Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:09 24 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călători străini prin Dobrogea (CLXXXVI) - Contesa de Gasparin (Elveţia) (galerie foto)

ro

11 May, 2018 00:00 1071 Marime text
Valérie Boissier (1813-1894) s-a născut într-o familie protestantă din Geneva (Elveţia) şi a beneficiat de educaţie şi de posibilitatea de a călători. Ca urmare, a debutat literar în 1835 cu un memorial al călătoriei din Franţa şi Italia. În 1837, ea s-a căsătorit cu contele francez Agénor de Gasparin, care a încurajat-o să călătorească şi să publice, cărţile ei din 1843 şi 1846 fiind premiate de Academia Franceză. Apoi, în 1848 a publicat jurnalul călătoriei în Grecia, Egipt şi Siria. În 1859, ea a înfiinţat la Lausanne (Elveţia) prima şcoală de infirmiere din Europa. În 1862, contesa a cunoscut oameni legaţi de spaţiul ortodox, printre care istoricul francez filoromân Edgar Quinet.
 
Prin Pacea de la Adrianopol din 1829, Rusia anexase Delta Dunării şi deschisese navigaţia pe Dunăre. Ca urmare, în anii 30, în Austria au fost înfiinţate două companii de navigaţie: „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft” (Viena), care opera până la Galaţi, şi „Österreichischer Lloyd” (Trieste/Italia), care opera din portul moldovenesc până în capitala otomană. După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856), Delta Dunării a fost retrocedată Imperiului Otoman şi circulaţia fluvială s-a intensificat.
 
Problema construirii unei căi ferate în Dobrogea otomană fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX). În 1857-1861, o companie britanică a construit liniaferată Cernavodă-Constanţa, la care a lucrat şi inginerul scoţian H. Barkley (1857-61/CLXXXI). Cu trenul a călătorit şi jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII).
 
În 1866, soţii de Gasparin au efectuat o călătorie la Constantinopol/Istanbul, mai întâi
pe Dunăre, apoi traversând Dobrogea otomană pe calea ferată Cernavodă-Constanţa şi în final pe Marea Neagră.
 
Memorialul acestei călătorii l-au publicat în 1867, la editura Michel Levy Freres din Paris, cu titlul A Constantinople. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
 
Vasul „Arhiducele Carol” trece pe lângă satul bulgar Tortokan/Turtucaia, lipsit de străzi şi pieţe, în timp ce minaretul moscheii „taie cerul cu linia sa albă”. Casele sale erau „aruncate” printre salcâmi, în stuful din faţa fiecăreia staţionând o căruţă, iar „ici şi colo” se întindeau grădini „înverzite”.
 
Turtucaia a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, ce a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Alţi călători străini care au trecut prin Turtucaia în secolele XV-XIX: cavalerul burgund (Franţa) W. de Wavrin (1445/Călători IV), ambasadorul englez W. Paget (1702/XLVI), solul otoman Resmi Ahmed (1765/LXVI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), abatele italian L. Spallanzani (1786/LXXXVI), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), chirurgul englez W. Wittman (1802/C), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX) ), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII) şi istoricul francez Lavallée (1853/CLVII).
 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.8; 1859/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.12; 1860/CLXXXI.16; 1860/CLXXXI.17; 1860/18), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII) şi jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII).
 
În stuf îşi găseau adăpost pelicanii cu aripi „mari”. Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clerical ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomaţii unguri curuţi M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg (1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medical francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1859/CLXXXI.8) şi ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV).
 
În Imperiul Otoman, sultanul era „singurul” proprietar de teren, arendând primului sosit cu plugul un lot necultivat. Ca urmare, „mulţi” valahi „obosiţi de corvezi”, traversau Dunărea şi se stabileau în Dobrogea otomană.
 
Turcii şi valahii se băteau „câteodată” pentru vreo insulă dunăreană a cărei proprietate era „îndoielnică”: „Turci şi români doresc să taie lemn. Când se întâlnesc îşi sparg capul”.
Călătorii debarcă la Cernavodă, unde se urcă în trenul pentru Constanţa. Casele „joase” ale localităţii erau aşezate pe o colină şi delimitau un teren plat unde stăteau liberi bivoli, cai, oi şi vaci.
 
Prin Cernavodă au mai trecut în secolele XVII-XVIII şi alţi călători străini: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F), diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), negustorul german J. Lebprecht (1786/LXXXIV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch (1843/CXL), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), turistul francez J. D.de Bois-Robert (1855/CLXVIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857-61/CLXXXI), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV).
Creşterea oilor în Dobrogea a fost consemnată în secolele XVII–XIX şi de: , cărturarul otoman Evlia Celebi (1651/XXXVIII.5.B; 1656/XXXVIII.6.1), episcopul catolic bulgar P. Baksic (1641/XXX), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), călugărul catolic armean M. Bajaskian (1808/CIII), englezul R. Snow (1831/CXXXI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1860/CLXXXI.17).
Creşterea vitelor în Dobrogea în secolele XVI–XIX a fost amintită de: baronul francez F. de Pavie (1585/XV), raguzanul Paolo Giorgi (ante 1595/XVIII); episcopul catolic bulgar P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651/XXXVIII.5.B), cărturarul englez W. Hunter (1792/XCI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), botanistul german K. Koch (1843/CXL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.3; CLXVII.4), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.6) şi ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV).
Autoarea admira „frumosul pământ oriental” visat de atâta timp, fiind încântată de „această ariditate, acest alb fără mulţumire, acest sol steril, această secetă a aerului”.
 
„Hoarda” care manevra vagoanele era compusă din oameni veniţi „de peste tot”: arnăuţi (Albania), rumelioţi (sudul Bulgariei), kurzi şi tătari. Aveau „un aer senin” şi o îmbrăcăminte diversă: „Unii purtau fustanela şi lungul fes grec, alţii acel veşmânt din pânză albă asemănător cu tunica dacilor de pe Columna lui Traian; centuri de piele roşie în care se aflau cuţite şi pistoale susţineau largul pantalon roşu sau albastru; boneta din păr ţepos uneori întins, alteori cu formă ciudată”. Aceşti oameni, care vorbeau „puţin” cu gesturi „rare”, susţineau că sunt de „sânge regal”.
 
Prezenţa arnăuţilor (mercenari albanezi) în Dobrogea în secolul XIX fusese semnalată şi de medicul american J. Noyes (1854/CLIX), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3) şi inginerul scoţian H. Barkley (1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6).
 
Imediat după pornire, au văzut o sperietoare de paie şi un craniu de vacă destinate apărării acelor „biete” câmpuri de porumb, în mijlocul cărora se zărea cortul unui paznic. Apoi, urma câmpia, „o imensitate arsă cât vezi cu ochii”, în care, „din când în când”, se zăreau mlaştini cu stuf, din ale căror ape „stătute” se ridica „duhoarea” şi deasupra cărora zburau „mii” de păsări sălbatice.
A urmat un lac cu păpuriş populat de pelicani şi berze.
 
Diversitatea păsărilor la Dunărea de Jos, între care se remarcau pelicanii, a fost menţionată şi de: nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1656/XXXVIII.6.D), iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), germanul J. von Struve (1792XCII/), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), englezul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), prinţul prusian H. Puckler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.3), anonimul englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.4; 1858/CLXXXI.7) şi ofiţerul englez J. Stokes (1857-1871/CLXXXIV).
 
 
La o haltă făcută „în mijlocul nisipului”, negrii şi arabii din echipaj i-au deschis uşa vagonului unui paşă îmbrăcat „în caftan cu caşmir galben, purtând un turban de muselină asemenea unui rulou deasupra capului, cu privire semeaţă, barbă neagră”.
 
Elveţianca menţionează „drumul lui Traian”, o aluzie probabil la valul lui Traian, o linie defensivă transdobrogeană amintită şi de alţi călători.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.9), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII) şi jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII).
 
Apoi, peisajul se schimbă: teren ferm, aer purificat, „mai mulţi” trandafiri, „mai multe” lacuri şi o câmpie „înaltă”.
 
Femeia a fost impresionată de taberele tătarilor „împrăştiate la întâmplare prin deşert”. După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856), sultanul i-a colonizat pe aceste „întinderi” pe tătarii care emigrau din peninsula ucraineană aflată sub stăpânire rusească din 1783.
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.6; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.14; 1859/CLXXXI.) şi jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII).
 
Un singur cioban păzea „nenumărate” herghelii de cai, cirezi de vite şi oi, iar în depărtare se zăreau cămile bactriene cu două cocoaşe.
 
Prezenţa hergheliilor de cai în Dobrogea a fost menţionată în secolele XVIII-XIX de: iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV) medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5).
Prezenţa cămilelor în Dobrogea a fost menţionată şi de episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), clericul ortodox sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1), nobilul austriac G. von Egenberg (1593 s/XCV), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.15).
 
Coliba unui tătar sărac era construită din „câteva” movile de pământ peste care se ridica acoperişul de paie, în care se făcea o gaură pentru fum, în timp ce în perete se făcea o gaură pentru aerisire. În curtea sa împrejmuită cu paie păşteau „câteva” capre „osoase”.
 
Creşterea caprelor în Dobrogea a fost menţionată în secolul XIX de inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3).
 
Coliba tătarului bogat era mai înaltă, cu pietre în unghiuri, cu o uşă lângă două ferestre mici şi trei trepte ce coborau în faţa intrării. În curtea împrejmuită cu nuiele, caii treierau grâul.
 
În gospodăriile lor se vedeau căpiţe „înalte”, cocoşi din India, gâşte, raţe şi câte un păun.
Europeanca portretiza astfel familia tătară: „Tătarul pare un stăpân în tunica sa sobră, părul scurt, trăsăturile adunate şi urâte, trupul zvelt, drept, privirea energică; domină această cale ferată care nu-i aduce niciun folos şi care-l lasă indiferent. (…) Femeia, îmbrăcată precum soţul, cu aceeaşi căciulă de blană pe părul ce şi-l ascunde, aceleaşi cizme în picioare, cu faţa descoperită, freacă untul sau mulge vacile. Copiii goi se rostogolesc prin praf; tinerele fete privesc pe jumătate ascunse dincolo de căpiţele de fân”.
 
La Constanţa, turistei i-au atras atenţia „câteva” case albe aşezate pe faleze, iar la debarcaderul „mai sărăcăcios” decât cel din Cernavodă se afla „o flotă de ambarcaţiuni”, care plutea pe Marea Neagră „cea tristă”, al cărei nume turcesc este Kara Deniz (kara=negru; deniz=mare).
 
Pasageri „de toate naţiile” s-au urcat pe „puternica” navă cu aburi „Imperator”.
De la bordul vaporului, elveţianca zăreşte în depărtare „tumulii (morminte ale unor căpetenii preistorice şi antice acoperite cu movile de pământ) Dobrogei, lungi linii ondulate”.
 
Predecesoarele contesei de Gasparin în Dobrogea au fost: Lady Craven (1786/LXXXIII), scriitoarea britanică J. Pardoe (1836/CXIV), marchiza britanică de Londonderry (1840/CXXVIII), văduva de negustor austriacă L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CLXI) şi franţuzoiaca O. Audouard (1865/CLXXXIII).
 
Predecesori elveţieni ai contesei de Gasparin din secolul XIX au fost: botanistul C. Guebhart (1842/CXXXIII), preotul catolic J. Mislin (1848/CXLVIII) şi pictorul J. Guillamord (1859/CLXXVIII).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), diplomatul francez L. Beaujour (1817/CX), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), generalul austriac H. von Hess (1839/CLXIV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), diplomatul german/prusian R. Kunisch (1858/CLXXII), anonim englez (1857/CLXXII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV).
 
Surse foto:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Rom%C3%A2niei#/media/File:Romania_1859-1878.jpg
 
https://en.wikipedia.org/wiki/Ag%C3%A9nor_de_Gasparin#/media/File:Ag%C3%A9nor_de_Gasparin.jpg
 
http://www.artnet.com/WebServices/images/ll00035lld174GFgBybR3CfDrCWvaHBOcCJ5D/constantin-artachino-geamia-din-turtucaia.jpg
 
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/02/09/poze/primii-francezi/1853%20Constanta_thumb2.JPG
 
https://en.wikipedia.org/wiki/%C3%96sterreichischer_Lloyd#/media/File:Geb%C3%A4ude_des_Lloyd_Triestino_in_Triest_2.JPG
https://de.wikipedia.org/wiki/Erste_Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft#/media/File:DDSG.jpg
http://www.primaria-cernavoda.ro/Fisiere/AlbumFoto/pozeCernavoda/geamia.jpg
https://www.balcanii.ro/wp-content/uploads/2016/08/2-2.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoTurci.html
http://www.romanianmuseum.com/Romania/tatar/TatarCostumeDobrogea.jpg
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Preziosi_-_Arn%C4%83ut,_1866.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83mil%C4%83#/media/File:2011_Trampeltier_1528.JPG
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VIII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://www.librariaeminescu.ro/upload/produse/Daniela-Busa__Calatori-straini-despre-Tarile-Romane-in-secolul-al-XIX-lea-vol-VIII__973-27-2352-4-785334252772.jpg
https://fi.wikipedia.org/wiki/Val%C3%A9rie_de_Gasparin#/media/File:Gasparin_Valerie.jpg
https://books.google.ro/books/about/A_Constantinople.html?id=ZVM9AAAAcAAJ&redir_esc=y
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 

Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXV) - Grigori Danilevski (Rusia) (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii