Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:29 17 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călători străini prin Dobrogea (CXCV) - Gabriel Aubaret (Franţa) - galerie foto

ro

29 Jun, 2018 00:00 655 Marime text

Ofiţerul de marină Gabriel Aubaret (1825 Montpellier -1894 Poitires) a ocupat în deceniul opt postul de consul al Franţei la Rusciuc (azi, Ruse), reşedinţa vilaietului otoman al Dunării. Conform reorganizării administrative a Imperiului Otoman din 1864, teritoriul provinciei includea Dobrogea şi Bulgaria dintre Dunăre şi Munţii Balcani.


În 1876, Aubaret a înaintat Direcţiei consulare şi afaceri comerciale din Ministerul de Externe de la Paris, un raport despre vilaietul în care îşi desfăşura activitatea. Demersul său survenea în contextul în care în 1875 izbucnise revolta antiotomană în Bosnia, urmată în 1876 de cea din Bulgaria şi intrarea în război a principatelor autonome Serbia şi Muntenegru. Documentul a fost publicat în numărul din august 1876 al publicaţiei „Bulletin de la Societé de Géographie”. Institutul „N. Iorga” a folosit acest număr pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea.

Vilaietul Dunărea era format din şapte sangeacuri conduse de un mutaserif, alcătuite din cazale conduse de un caimacam, formate din sate în fruntea cărora se aflau cei vechi aleşi de consăteni de pe o listă aprobată de guvernator.

Sangeacul Toultcha/Tulcea era delimitat de Dunăre, Delta Dunării, Marea Neagră şi calea ferată Thernavoda/Cernavodă-Kustendje/Constanţa, acoperind judeţul Tulcea şi nordul judeţului Constanţa. (Sudul judeţului Constanţa era inclus în sangeacul Varna sau sangeacul Rusciuc). Suprafaţa sangeacului era de 11.856 kmp, iar populaţia de aproximativ 200.000 oameni, rezultând o densitate de 16-17 locuitori/kmp. Chiar dacă proporţia era „mică”, aceasta devenea „enormă” când era comparată cu situaţia teritoriului anterioară cu două decenii, „atunci când Dobrogea nu era decât un vast şi mocirlos desert, unde cu greu îndrăzneai să te aventurezi din cauza vaporilor pestilenţiali ce îngreunau atmosfera”.

Problema construirii unei căi ferate în Dobrogea otomană fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX). În 1857-1861, o companie britanică a construit liniaferată Cernavodă-Constanţa, la care a lucrat şi inginerul scoţian H. Barkley (1857-61/CLXXXI). Cu trenul au călătorit jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), turista elveţiancă V. Gasparin (1866/CLXXXVI). Linia ferată a fost menţionată de epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII), profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.1, CXCI.3), inginerul francez F. Martin (1872/CXCII), scriitorul elveţian J. de Chambrier (1872/CXCIII) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).

Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.15), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2), profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2), inginerul francez F. Martin (1872/CXCII) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).

Sangeacul Tulcea era împărţit în şapte cazale: Sulina, Babadagh/Babadag, Matchin/Măcin, Constanţa, Hirsova/Hârşova, Medjidie/Medgidia şi Tulcea.

„Micul” oraş Sulina era reşedinţa cazalei cu acelaşi nume şi avea 1.200 de locuitori, marea majoritate europeni.. Portul său căpătase o „oarecare importanţă” ca urmare a lucrărilor de amenajare realizate de Comisia Europeană a Dunării, instituită de cele şapte mari puteri la sfârşitul Războiului Crimeii (1853-1856). Sulina În această caza existau 11 sate, cu 10 case musulmane şi 585 case nemusulmane, majoritatea emigranţi ruşi şi din principatele danubiene.
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853, 1857/CLX), cpt. englez E. Spencer (1853/CLXVI), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), ofiţerul englez J. Stokes (1857-61/CLXXXIV), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII), turista franceză A. de Hell (1868/CLXXXIX), vicontele francez de Caston (1869/CXC), profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868/CXCI.4), inginerul francez F. Martin (1872/CXCII) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).


Activitatea CED fusese menţionată de: diplomatul prusac R. Kunisch (1858/CLXXII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1, CLXXVII.4), ofiţerul englez J. Stokes (1857-71/CLXXXIV), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.1, CLXXXVII.2), vicontele francez de Caston (1869/CXC), profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.4), inginerul francez F. Martin (1872/CXCII) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).
Prezenţa ruşilor în general, şi a cazacilor şi lipovenilor în particular, în Dobrogea, mai fusese semnalată şi de: diplomatul asutriac W. von Brognard (1786/LXXXV), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt.col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smith (1852/CLII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), căpitanul englez E. Spencer (1853/CLXVI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.8), ofiţerul englez J. Stokes (1856-1871/CLXXXIV), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2), inginerul francez F. Martin (1872/CXCII) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).


„Micul” oraş Babadag, reşedinţa cazalei cu acelaşi nume, avea 7.300 de locuitori, dintre care 2/3 erau musulmani. Cele 57 de sate componente erau aşezate în pădurea Babadag, care aparţinea statului şi în care se găseau stejari, tei şi ulmi. Aşezările cuprindeau 2622 case nemusulmane şi 3099 case musulmane, majoritatea tătari emigraţi din Crimeea după război, care au desecat şi cultivat câmpia mlăştinoasă.


Babadagul fusese vizitat şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul francez P. Avril (1689/XLIII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), medicul militar rus de origine germană J. Minderer (1771/LXX), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), agentul comercial german M. Gruneweg (1585-1586/XCIV.4), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV), generalul rus de origine franceză L. de Langeron (1807;1809/CI), clericul catolic armean M. Bajaskian (1808/CII), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1) şi epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2).


Pădurile din Dobrogea au fost menţionate în secolele XVI-XIX de: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.5; XXXVIII.6) , baronul francez F. De Tott (1769/LXVIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial M. Gruneweg (1583/XCIV.2; 1582/XCIV.1), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1859/CLXXXI.15), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2), profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2), inginerul francez F. Martin (1872/CXCII) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.6; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.14; 1859/CLXXXI.), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI), profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2) şi scriitorul elveţian J. de Chambrier (1872/CXCIII).
Oraşul Constanţa, reşedinţa cazalei cu acelaşi nume, avea 5.000 de locuitori, majoritatea musulmani. Traficul portului devenise „foarte important” ca urmare a căii ferate care îl lega de Cernavodă, de unde erau transportate cerealele din bazinul Dunării de Jos. De 10 ani începuse construcţia unui drum spre Babadag, „fără a se şti când va fi terminat”. În această caza erau 33 de sate cu 4.445 de case musulmane şi 62 nemusulmane.


Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul (1843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.8; 1859/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.12; CLXXXI.13; 1860/CLXXXI.16; 1860/CLXXXI.17; 1860/CLXXXI.18), turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2) şi scriitorul elveţian J. de Chambrier (1872/CXCIII).
Starea drumurilor din Dobrogea fusese observată în secolele XVI-XIX şi de: sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul ottoman Evlia Celebi (XXXVIII.1; 1656/XXXVIII.6.B), ungurul M. Kelemen (1738/LVIII), nobilul englez F. Calvert (1764/LXV/), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial german M. Gruneweg (1585-6/XCIV.4), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1-5), inginerul scoţian H. Barkley (1857-61/CLXXXI.15), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2), profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).
„Micul” oraş Măcin, reşedinţa cazalei cu acelaşi nume, avea 5.000 de locuitori, din care jumătate erau nemusulmani. Cazaua era formată din 25 de sate cu 1.230 de case musulmane şi 2.001 case nemusulmane. Pe teritoriul său se găseau păduri de stajar, ulmi şi tei, iar cele două drumuri spre Babadag şi Jolbachi (localitate neidentificată) erau „în stare proastă şi inundate”.


Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XIX: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), ieromonahul rus Partenie (1839/CXIX), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2) şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2).


„Micul” oraş Medgidia, reşedinţa cazalei cu acelaşi nume, fusese întemeiat după Războiul Crimeii din ordinul sultanului Abdul-Medjid (1839-1861) (pe locul târgului de cereale Karasu). Localitatea, care primise numele fondatorului, era aşezată pe traseul căii ferate şi era locuită de 3.200 de tătari. Cele 52 de sate din caza numărau 4.342 de case musulmane, marea majoritate tătari, şi 431 case nemusulmane.


Prin Karasu/Medgidia au trecut şi alţi călători străini în secolele XVI-XVIII de: diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII), nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul R. G. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV) , nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2) şi jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII).
Hârşova, reşedinţa cazalei cu acelaşi nume, era o schelă unde făceau escală navale fluviale. Acest „mic” oraş avea 2.000 de locuitori, peste jumătate dintre ei fiind musulmani. În această caza existau 38 de sate cu 2653 case musulmane şi 963 case nemusulmane.


Prin Hârşova trecuseră în secolele XVI - XIX şi alţi călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele de Langeron (1809/CI), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV) şi preotul englez C. Elliot (1835/CXV), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868/CXCI.1) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).


Oraşul Tulcea, reşedinţa cazalei cu acelaşi nume, era „mai mult european decât turcesc” şi număra între 10.000 şi 12.000 de locuitori. Printre musulmani se găseau turci, tătari, nogai (tătari), cerchezi, persani, albanezi, kurzi, bosniaci şi ţigani, iar printre creştini se aflau greci, bulgari, greco-bulgari, moldo-valahi, albanezi, armeni catolici şi schismatici (ortodocşi), unguri, sârbi, muntenegreni, cazaci şi „mai ales” ruşi din „secta” rascolnicilor (care nu acceptaseră reforma patriarhului Nikon din secolul XVII). În ultimii ani, se instalaseră valuri de imigranţi valahi şi germani din Basarabia, care evitau noua lege militară din Rusia. Portul era „unul din cele mai importante” ale Dunării, fiind tranzitat „regulat” în sezonul „frumos” de companiile „Messageries maritimes” (Franţa) şi „Lloyd” (Austria), precum şi de nave otomane, ruseşti şi englezeşti. Cele 27 de sate din caza numărau 1.050 de case musulmane şi 4.610 case nemusulmane, din care 2/3 erau vechi alsacieni catolici care aveau „un mare ataşament” faţă de Franţa. Drumul care lega oraşul de Babadag avea 36 km şi era „în stare bună”, un altul de 68 km spre Măcin fiind în construcţie.


Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), de epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII), profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.4), inginerul francez F. Martin (1872/CXCII) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).


Prezenţa cerchezilor în Dobrogea în secolul XIX a fost semnalată de jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868/CXCI.2).
Prezenţa arnăuţilor/albanezilor în Dobrogea în secolul XIX fusese semnalată şi de medicul american J. Noyes (1854/CLIX), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), inginerul scoţian H. Barkley (1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6) şi turista elveţiancă V. Gasparin (1866/CLXXXVI).
Prezenţa ţiganilor în Dobrogea fusese menţionată în secolul XIX şi de vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.4), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.12) şi jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII).


Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1859/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.15), turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2), profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868/CXCI.2) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).


Prezenţa grecilor în Dobrogea în secolele XVI-XIX a fost menţionată şi de: nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gnisnki (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2) şi diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.11), elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2), profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2, CXCIV.4) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV). În Evul Mediu termenul „grec” era unul generic prin care catolicii şi protestanţii îi desemnau pe ortodocşi.


Prezenţa bosniacilor în Dobrogea fuse menţionată de inginerul scoţian H. Barkley (1857-61/CLXXXI.7).


Prezenţa armenilor în Dobrogea fusese observată şi de alţi călători străini în secolele XVII - XVIII: clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), călugărul catolic armean M. Bajaskian (1808/CII) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1).
Prezenţa sârbilor în Dobrogea în secolul XIX fusese menţionată şi de vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2, CLXXVII.4),
Prezenţa ungurilor în Dobrogea în secolul XIX fusese semnalată şi de agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2, CLXXVII.3).

Prezenţa germanilor în Dobrogea fusese menţionată şi de profesorul universitar prusac K. Koch (1843/CXL), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ofiţerul englez J. Stokes (1857-71/CLXXXIV) şi baronul francez d'Avril (1868/CXCIV).

Prin Pacea de la Adrianopol din 1829, Rusia anexase Delta Dunării şi deschisese navigaţia pe Dunăre. Ca urmare, în anii 30, în Austria au fost înfiinţate două companii de navigaţie: „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft” (Viena), care opera până la Galaţi, şi „Österreichischer Lloyd” (Trieste/Italia), care opera din portul moldovenesc până în capitala otomană. După înfrîngerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856), Delta Dunării a fost retrocedată Imperiului Otoman şi circulaţia fluvială s-a intensificat sub administrarea noii Comisii Europene a Dunării.

Activitatea pe Dunăre şi Marea Neagră a Lloyd-ului austriac a fost semnalată de: preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), economistul T. Lefebvre (1853;1857/CLX), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonim englez (1857/CLXXIII) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.6).
Activitatea pe Dunăre a companiei „Messageries” a fost menţionată şi de agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4) şi de profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2, CXCIV.4)

Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII), arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul J. Boucher (1853/CLIV), artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII), economistul T. Lefebvre (1853;1857/CLX), ofiţerul C. Fay (1854/CLXII), medicul F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul C. Allard (1855/CLXVII), turistul J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), geograful G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), contele H. de Bourbon (1861/CLXXX), Olympe Audouard (1865/CLXXXIII), epigrafistul E. Desjardins (1867/CLXXXVII.1, CLXXXVII.2), turista A. de Hell (1868/CLXXXIX), vicontele de Caston (1868/CXC), inginerul F. Martin (1872/CXCII) şi baronul d'Avril (CXCIV/1868).

Surse foto:

https://ro.wikipedia.org/wiki/
http://www.profudegeogra.eu/


http://blog.noviodunum.ro/
https://brailachirei.files.wordpress.com/
https://en.wikipedia.org/
http://www.xplorio.ro/
http://www.romanianmuseum.com/
https://www.ziuaconstanta.ro/
http://www.primaria-cernavoda.ro/
https://destepti.ro/wp-content/uploads/
https://www.historia.ro/
http://www.romaniapozitiva.ro/
http://www.lumeacredintei.com/
http://www.romanianmuseum.com/
https://upload.wikimedia.org/
http://multicult.ro/images/
https://ro.wikipedia.org/wiki/
https://commons.wikimedia.org/
https://mistereledunarii.files.wordpress.com/

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul X, Editura Academiei Române, București, 2017.
//www.ziuaconstanta.ro/
http://www.acad.ro/com2011/
https://www.librariaeminescu.ro/ro/
http://ecole.nav.traditions.free.fr/

Despre Marius Teja


Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Călători străini prin Dobrogea (CXCIV) - Baronul d'Avril (Franţa) - galerie foto

Ti-a placut articolul?

Comentarii