Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (30)

În anul 1887 Constanța avea înregistrate 750 case de locuit, 97 magazii de cereale şi 525 prăvălii, hoteluri. În piaţa Ovidiu, numită o vreme a Independenţei, după ce fusese Italiana, se aflau o grădină de vară, două prăvălii ale lui Aristide Karatzali, o brutărie cu vatră de copt pâine, o casă cu o mică curte în care funcţiona prima grădiniţă de copii din oraş, o magazie din piatră colţuroasă pentru depozitarea cerealelor.[1]
În 1887 s-au înființat 2 fabrici de piele, o moară cu aburi și 5 mori de vânt. Orașul se dezvolta căpătând mai pregnant caracter turistic.
 
6 ianuarie 1887

 Un reporter care semna doar cu inițialele face o radiografie a vieții Sulinei în anul precedent. „În convingerea de a face un serviciu agricultorilor noștri m-am ocupat cu culegerea datelor precise asupra mișcării maritime a comerțului României cu producte transportate în cursul anului 1886 pe la gurile Sulinei. In anul 1886 au intrat și au ieșit pe la gurile Sulinei în porturile române dunărene 906 vapoare maritime cu o capacitate totală de 899.321 tone. Din aceste bastimente 81 au fost austriace, 1 danez, 593 engleze, 59 elene, 53 franceze, 12 germane, 27 italiene, 12 norvegiane, 1 olandeze, 62 ruse, 1 român și 1 spaniol. Făcând acum o comparație între această mișcare a vapoarelor maritime cu aceea din anii precedenți în care nu intrau și ieșeau mai mult decât de la 5 până la 6 sute de vapoare, rezultă pentru anul 1886 un spor de 300 vapoare, ceea ce probează că anul 1886 a fost mai roditor și că productele noastre au fost căutate cu preferință pe piețele străine. Din cele 906 vapoare amintite mai sus numai 3 au încărcat în porturile Reni, Ismail și Chilia, iar celelalte la Brăila, Galați și Sulina. În 1886 numai în portul Sulina s-au încărcat prin transbordament de pe șlepuri 203 vapoare cu o capacitate de la 1000 până la 1600 tone, pe când în anii anteriori numărul vapoarelor care se încărcau în acest port abia atingea cifra de 150. Adăugând acum că fiecare din aceste bastimente au încărcat de la 1,500,000 până la 2,500,000 chilograme în termen de mijloc, cifra exportului produselor noastre pe vapoare maritime în 1886 se urca la 1,812,000,000 chilograme. Productele principale care au fost exportate cu aceste bastimente în primul rând au fost grâul, porumbul și orzul. Asemenea de căutată a fost și fasolea. Afară de acestea s-au mai exportat vin, spirt, vite cornute, râmâtori și cherestea într-o cantitate destul de însemnată. Toate cele expuse până aci se referă numai la bastimentele cu motor, iar de acelea cu pânză al căror număr s-a urcat peste 600 neputându-mă de astă dată ocupa cu de amănuntul, arăt numai în rezumat, că și calculul amănunțit al productelor exportate cu aceste bastimente se poate face după cantitatea încărcată. Fiecare din aceste vase în termen de mijloc au încărcat de la 300,000 până la 500,000 chilograme. Prin urmare, de când stăpânim Dobrogea, anul 1886 a fost cel mai bun pentru exportul productelor noastre pe apă pe la gurile Sulinei”. A. D. [2]

10 ianuarie 1887

„Comunitatea tătară din garnizona Constanța, cu ocazia sfintelor sărbători, făcând ofrande trupelor din garnisoană, 4 vaci, 40 vedre vin și 200 kilograme fasole, ministerul îi exprimă mulțumirile sale”.[3]
 
16 ianuarie 1887

Mangalia de pe coastele Mării Negre este frecventată atât ca stațiune de băi de mare precum și pentru băile sale sulfuroase. Mangalia posedă 3 isvoare de apă sulfuroasă mezzotermală de 24°C., situate pe marginea unei bălți fără vegetație. Ministerul de răsboi a construit aici un mic stabiliment balnear pentru militari.
Constanța este frecventată ca stațiune de băi de mare și prezintă bolnavilor ocazia a lua băi de mare reci într-un stabiliment confortabil, precum și băi de mare calde și băi de nisip.[4]

20 ianuarie 1887

D. Teodor Didilescu, actual director al penitenciarului Tulcea, se transferă în aceeași calitate la penitenciarul Mislea, în locul d-lui Petre Hagiescu, trecut la Tulcea.
 D. doctor în medicină George Mihail este numit în postul vacant de medic al plășei Tulcea, cu reședința în orașul Tulcea, din județul Tulcea.[5]
 
21 ianuarie 1887

În ziua de 21 Ianuarie trecut a încetat din viață, in comuna Enisala, din plasa Babadag, locuitorul Arhip Andreiu, în etate de 115 ani, care de 7 ani nu mai putea vedea din cauza pleoapelor căzute pe ochi.[6]
Câteva luni mai târziu, tot în orașul Babadag, județul Tulcea, a încetat din viață femeia Zamfira Paul, în etate de 112 ani.[7]
 
Ianuarie 1887

În baza „Legii pentru organizarea flotilei și a serviciului porturilor" au fost trecuți în 1887 la Flotilă și încadrați la Inspectoratul navigației și porturilor 300 de soldați ai batalionului de dorobanți din Dobrogea. Tot în urma legii din 1886, au fost înlocuite „pichetele de infanterie" din principalele puncte ale litoralului cu trupe de marină. Se conturează astfel, misiuni precise pentru marina militară de la mare, fapt subliniat și prin „Decretul pentru înființarea pe lângă M.St.M. a unei comisii mixte permanente, însărcinată cu organizarea și funcționarea transporturilor și comunicațiilor militare", comisie în care intrau și comandantul flotilei, care răspundea direct și-și dădea avizul și în probleme militare maritime. Încă de la finele anului 1885, 31 decembrie, se încheiase un contract între Ministerul Lucrărilor Publice, pe de o parte, și Societatea anonimă „Claparède" din Paris, pe de altă parte, prin care aceasta din urmă se angajează să construiască în șantierele și atelierele sale pentru guvernul român un bastiment în formă de goeletă destinat portului Constanța (cu zbaturi și vele, lungimea = 36 m, lățimea = 5,50, pescaj = 2,35 m, și viteză 12V2Nd) și o pilotină cu aburi (lungime = 11 m, lățime = 3 m, pescaj + 1,35 m și viteză = 9/2Nd). Navele au intrat în serviciu în prima lună a anului 1887, misiunea principală a vaporului „Constanța" și a pilotinei „Mangalia" fiind executarea serviciului de supraveghere și remorcaj de-a lungul coastei maritime între Sulina și Mangalia. În același an, la 30 martie 1887, se încheie un contract între „Société Anonyme de Forges et Chantiers de la Mediterranée" și Ministrul de Război român pentru construcția a trei torpiloare. După câteva luni, cele trei torpiloare intră în dotarea flotilei române. La 1 iulie se dă publicității raportul ministrului de război prin care se aprobă denumirile noilor torpiloare : „Năluca", „Sborul" și „Smeul." Tot în 1887, dar în Anglia, sunt comandate un crucișător și trei canoniere. La 20 octombrie 1887 se încheie între Ministerul de Război și Compania „Thames Iron Works" din Londra un contract pentru construirea celor trei canoniere. Pentru supravegherea construcției canonierelor, crucișătorului și a mitralierelor ce se vor comanda la Nordenfeldt, în Anglia, sunt trimiși, ca urmare a raportului comandantului Flotilei, generalul Maican și maiorul E. Koslinski, care se afla la Havre. La 7 decembrie 1887, comandantul flotilei primește o adresă din partea Ministerului de Război, prin care i se fac cunoscute denumirile ce vor fi purtate de navele militare aflate în Anglia ; crucișătorul se va numi „Elisabeta", iar cele trei canoniere: „Oltul", „Siretul" și „Bistrița". Crucișătorul „Elisabeta" a fost lansat la apă la 13 decembrie 1887 în docurile engleze, în prezența ministrului român. Vasul avea armătura, mașinile și electricitatea după ultimele invenții ale tehnicii, fiind în vremea aceea, după estimările unor diplomați și specialiști străini, prima navă de război a Mării Negre. Nava constituia principala forță de luptă a flotilei noastre, având următoarele caracteristici : deplasament = 1 320 t; viteză de 18 Nd (era considerată una dintre cele mai rapide nave din perioada respectivă), era înarmată cu 4 tunuri de calibru 150 mm, 4 de 57 mm și alte tunuri de calibru mai mici și cu 4 tuburi lanstorpile de 381mm”.[8]
19 februatie 1887
O analiză a situației județului Tulcea  în anul precedent constată că populația județului oferă un spor de 3,425 suflete din ceea ce a fost în anul 1885.
În tot județul avem astăzi un număr de 92 biserici ortodoxe din care 50 române, iar cinci apaținând diferitelor comunități de origină străină. Clerul bisericelor comunelor rurale care se urcă la un număr de 70 este întreținut de obștea locuitorilor și pe lângă ceea ce primește de la dânșii mai au și câte un mic salariu din budgetul bisericii care diferă între 5 și 20 lei lunar plus botezurile, cununiile, îngropăciunile, parastasele, moliftele etc,la care se mai adaogă și folosința celor 10 hectare pământ concedat de guvern fiecărei biserici din comunele rurale. În aceste condiții clerul s-ar putea recruta din preoții care au făcut un studiu oarecare și care ar putea îndeplini sacerdoțiul lor cu mai mare demnitate. Lipsa de datorie între unii din ei a ajuns până în a refuza oficiarea serviciului divin, a călca regulamentele comunale și ordinele Prea Sfintei Episcopii de a nu atrage pe săteni prin cârciumi etc.
În monastirea Cilic predomină miseria; ea este dirijată de o stareță venită din Rusia de doi sau trei ani și prin urmare de o supusă rusă. Ar fi de dorit ca cucernicia sa părintele protoereu să pună interes pentru îndreptare, căci județul n-a cruțat să-I pună la disposiție fonduri drept diurne pentru faceri de inspecție; să nu lase această sarcină numai administrației, căci ea are multe de făcut pe când sfinția sa nu are decât această îndatorire.
Numărul școalelor din comunele rurale urcă la 70, la care adăugându-se și cele din comunele urbane în număr de 34 ne dă un total de 104 școale pentru tot județul. Din aceste școli 58 sunt întreținute de stat, 8 de județ și 38 de diferite comunități la care aparțin. Numărul elevilor și elevelor ce au frecventat școalele din județ în cursul celui din urmă an școlar, după cum se prevede și în tabela statistică a fost : Elevi, 2893, Eleve, 1234, total 4127.
În tot județul avem două spitale mari care funcționează: cel din Tulcea și cel din Babadag; acestea sunt amândouă subvenționate de județ, cel dintâi cu suma de 8,000 lei plus 2,000 pentru lenjerie care face în total 10,000 lei, și cel de-al doilea cu 4000 lei; aceste spitale funcționează regulat și aduc serviciuri imense celor suferinzi și mai ales populațiunei rurale. In bugetul anului 1886 s-a fost prevăzut o subvențiune de 4.000 lei și pentru spitalul comunal din Măcin, dar el nefiind încă înființat din causa lipsei de fonduri la acea comună, și în special la cele rurale din acea plasă, cu al căror ajutor se spera să se întrețină și acel spital, ea a rămas neatinsă.
Farmacii. Afară de orașele Tulcea și Sulina unde au fost întotdeauna mai multe farmacii, mai avem câte o farmacie în orașul Măcin și Babadag care, neputându-se întreține numai cu spesele lor, primesc și câte o subvențiune de 100 lei lunar, prima de la casa județului și a 2-a din casa comunei. In comunele rurale sunt înființate mici farmacii pe la primării conținând toate medicamentele trebuitoare, dându-se notarilor instrucțiunile necesare pentru întrebuințarea lor la boale ușoare, precum și pentru darea primelor ajutoare până la sosirea medicului în cazuri mai grave. Aceste farmacii funcționează regulat și se inspectează des de d-nii medici de plasă, așa că și în această privință serviciul nu lasă nimic de dorit.[9]
 
6 martie 1887

„Domnul licențiat în medicină Agropian Maruche, actual medic al plășei Medgidia din județul Constanța s-a permutat în asemenea post la plasa Babadag, din județul Tulcea, în locul d-lui Constantin Ferzelins, care va trece la plasa Medgidia din județul Constanța, în locul d-lui Agopian”.[10]
 
5 aprilie 1887

În Şedinţa Academiei de la 23 martie (4 aprilie.) Se citeşte scrisoarea dlui institutor G. Popescu de la Babadag, care trimite o introducere la manuscrisele intitulate «Cunoştinţe filologice asupra graiului român poporal al Sălajului, prezentate Academiei în şedinţa de la 4 martie. Se decide a se recomanda secţiunii literare.[11]
 
20 aprilie 1887

Din Mangalia se vestește că administrația locală a descoperit o bandă de jefuitori, în număr de 32, împreună cu șeful lor, anume Husni. Doi din ei se baricadaseră într-o casă și au opus rezistență descărcând pe fereastră arme contra soldaților. Aceștia ripostând au ucis pe răufăcători. Ceilalți s-au pierdut imediat. Nici un soldat n-a fost atins. Asupra bandiților s-au găsit o mulțime de bijuterii, bani și costume de dame, în valoare aproximativă de mai bine de 30.000 lei.[12]
 
27 aprilie 1887

Primăria Constanța solicita Ministerului de Interne aprobarea pentru construirea unui local de băi de mare în oraș. Locul fusese stabilit în apropierea bisericii armene, câștigătorul licitației fiind Gheorghe Tiflidi. Consiliul local aprobase lucrarea care ar fi trebuit să fie gata până la debutul sezonului estival.[13]
 
19 mai 1887

Se năştea la Casimcea de Tulcea cel care avea să rămână în istoria artelor plastice româneşti cu un numele reprezentativ, Ion Jalea. A fost bursierul judeţului pentru a deveni colegul lui Paciurea şi Brâncuşi la Şcoala Superioară de Arte, apoi, la Paris îşi desăvârşeşte studiile. Pilduitor rămâne pentru toate generaţiile faptul că înrolându-se pe frontul războiului pentru reîntregirea neamului îşi pierde o mână la Mărăşeşti şi apoi, toată viaţa, ciopleşte în piatră maiestoasele lucrări de artă cu singura mână validă. Este autorul a peste 300 de lucrări de sculptură prezentate în mare parte în expoziţii din Franţa, Spania, Austria, Germania, SUA, Polonia, Rusia, Veneţia. În 1923 s-a dezvelit la Dieuse, în Franţa, „Monumentul soldaţilor români”, foşti prizonieri în regiunea Saar, realizat de Jalea. Era omagiul adus celor 687 de ostasi români căzuți pe pământul Alsaciei și Lorenei, în Primul Război Mondial, ca prizonieri de război. Cimitirul a fost inaugurat în prezenta Reginei Maria.
Patru ani mai târziu, a fost dezvelit, la Viena, „Monumentul ostaşilor români”, creat de sculptorul român, iar în 1930, alături de Cornel Medrea, realizează reliefurile figurale de la Mausoleul de la Mărăşeşti.
În 1967 donează Muzeului de artă din Constanţa colecţia sa de sculpturi ce s-a organizat în casa Pariano, devenit cu timpul Muzeul Jalea.
În 2009, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au participat, la Luxemburg, la ceremonia de dezvelire a unei copii a statuii din bronz 'Arcaș odihnindu-se' a lui Ion Jalea, donată de România Curții de Justiție a Comunității Europene.[14]
 
24 mai 1887

Ministerul agriculturii, industriei și domeniilor a autorizat să contracteze un împrumut de 30.000 lei pentru întâmpinarea cheltuielelor ce se vor ocaziona cu stârpirea lăcustelor din județele Tulcea și Constanța.[15]
 
11 iunie 1887

D. Teodor Mavromacichi, locuitor din Mangalia, binevoind a oferi museului de antichități o piatră antică, care ca inscripțiune are un cap de berbec cu giuvaerneale, ministerul exprimă prin aceasta viile sale mulțumiri.[16]
 
14 iunie 1887

„D. Paul Ștefănescu, fost ajutor de grefă la Tribunalul de apel din Tulcea și actual secretar la primăria urbei Măcin, se numește în funcțiunea de ajutor la administrația plășei Măcin, din județul Tulcea, în locul d-lui Aureliu Popovici, înaintat”.[17]
 
1887

Alexandru Cătuneanu, autorul primei lucări româneşti de hidrologie, coasta de vest a Mării Negre, este trimis în 1887 în Franţa pentru desăvârşirea pregătirii sale marinăreşti, este ambarcat pe nave franceze cu care efectuează două campanii de navigaţie - una în Caledonia, cealaltă în Extremul Orient, cu nava „Annamite”. Este detaşat apoi la Observatorul astronomic din Montsouris (Paris). Aici este ajutat şi îndrumat de viceamiralul francez Mouchez. Întors în ţară este numit comandant al bricului „Mircea” şi împreună cu un colectiv a realizat prima hartă românească de navigaţie pe mare, între Ilanlîc şi Gura Stari Stambul, sub titlul „Harta Mării Negre”, coasta României, lucrare tipărită la Institutul de hidrologie al marinei franceze, premiată în 1900 cu medalia de aur la expoziţia universală de la Paris. A fost înlocuită  abia în anul 1952 „fiind în serviciu o jumătate de secol, cu unele mici modificări în 1929.[18]