Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:52 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012. „Atelierul de robotică“ de Bela Dumitru, clasa a XI-a B

ro

21 Jul, 2023 13:22 857 Marime text
Foto: PexelsRedăm în cele ce urmează articolul scris de Bela Dumitru, clasa a XI-a B, publicat în numărul 2 din anul I al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

„Cristian Trancă, fost elev al Colegiului Naţional «Mircea cel Bătrân» şi actual student la Facultatea de Electronică din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, a lansat invitaţia. De atât a fost nevoie pentru ca elevii noştri să participe la atelierul interactiv de robotică sponsorizat de Google şi organizat la Politehnica bucureşteană. 

«Cristian este foarte apreciat în Universitate, fiind deja angajat al facultăţii pentru conducerea laboratoarelor de electronică, ceea ce ne face să ne simţim onoraţi! Am fost plăcut surprinşi şi când am întâlnit alţi foşti elevi ai liceului, fie ei studenţi, fie cadre didactice.», declară dl. prof. Ion Băraru. Invitaţia, de mare interes pentru elevii noştri, un prilej de orientare profesională, precum şi un sprijin pentru dezvoltarea activităţilor Centrului de Cercetari al Elevilor din C.N.M.B., a fost imediat acceptată, iar 4 dintre cei mai activi elevi ai Centrului au pornit la drum: Mihai Bărăscu, Maria Dimitriu, Victor Doca şi Răzvan Panaitescu. 

«A fost o experienţă provocatoare, pentru că a trebuit să ne adaptăm cerinţelor. Programul în care am lucrat este diferit de cel în care lucrăm la şcoală, însă rezultatul a fost surprinzător, întrucât am reuşit să optimizăm programele şi să facem robotul să se mişte cu mare acuitate.», ne-a declarat Maria. 

Întrebat ce activităţi au desfăşurat, concret, în cadrul workshop-ului, Victor a răspuns entuziast: «Am programat un robot rotund, dotat cu senzori şi cu un motor, să detecteze şi să urmărească o linie neagră, dar şi să lumineze, să scoată sunete şi să evite obstacole». Pe parcursul sesiunii, elevii noştri au participat la cursuri interactive, au primit roboţi pe care i-au programat, utilizând resursele soft şi hard oferite de organizatori. Prestaţia lor a fost apreciată şi, la încheierea activităţilor, au primit diplome. Este de aşteptat ca, în scurt timp, reprezentanţi ai Universităţii să ne viziteze şcoala, să promoveze interesele ei, dar şi să ne ofere materiale de specialitate (roboţi, piese, kituri etc.), totul pentru a stimula interesul elevilor noştri pentru robotică. 

Despre experienţa trăită, toţi participanţii au comentat încântaţi. Iată părerea lui Răzvan: «S-a dovedit a fi o experienţă nouă atât pentru noi, cât şi pentru cei care au organizat workshop-ul, având în vedere că niciuna dintre cele două părţi nu a mai fost supusă unei astfel de provocări. Noi am învăţat tehnici de programare care stau la baza funcţionării mai multor tipuri de roboţi, reuşind în continuare chiar să creăm roboţi programaţi de noi. În acelaşi timp, tinerii „profesori“ din cadrul workshop-ului au reuşit să transmită cu succes unor elevi de liceu cunoştinţele lor, pe care le-au dobândit prin participarea la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale.» 

Cei 4 elevi sunt acum nerăbdători să poată aplica şi perfecţiona cunoştinţele dobândite la workshop chiar la Centrul de Cercetări al liceului nostru. Noi le dorim succes în continuare!“, de Bela Dumitru, clasa a XI-a B

Sursă foto: pexels.com  

Articol și foto preluate de pe site-ul Revistei Zări Alb Astre 

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 2, anul I, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:

„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii