Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013- „Bad boyzz“ de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D

Redăm în cele ce urmează articolul scris de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D, publicat în numărul 1 din anul II al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„«Da’ mare, mare, mare, mare, mare şukărime/ Eu mor de tine şi tu mori de mine/ Dar numai, numai, numai cu tine vreau să-mi fac soarta/ Că nu mai vor alta nici mama nici tata». 

Probabil te întrebi, dragă cititorule, cum am ajuns eu pe TARAF TV şi unde e telecomanda. Ei bine, ţin să te anunţ că nu sunt nicidecum în faţa unui televizor, ci pe străzile din România, încercând să studiez şi totodată să înţeleg originile «bad boys-ilor» din ziua de azi, care, am concluzionat, pot fi de mai multe categorii. 

Ostentativ, primul care mi-a apărut în faţă este deja clasicul şi binecunoscutul Cocalar autentic. De o opulenţă sfidătoare, legănându-şi trupul amorţit sub greutatea propriei grăsimii, îşi face simţită prezenţa prin maneaua (mai sus menţionată), care anunţă că-i sună telefonul mobil, şi prin tricoul cumpărat din bazar, pe care este scris greşit numele unui brand celebru. Acesta este de preferat să fie cât mai mulat pe formele-i bine definite, eventual să şi crape câte puţin când se apleacă. Un alt element caracteristic îl reprezintă lanţul gros din «haur» care îi înconjoară grumazul, întotdeauna peste tricou, dacă se poate şi peste geacă, doar suntem valoroşi şi «tre’să să vadă», nu?! 

Aceştia sunt cei pe care îi vedem pe stradă cu maşinile bătrâne de vreo 30 de ani şi care pur şi simplu nu înţeleg că acestea ar trebui scoase din uz. În schimb, ei turează, vopsesc zilnic în faţa casei găurile acoperite cu scoci şi, o dată la 10 zile, dau jos motorul să schimbe segmenţii. Ochelarii de soare sunt un must have al acestor specimene. Fie vară, fie iarnă, Cocalarul nu vede pe beznă decât cu ochelari de soare. Frecventează des localuri special amenajate pentru consum de substanţe dezinhibante, urmat de dansul împerecherii. Este, de asemenea, adept al dansului de auto-mângâiere a ego-ului, dar, în general, dansează manelistic pe orice tip de melodie, că doar trebuie să-şi evidenţieze baroşenia. 

O altă categorie observată o reprezintă, de asemenea cu o conştiinţă sporită a ambalajului în care se prezintă, «Băjatul de cafenea». Mărunţel, metrosexual, puţin absent, dar cu muşchii lucraţi greţos de atent, el freacă ţigara şi cafeaua toata ziua, vrăjind Piţipoancele de companie şi vorbind cu pantofii şi cu ceasul tău, adică fără să se uite la tine. Acesta este veşnicul «combinatozaur». Are mereu o combinaţie în desfăşurare şi nu pierde nicio ocazie de a se lăuda cu ce a făcut (el sau prietenii săi). Ţipă atunci când vorbeşte, căci i se pare că aşa fac oamenii inteligenţi, înjură pe oricine şi orice şi se crede tare şmecher când o face. Maşinile lor reprezintă lupta împotriva discreţiei. Trebuie să aibă muzica forte, preferabil să se audă din cel mai scump sistem de sunet de pe piaţă, chiar dacă asta înseamnă să i se oprească motorul când dă muzica la maxim. Şi, ca să nu se abată de la trend, îşi clădeşte şi o relaţie strânsă cu o Piţipoancă de companie, asortată la maşină. Nesimţirea este atavică şi este dobândită încă din copilărie, ca şi o uşoară boală psihică. Evită să-şi pună întrebări, drumul său fiind unul al certitudinilor: «Nu vei fi nevoit sa-ţi cauţi vreun job. Te caută job-urile pe tine». 

În final, o categorie ceva mai restrânsă, o reprezintă Ţăranul sau, mai popular, Lbdnos-ul. Este cel care întruneşte cele mai multe caracteristici ale regnului animal. Acesta nu este neapărat moşul ăla care salivează uitându-se la fetele care trec pe stradă, el este bărbatul cu mistria din şantier, este bărbatul care aşteaptă în staţie sau obsedatul care opreşte maşina doar pentru a-ţi scuipa o replică banală de agăţat: «Hei, păpuşe, mi-am pierdut numărul de telefon… mi-l dai pe al tău?» Respect pentru femei? Mai puţin spre deloc.

Când face cunoştinţă cu o femeie, nu se uită niciodată în ochii ei, ci privirea îi este fixată în decolteu şi are tendinţe patologice de a atinge tot ce este în pereche şi proeminent… Sunt acei oameni pentru care apa şi săpunul sunt lucruri străine şi de prisos, ca să nu mai vorbim despre deodorant sau parfum. Dacă te încurci cu unul dintre aceste specimene, pregăteşte-te pentru o viaţă întreagă înfrumuseţată de un limbaj extrem de poetic, îmbunătăţit pe ici pe colo de epitete, metafore (pe care directivele nu-mi permit să vi le spun) şi de declaraţii de dragoste gen: «Te iubesc, fă…». «Nu uita că marele tău duşman este bunul-simţ.

Combate-l cu fiecare gest şi cuvânt», acesta reprezintă sloganul ţăranului, care este urmat ca o tradiţie din generaţie în generaţie. Aşadar, indiferent dacă se şterge la nas de propria-i palmă, se scobeşte între dinţi, îţi povesteşte un film sau te invită la o bere, ţăranul te face să părăseşti peisajul. Şi-atunci, una din două: ori capitulezi resemnat, rămânând alături de el şi de prostia lui nativă, ori dispari cât poţi de repede. În ambele cazuri victoria este a ţăranului, care, la sfârşitul conversaţiei, deja te consideră parte din familie: «– Da, frăţioare! Dacă e ceva dai un telefon şi sare frăţiorul pentru tine».“, de Denisa Loredana Boboc, clasa a XI-a D 

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 1, anul II, din Biblioteca Virtuală 
Citește și:
„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“