Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:05 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A murit Tamer Ozatakul, presedintele Credit Europe Bank Romania

ro

29 Apr, 2009 02:52 1806 Marime text
Acesta a decedat sâmbătă, la Roma, la vârsta de 50 de ani, în urma unui atac de cord, lăsând în urma sa datorii de peste 600.000 de euro.

Înainte de a prelua conducerea Credit Europe Bank România (fosta Finansbank), Ozatakul şi-a desfăşurat activitatea la Finansbank Turcia şi la Finansbank Moscova. Până la desemnarea unui nou director la conducerea băncii, interimatul va fi asigurat de prim-vicepreşedintele Murat Sabaz.
Potrivit datelor înregistrate pe vrajitorul.eu, Ozatakul i-a lăsat soţiei sale, Ozatakul Natalia, datorii imense la bănci, una dintre ele în valoare de 501.672 euro, dar şi garanţii ipotecare asupra unui imobil, proprietate privată din 06.06.2007, situat în Voluntari, în Parcul Rezidenţial Sunflower Grand Residences, Vila nr. 5, alcătuit din terenul în suprafaţă totală de 476 mp. Aceleaşi date evidenţiază faptul că imobilul ipotecat este evaluat la suma de 448.000 euro.
Acestor datorii li se adaugă încă una în valoare de 101.250 euro. Debitorul garant, SC Ozanat SRL, cu sediul social în Voluntari, constituie în favoarea băncii un drept de ipotecă asupra imobilului constând în teren în suprafaţă de 1.645,30 metri pătraţi, conform actelor de proprietate, situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Km 4-5, la sud de pasajul rutier denivelat. Imobilul a fost evaluat la suma de 329.000 euro, aflat în proprietatea debitorului din 04.06.2007.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii