Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța, workshop internațional despre maladia Alzheimer

ro

26 Oct, 2021 12:42 1725 Marime text


Lect. univ. dr. Floricica Mariana Călin, directorul Departamentului Psihologie, asistență socială și științe ale educației din cadrul facultății a anunțat că Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Ovidius din Constanța organizează, în data de 26 octombrie 2021, workshopul internațional de psihologie „Interdisciplinary Summit on Alzheimer's Disease”.
 
Obiectivele urmărite acestui workshop sunt: „identificarea și compararea impactului medical și psihosocial generat de către pandemie de Covid-19, asupra calității vieții românilor și americanilor de vârsta a treia;  identificarea și compararea factorilor de risc și a celor de protecție socială și medicală împotriva maladiei, atât în ceea ce-i privește pe români, cât și pe americanii vârstnici; identificarea și compararea impactului Covid asupra îngrijitorilor profesioniști români și americani, care lucrează cu vârstnici; evaluarea celor mai bune modele de sănătate publică, în ceea ce privește sănătatea mintală a vârstnicilor și pandemia de coronavirus în România și in SUA, studiu comparativ.”
 
Iată ce ne-a transmis Universitatea Ovidius din Constanța:
 

„Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează marţi, 26 octombrie 2021, workshopul internațional de psihologie „Interdisciplinary Summit on Alzheimer's Disease”, informează lect. univ. dr. Floricica Mariana Călin, directorul Departamentului Psihologie, asistență socială și științe ale educației din cadrul facultății.
 
Evenimentul este parte a proiectului de cercetare transculturală „Covid-19 Pandemic Collaborative Program, Targeting the Elderly Population”, derulat sub egida colaborării interinstituționale în domeniul cercetării științifice, între UOC și The Chicago School of Professional Psychology, statuată în anul 2019.
 
Potrivit sursei citate, workshopul este susținut de dr. Michael Jonathan Stevens, profesor de psihologie la The Chicago School of Professional Psychology, coordonator al proiectului de cercetare din partea instituției americane iar întâlnirea este programată online, de la ora 18.00, pe platforma Webex, la adresa: https://ovidius.webex.com/meet/mariana.calin.
 
„Workshopul se va axa pe maladia Alzheimer, prezentată din perspectiva specialiștilor americani, cu accent pe simptomatologia bolii, factorii declanșatori, factorii agravanți, impactul asupra calității vieții persoanelor afectate, importanța diagnosticării precoce și variante de tratament și terapii specifice. Manifestarea ştiinţifică se adresează cadrelor didactice și studenților din cadrul FPSE și The Chicago School of Psychology, medicilor și specialiștilor din echipa multidisciplinară a proiectului, precum și colaboratorilor pe programe de practică și voluntariat ai specializării psihologie”, precizează lect. univ. dr. Floricica Mariana Călin.
 
Proiectul de cercetare transculturală „Covid-19 Pandemic Collaborative Program, Targeting the Elderly Population” se desfăşoară în perioada 2020-2022 și are o abordare multidisciplinară (din perspectivele psihologică, medicală și socială) a efectelor pandemiei asupra calității vieții vârstnicilor, având ca rezultate elaborarea unor materiale universitare cu caracter de noutate, bazate pe studiile și rezultatele obținute în cadrul cercetării, precum și organizarea unor ateliere de lucru pe tema traumei generate de pandemia de Covid-19, pe baza expertizei partenerilor americani. 


 
Obiectivele urmărite în primul sunt: identificarea și compararea impactului medical și psihosocial generat de către pandemie de Covid-19, asupra calității vieții românilor și americanilor de vârsta a treia;  identificarea și compararea factorilor de risc și a celor de protecție socială și medicală împotriva maladiei, atât în ceea ce-i privește pe români, cât și pe americanii vârstnici; identificarea și compararea impactului Covid asupra îngrijitorilor profesioniști români și americani, care lucrează cu vârstnici; evaluarea celor mai bune modele de sănătate publică, în ceea ce privește sănătatea mintală a vârstnicilor și pandemia de coronavirus în România și in SUA, studiu comparativ.
 
Dr. Michael Jonathan Stevens este psiholog clinician licențiat, profesor de psihologie la The Chicago School of Professional Psychology, din SUA, profesor emerit la Illinois State University USA, profesor de onoare la UOC, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și C. Peter Magrath Center for Romanian-American Interaction, Romania, visiting professor la School of Arts & Sciences, St. George’s University, Grenada.
 
În calitate de bursier Fulbright în România (1995), dr. Michael Jonathan Stevens a adus contribuții esențiale la dezvoltarea domeniului psihologiei românești, prin colaborarea în domeniul didactic și de cercetare, cu departamentele de psihologie ale mai multor universități de prestigiu din țara noastră și cu membrii Colegiului Psihologilor din România.
 
În perioada 2014 – 2017, în calitate de visiting professor la Universitatea Ovidius din Constanța, dr. Michael Jonathan Stevens a predat cursuri în domeniul evaluării psihometrice a personalității și a coordonat lucrări de absolvire la masteratul de Psihodiagnoza personalității pentru studenții facultății. Începând cu 2014 și până în prezent, acesta a susținut peste 10 workshop-uri științifice, în cadrul manifestărilor internaționale organizate de către Facultatea de Psihologie și Științele Educației.”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii