Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:14 20 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Legendele Insulei din Marea Neagră“ de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

ro

20 Jul, 2023 08:34 1040 Marime text
Redăm în cele ce urmează articolul scris de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B, publicat în numărul 2 din anul I al Revistei Zări Alb Astre pe care o puteți citi integral în Biblioteca Virtuală a revistei. 

Cultura populară românească păstrează amintirea unei insule sacre aflate în Marea Neagră, pe care cercetătorii au identificat-o adesea cu Insula Şerpilor. De ea se leagă mai ales trei teme mitologice: cultul apollinian, cultul eroilor, cosmogonia. 

Insula Şerpilor şi templul lui Apollo 

«În antichitatea grecească, patria adevărată a zeului Apollo era considerată la hiperborei», afirmă Nicolae Densusianu în Dacia preistorică. În această lucrare de mitologie istoriată, autorul îi descinde pe hiperboreeni din ramura cea mai nobilă şi mai puternică a pelasgilor şi încearcă să recompună ceea ce pare să fi fost un mare cult consacrat zeului Apollo, cu centrul în misterioasa insulă Leuce. Numele «Leuce»/«Leuke», însemnând «albă», sugerează, într-adevăr, legătura strânsă cu imaginea tradiţională a zeului Apollo: «zeul cel alb», Apollon Leukos, Leukios, Leukaios. Leto, Latona, mama lui Apollo şi a Dianei (Selene), s-ar fi născut, de asemenea, în ţara hiperboreenilor, situată de autorii antichităţii greco-romane «deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei» (conform lui Strabon). 

Hecateu şi Pliniu desemnează insula prin toponimul Helixoea, traductibil ca Insula Fericiţilor (locul de veci al sufletelor). Ea se mai numea şi Nesos Makaron (Insula Preafericiţilor). 

Cel dintâi care a identificat Leuce cu Insula Şerpilor, Pausanias, o descrie astfel: «ea are o circumferinţă de 20 de stadii, este plină de păduri stufoase şi de animale, unele sălbatice, altele domestice; în ea se află un templu şi o statuie.» (Călătorie în Grecia, III). 

Pe această Insulă Albă se găseau, pare-se, ruinele unui mare templu al lui Apollo, pe care o expediţie rusească din anul 1823 le-ar fi transferat în muzee din Rusia. Descrierea lor se păstrează într-un memoriu de la Academia din Sf. Petersburg, document potrivit căruia templul era construit din blocuri foarte mari de de calcar obişnuit, tăiate rudimentar şi aşezate una peste alta, fără mortar. Construcţia ar fi fost «de o vechime foarte îndepărtată şi de un gen cuprins sub denumirea de arhitectură ciclopeană. Suntem izbiţi de mărimea acestui edificiu. În antichitate el era bogat împodobit cu marmură albă.», citează Vasile Lovinescu în Dacia hiperboreană

În folclorul nostru, mai ales în colinde (creaţii cu rol ritual, continuatoare ale Calendae-lor antice), templul magnific al lui Apollo este evocat în enigmaticul motiv al Mânăstirii Albe (sau al Mânăstirii de Tămâie) aflate pe o insulă marină: «Iacă Doamne-n prundul mărei,/Hoi, Leronda Lerului Doamne,/La mânăstirea cu nouă altare/Mi-ard nouă lumânări,/Sus îmi ard şi jos îmi pică…/‘N picătura ce pică/Lac de mir, pârâu de vin,/Se scaldă Bun Dumnezeu,/Se scălda, se iordănea,/Cu bun mir se miruia,/În alb vestmânt se-mbrăca…» (Colind din Oltina, judeţul Constanţa). 

Mândra mănăstire solară, trimitere certă la atributul solar al lui Apollo, este numită uneori Mânăstirea Domnilor, fiindcă aici vin: Ilion, Bunul Dumnezeu, Maica Precista, bătrânul Crăciun, Ion Sânt Ion, Siva Vasilea, toţi sfinţii de-a rândul etc. În strania înşiruire de nume sacre, Vasile Lovinescu identifică personaje mitice precreştine: Ilion este Apollo, numit şi Bonus Deus Puer; Sfânta Mamă – Latona, Sfânta Maria Mare – Gaia, Sfânta Maria Mică – Iana (Diana, Luna), Ion-Sânt-Ion este Ianus, cu cele două aspecte (Ianus Bifrons), iar Siva Vasilea reprezintă o divinitate a recoltelor. 

Leuce Achillea 

O altă legendă despre Insula Leuce spune că aici ar fi fost mormântul lui Achille. Arctinos, poet epic din Millet, povesteşte în Aetiopida ceea ce părintele cântecului epic, Homer, nu ne dezvăluie în Iliada: moartea mâniosului Achil Peleianul. Se spune că marele războinic a fost ucis la Troia de către Paris ajutat de zeul Apollo, iar trupul său a fost răpit de Ajax şi Ulise din mâinile inamicilor pentru a fi adus la corăbiile greceşti. Thetis şi muzele au supravegheat ceremoniile funerare, iar după arderea pe rug zeiţa a ridicat cenuşa fiului ei şi a depus-o în Insula Albă (Leuce) din Marea Neagră. Aheii au înălţat deasupra urnei un tumul şi l-au celebrat în jocuri ritualice. 

Pliniu cel Bătrân susţine şi el că mormântul lui Achille se află în Insula Achillis sau Achillea, aflată la 50 de mile romane de gurile Dunării. Mărturii de acest fel se regăsesc în scrierile geografului roman Mela, ale geografului grec Dionisie Periegetul din Bitinia, ale istoricului Arrian din Nicomedia şi ale altor cărturari antici care vorbesc despre Leuce ca despre insula în care se află sufletele marilor eroi. Insula însăşi ar fi fost «scoasă din mare» de zeiţa Thetis pentru a fi locuită în veci de sufletul viteazului său fiu. 

Cultul eroic al lui Achille din insula Leuce a fost practicat până târziu de către navigatori, eroul fiind venerat ca stăpânitor al Mării Negre, cu supranumele Pontarhes. Corăbierii se abăteau pe insulă pentru a depune ofrande la templu, invocând spiritul celui zeificat ca să-i protejeze în expediţiile lor pe apele acestei mări inospitaliere. O reminiscenţă toponimică a cultului lui Achille este, consideră Nicolae Densusianu (Dacia preistorică) numele Chilia (de la Achillea) dat, după cum ştim, unei localităţi şi unuia dintre braţele Dunării de la vărsarea în Marea Neagră. 

Soarele, Luna şi Mânăstirea Albă 

Mânăstirea Albă de Tămâie constituie un loc mitic şi în legendele despre Soare şi Lună (Luna şi Soarele, Frate şi soră). Căutându-şi în cer şi pe pământ, vreme de nouă ani şi cu nouă cai, soţie, Soarele nu găseşte nicio fată mai frumoasă decât sora lui, Iana Cosânzeana. Aceasta locuia aproape de Marea Neagră, la Selene (Sulina?!), fiind o iscusită ţesătoare la un război de argint. 

Ca să amâne nunta incestuoasă, Iana îi cere fratelui ei să-i construiască «Un pod de ceară/Peste Marea Neagră,/Iar la cap de pod/Dalbă Mănăstire/De ceară curată.», aşa încât «Soarele pleca,/Cu gândul gândea/Pe loc se făcea/Ce luna poftea,/Apoi se-ntorcea/A se cununa/La mânăstirea Albă…» 

Variantele legendelor ne spun fie că podul de ceară s-a topit, fie că Iana s-a aruncat în mare pentru a împiedica păcatul. Murind, fata a fost preschimbată în Lună, pentru ca Soarele să n-o mai poată vedea niciodată: «…şi-n mare de se-arunca/De-o lună că se făcea/Şi pe cer că mi-o lipea…» 
Marea Neagră este Pontus Euxin, podul nuntirii imposibile…“, de Ilinca Bogaciov, clasa a XI-a B

Sursă foto: Revista Zări Alb Astre

Descarcă gratuit revista Zări Alb Astre, nr. 2, anul I, din Biblioteca Virtuală 

Citește și:
„Zări Alb Astre“, revista inaugurată în urmă cu 75 de ani ca un manifest al tinerei elite mirciste „după lunga furtună a omenirii“ 
Biblioteca Virtuală „Zări Alb Astre“
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii