. Și cel mai barbar popor din lume poate să fie viteaz, dar numai un popor civilizat știe administra bine”. I. C. Drăgescu rămâne, în tot cursul vieții, un entuziast al luptei pentru realizarea unității naționale, așa cum singur declara încă la 1888, doctorului Constantin I. Istrati: „N-am avut decît un singur ideal: unitatea și mărirea românilor”. După pensionarea sa, în 1910, se stabilește la București, dar nu are odihnă, vrea în continuare să fie de folos cauzei, și îi scrie lui N. Iorga în 1911 : „Cînd în marea masă a poporului nostru vor fi deșteptate energiile ce dormitează și conștiința națională, se vor putea săvârși minuni cu privire la viitorul neamului nostru” ; ca publicist se pune la dispoziția marelui învățat, pentru a-l ajuta la editarea unui mare ziar de propagandă națională pe care avea de gând să-l înființeze”.
Din bogata lui corespondență reținem una expediată din Constanța la 3 decembrie 1888 adresată dr. I.C.Istrati, un alt important medic ale cărui destine sunt legate de Dobrogea. Și pentru crudul și durerosul ei conținut o redăm așa cum am descoperit-o și noi într-un amplu articol publicat într-o revistă prestigioasă a Clujului.
„Constanța 1888, decembrie 3. Vă scriu sub impresiunea unei dureri fără margini, ambii copilași și nevasta greu bolnavi, eu calomniat într-un mod infam de jurnalele Națiunea și Războiul. Un aventurier, un cavaler de industrie, anume Titus Dunca, fost inginer al județului Constanța și dat afară din funcțiune, după ce se atinge de lucrul cel mai sacru al unui om: onoarea familiei, mă acuză că aș fi hoț. Acest mișel are o ură neîmpăcată în contra mea, și când a plecat din Constanța m-a amenințat că mă va lovi, mă va calomnia fără preget până când mă va zdrobi.
 Sunt de zece ani în Dobrogea, unde mi-am împlinit pururea datoria de român și medic. Când în 1878 am primit să vin aci, am crezut că îndeplinesc prin aceasta o faptă de bun român, mergând să propag și să înrădăcinez românismul în ogoarele de veacuri părăginite ale Dobrogei. Cred că m-am purtat ca bun român. După zece ani sunt cu totul sărac, cheltuindu-mi și economiile cu care am venit din Craiova, fiindcă n-am urmărit decât o țintă: întărirea românismului în Dobrogea. Azi mă văd calomniat într-un chip infam, și se găsesc jurnale pretinse serioase care se fac ecoul acestor calomnii. Vă mărturisesc că sunt așa de amărât și de desgustat de viață, că m-aș simți fericit dacă aș muri. În viața mea n-am făcut rău nimănui, n-am avut decât un ideal: unitatea și mărirea românilor, cu toate acestea n-am întâmpinat decât amărăciuni și dezamăgiri. Cât de mult regret azi că am părăsit Craiova, și aș fi fericit dacă mi-ar fi posibil să mă reîntorc în Dolj ca medic primar. Iartă-mă că ți-am adresat această scrisoare, dar am simțit o mare ușurare putându-ți scrie. Primește, te rog, o sinceră și afectuoasă strîngere de mână”.^[9]

1888, port

În anul 1888 s-a înființat, pe lângă Serviciul hidraulic din București un serviciu special pentru proiectarea portului Constanța, condus de inginerul I. V. Cantacuzino, care a fost profesor de navigație la Școala de Poduri și Șosele (1892—1910). S-a înființat în același timp o divizie de lucrări noi la Constanța.[10]

1888, Tulcea

Ia fiinţă tipografia cu librărie „La Dobrogea” a lui Crum Doncef şi apoi „Tipografia Românească” a lui Ion Sotirescu.

13 decembrie 1888

În temeiul art. 48 din Legea pentru organizarea Dobrogei, sunt numiți membri în Consiliul comunal al comunei Constanța Theodor Ianculescu, Panaite Papaianopol și Ali Riza Osman, după ce aceștia și-au acceptat mandatul.[11]
 
 

---