Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Și o veste bună pentru elevi Valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de burse s-a stabilit la 100 de lei

ro

04 Dec, 2020 17:03 1735 Marime text

În ședința de astăzi, 04 decembrie 2020, a Executivului, a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care
se stabilește, în premieră, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, în anul școlar 2020 – 2021.

Valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de burse este de 100 de lei, iar complementar acestui plafon, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile legii, bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinație.

Reglementarea unui prag minim al bursei este o măsură așteptată de multă vreme și contribuie la asigurarea echității în educație, asemenea altor acțiuni întreprinse de către Guvernul României, precum: triplarea numărului de unități de învățământ preuniversitar de stat din cadrul Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi, „Masa caldă”, acordarea de tichete sociale pentru elevii din medii defavorizate, în valoare de 500 de lei/an școlar, pentru sprijin educațional și decontarea transportului elevilor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii